ICCJ. Decizia nr. 6639/2005. Penal
| Comentarii |
|
Tribunalul Galați a condamnat pe inculpatul A.D., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen.
A fost dedusă din pedeapsă, durata reținerii preventive de 24 de ore (din data de 31 iulie 2002).
Inculpatului i-a fost aplicată pedeapsă complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.
Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, SC C. SRL Galați la plata unor despăgubiri civile, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței.
în esență, au fost reținute următoarele:
în perioada martie-iunie 2002, inculpatul, administrator la SC C. SRL Galați, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a reușit să inducă în eroare cinci societăți comerciale, de la care a obținut diverse mărfuri, prezentându-le drept adevărată împrejurarea că filele C.E.C. și biletele la ordin emise au acoperirea necesară pentru achitarea contravalorii acestor mărfuri, deși, în realitate, nu exista disponibilul necesar în acest sens și, astfel, a cauzat acestor societăți un prejudiciu în valoare totală de 3.015.066.673 lei.
Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 157/ A din 11 aprilie 2005, admițând apelul declarat de parchet și al inculpatului, a desființat, în parte, sentința penală sus-menționată, numai sub aspectul constatării acoperirii integrale, prin compensare, a prejudiciului în sumă de 747.723.475 lei, cauzat părții civile SC I.E. SRL Galați, înlăturând dispoziția de obligare a inculpatului la plata acestei sume.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat în principal, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru următoarele motive:
- ambele instanțe și-au bazat convingerea și au pronunțat soluția pe baza unei expertize contabile incomplete efectuată în cursul judecății la instanța de fond, întrucât aceasta nu a răspuns la obiectivele și nici la obiecțiunile formulate ulterior, întemeindu-și concluziile pe răspunsuri oferite de lichidatorul judiciar, și nu pe o analiză proprie asupra documentelor.
în subsidiar, recurentul, prin apărătorul său, a solicitat achitarea, invocând că nu a avut intenția de inducere în eroare a celor cinci părți vătămate, ceea ce rezultă din împrejurarea că, anterior, până în luna martie 2002, în relațiile comerciale cu acești agenți economici nu a existat nici un incident, el achitând la timp și în totalitate contravaloarea mărfurilor.
în sprijinul susținerii că nu a avut intenția de inducere în eroare, invocă faptul că a ajuns în acest blocaj financiar pentru că i-au fost livrate mărfuri greu vandabil, precum și cantități de mărfuri în compensare, nesolicitate și, astfel, a avut mari dificultăți în vânzarea acestor mărfuri și nu a încasat în totalitate contravaloarea lor.
Recurentul susține că nu a urmărit realizarea vreunei fals material și nici nu a obținut un asemenea folos.
Susține că, dacă instanțele ar fi dispus o nouă expertiză, s-ar fi dovedit reale aceste apărări, ceea ce, de altfel, rezultă și din declarațiile unora dintre martorii ascultați în cauză.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 215 alin. (4) C. pen., constituie infracțiunea de înșelăciune inducerea în eroare prin emiterea unui C.E.C. asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, un folos material injust sau dacă s-a pricinuit o pagubă.
Din economia textului incriminator, rezultă, așadar, că în cadrul relațiilor comerciale care presupune încheierea unor contracte de cumpărare de mărfuri, pentru existența laturii subiective a acestei variante normative a infracțiunii de înșelăciune, este necesar să se dovedească prin probe o intenție calificată a autorului acțiunii de a amăgi și induce în eroare partenerul comercial, în momentul încheierii tranzacției, prin emiterea unui C.E.C., știind că, pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, eroare fără de care acest partener nu ar fi încheiat tranzacția prin care autorul inducerii în eroare urmărește obținerea, pentru sine sau pentru altul, a unui folos material injust și în urma căreia, se produce totodată o pagubă.
în cursul procesului, inculpatul a invocat, în mod constant, în apărare, că nu a avut intenția de a induce în eroare cele cinci societăți comerciale și că nu a urmărit, nici un moment, obținerea unui folos material injust. Edificatoare este în acest sens declarația inculpatului dată în fața instanței la 20 mai 2003, în care a arătat: "Nici o clipă nu am avut intenția de a înșela societățile comerciale constituite părți civile ... Am intrat în această încurcătură datorită faptului că, la rândul meu, aveam de primit sume de bani de la două societăți comerciale.
