ICCJ. Decizia nr. 6416/2005. Penal. Recuzare recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6416/2005
Dosar nr. 6153/2005
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 47 din 17 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de recuzare formulată de inculpaţii M.F. şi G.Şt. şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. (5) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a acestora.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii M.F. şi G.Şt. prin care au susţinut că încheierea în cauză este nelegală şi netemeinică, atât în ce priveşte respingerea cererii de recuzare dar mai ales a menţinerii stării de arest care nu se mai justifică, întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia, iar în cursul judecăţii li s-au încălcat drepturi procesuale importante cum este cazul dreptului de apărare, fiind judecaţi cu apărători din oficiu cu toate că aveau apărători aleşi, iar unii judecători şi-au exprimat, cu diferite prilejuri, părerea cu privire la vinovăţia lor, încălcându-se în acest fel prezumţia de nevinovăţie.
La data fixată pentru judecarea recursurilor, instanţa a ridicat, din oficiu, excepţia de inadmisibilitate a recursurilor declarate de inculpaţi, concluziile apărătorilor acestora şi cele personale, cât şi ale reprezentantului parchetului fiind consemnate în practicarea prezentei decizii.
Cu privire la excepţia de inadmisibilitate a recursurilor declarate de inculpaţi sunt de arătat următoarele:
Fiind sesizată cu judecarea unei cereri de recuzare a tuturor judecătorilor, completul de judecată, a făcut aplicarea art. 52 alin. (51), potrivit căruia, în cauzele în care sunt inculpaţi arestaţi preventiv, instanţa ierarhic superioară competentă să soluţioneze cererea de recuzare, înainte de a se pronunţa asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă în condiţiile prevăzute de lege.
Întrucât în cauză împotriva inculpaţilor a fost luată măsura arestării preventive, aceştia aflându-se în stare de arest preventiv, s-a făcut aplicarea textului de lege citat, respectiv art. 52 alin. (51) C. proc. pen.
Potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol (52 C. pen.), încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.
De menţionat faptul că anterior, prin art. 7, introdus prin Legea nr. 281/2003 şi modificat prin art. I pct. 41 din OUG nr. 109/2003, se prevedea că „Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore, din momentul pronunţării".
Ulterior, pentru eliminarea posibilităţii de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care împietează asupra desfăşurării în condiţii normale a procesului penal şi poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoşi, alin. (7) a art. 52 C. pen. a fost abrogat prin OUG nr. 55/2004, aceasta însemnând că împotriva încheierii pronunţată într-o cerere de recuzare nu se mai poate uza de calea de atac a recursului.
Este de subliniat faptul că în cauză la Curtea de Apel Craiova, obiectul judecăţii îl forma cererea de recuzare, în timp ce arestarea preventivă nu era o chestiune adiacentă, impusă de situaţia creată şi care trebuia rezolvată anterior pronunţării asupra cererii de recuzare, deci este vorba de satisfacerea unei cerinţe legale impusă de legiuitor şi nu a unui drept procesual penal.
În aceste condiţii, obiectul cauzei formându-l cererea de recuzare, cerere care potrivit legii nu este supusă nici unei căi de atac, urmează a se constata că nici măsurile sau situaţiile rezolvate prin aceasta pe cale incidentală nu pot fi atacate separat cu recurs.
Prin urmare, încheierea pronunţată în cauză fiind definitivă sub aspectul recuzării, folosirea unei căi de atac împotriva sa este inadmisibilă, inadmisibilitatea referindu-se la toate dispoziţiile cuprinse în aceasta, deci şi în ce priveşte măsura arestării preventive, care, într-o astfel de situaţie şi pentru considerentele arătate, nu poate fi atacată separat cu recurs.
Aceasta înseamnă că încheierea de natura celei de faţă, nu poate fi atacată decât odată cu fondul cauzei prin căile de atac legale puse la dispoziţie de legiuitor.
Pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpaţi în ce priveşte dispoziţia referitoare la măsura arestării preventive este inadmisibil câtă vreme încheierea în întregul ei nu este supusă nici unei căi de atac, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În cazul în care legiuitorul ar fi simţit nevoia executării unei căi de atac în ce priveşte măsura arestării preventive, în cazul soluţionării unei cereri de recuzare, ar fi făcut-o în mod expres, aşa cum a procedat în alte situaţii (vezi, spre exemplu art. 160b C. proc. pen.).
Urmare a respingerii, ca inadmisibile, a celor două recursuri, urmează a se constata că în cauză există culpă procesuală şi prin urmare, inculpaţii M.F. şi G.Şt. să fie obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de judecata prezentei căi de atac, în temeiul art. 192 pct. 3 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia.
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii M.F. şi G.Şt. împotriva încheierii nr. 47 din 17 octombrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 1683/P/2005.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 80 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6414/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 65/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