Precizez că la momentul în care am emis filele C.E.C. nu mă aveam în interdicție bancară, aceasta operând la data scadenței la plată a acestor C.E.C. - uri. Cu toți reprezentanții celor cinci societăți, am discutat, în sensul că la data scadentă, trecută în C.E.C. - urile emise de mine, să nu introducă aceste file C.E.C. la plată, înainte de a mă suna, pentru a vedea care sunt posibilitățile de plată ale societății pe care o reprezentam .... La momentul la care am emis filele C.E.C. ...... nu am completat personal rubricile C.E.C. - ului, punând numai semnătura mea și ștampila societății; acestea au fost completate de către administratorii acestor societăți, care, în loc să treacă data reală a scadenței, au trecut o dată ulterioară, astfel că s-a ajuns ca data trecută de ei să fie data la care eu eram sub interdicție bancară .... în iulie - august 2002, am fost nevoită să vând apartamentul pentru a-mi achita datoriile. în prezent, locuiesc cu chirie".
Aceste apărări ale inculpatului sunt confirmate, în parte, de martorii C.L., M.C., A.A. și de către părțile vătămate, reprezentate prin administratorii C.T. și D.G.
Astfel, martorul C.L. a arătat că "pe parcursul discuțiilor purtate cu inculpatul, nu au avut impresia că acesta a acționat cu intenția de a înșela"; martorul M.C. a precizat că "marfa livrată inculpatului era greu vandabilă și că, după părerea sa, inculpatul nu a avut intenția de a înșela societatea".
în același sens, martorul A.A. a arătat că "în perioada septembrie 2001 până în aprilie 2002, a avut relații de afaceri cu societatea inculpatului și nu a avut probleme constând în datorii".
Partea vătămată, reprezentată de D.G., a declarat că "eu personal nu cred că inculpatul a avut intenția să mă înșele, ci a intrat într-un cerc vicios", iar partea vătămată, reprezentată de C.T. a precizat că "nici o clipă nu am sesizat din atitudinea inculpatului că a avut intenția de a înșela".
Față de aceste apărări, confirmate în sensul arătat, de martorii menționați, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile, însă obiectivele acesteia nu au fost stabilite riguros, în raport de problematica obiectului probațiunii, respectiv de faptele și împrejurările care se impuneau a fi clarificate, pentru a se putea decide dacă în cauză a existat sau nu intenția de inducere în eroare și de obținere a unui folos material injust.
Sub acest aspect, întrebările adresate expertului au fost neconcludente și drept urmare, prin răspunsurile date, nu au servit la aflarea adevărului, în sensul existenței intenției de inducere în eroare.
în concret, având în vedere apărările formulate de inculpat și confirmate în parte de persoanele cu care acesta a avut anterior relații comerciale, fără incidente de plată, expertului trebuia să i se solicite următoarele:
- să verifice și să prezinte un desfășurător al tranzacțiilor comerciale anterioare dintre inculpat și cele cinci societăți comerciale, precum și un desfășurător al relațiilor comerciale avute de inculpat cu alte societăți, de la care avea de încasat sume de bani în perioadele în care a emis filele C.E.C. și biletele la ordin, care fac obiectul incriminării;
- să examineze evolutiv succesiunea operațiunilor comerciale derulate de inculpat, cu cele cinci societăți, precum și cu celelalte societăți de la care inculpatul avea de încasat sume de bani și să identifice și să explice cauzele blocajului financiar în care a ajuns societatea administrată de inculpat.
Pe de altă parte, instanțele nu trebuiau să accepte concluzii ale expertului, pe baza răspunsurilor primite de la lichidatorul judiciar.
Pentru aceste considerente, urmează a se constata că recursul inculpatului este fondat, urmând a fi admis, cu consecința casării ambelor hotărâri, și cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Cu ocazia rejudecării, se va dispune o nouă expertiză contabilă care să clarifice aspectele menționate.
La dispunerea acestei noi expertize vor fi avute în vedere și obiecțiile invocate de inculpat, prin apărătorul său, la instanța de fond, la instanța de apel, precum și cele invocate în recurs.
Totodată, în virtutea rolului activ și pentru aflarea adevărului, sub aspectele sus-menționate, s-au administrat în cauză, orice alte probe care au apărut necesare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6638/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6635/2005. Penal → |
|---|
