ICCJ. Decizia nr. 6636/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 24 din 31 ianuarie 2004, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpata T.E., la pedepsele de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., parte civilă SC S.S. SRL Tg. Jiu, la 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă calificată, prevăzută de art. 2151alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen, și la un an închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 290 și art. 291 C. pen.
în baza art. 33 lit. b) C. pen., și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menținut starea de arest a inculpatei și s-a dedus din durata pedepsei de executat detenția preventivă la zi, începând cu data de 26 noiembrie 2003.
Prin aceeași sentință, a fost condamnat și inculpatul M.C.S., la pedepsele de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., parte civilă SC S.S. SRL Tg. Jiu, la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26, raportat la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), urmând ca, după contopirea pedepselor conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Pe lângă pedepsele complementare arătate, s-a dispus și degradarea militară a inculpatului.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menținut starea de arest a acestuia și s-a dedus din pedeapsa de executat durata reținerii arestării preventive, la zi, începând cu data de 18 februarie 2004, precum și reținerea din data de 26 noiembrie 2003.
S-a dispus anularea facturilor fiscale falsificate nr. 1683634 din 12 februarie 2003 și nr. 1229950 din 20 februarie 2003.
în rezolvarea laturii civile a cauzei, inculpata T.E. a fost obligată să readucă în patrimoniul SC D.S. SRL suma 5.900.000.000 lei, încasată cu titlu avans dividende.
Ambii inculpați au fost obligați în solidar la despăgubiri civile în sumă de 5.498.713.802 lei către SC L.R. SRL București, cu dobânzile legale aferente, la 437.001.347 lei cu dobânzile legale aferente către SC S.S. SRL Tg. Jiu și 9.819.557.930 lei către D.G.F.P. Buzău.
S-a menținut sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei T.E., dispus prin Ordonanța I.P.J. Buzău din 28 august 2003 emisă în dosarul nr. P/5235/2003.
De asemenea, inculpații au mai fost obligați la câte 18.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în baza probelor administrate, că inculpata T.E., asociat unic și administrator al SC C.I. SRL Buzău și administrator al SC D.S. SRL Buzău, cu complicitatea inculpatului M.C.S., au săvârșit acte de inducere în eroare a partenerilor de afaceri fie prin achitarea produselor petroliere achiziționate prin filă C.E.C. fără a exista provizionul necesar, fie prin mijloace frauduloase, în speță întocmirea de facturi false, și astfel s-a sustras de la plata taxelor datorate bugetului de stat, și-a însușit din patrimoniul societății al cărei administrator era suma de 5.900.000.000 lei cu titlu de avans dividende.
împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpații T.E. și M.C.S., criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia sentinței.
Prin decizia nr. 213 din 18 mai 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău împotriva sentinței penale nr. 24 din 31 ianuarie 2004 a Tribunalului Buzău, pe care a desființat-o în parte, în latura penală, în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 33,art. 34 și art. 35 C. pen., a descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpaților T.E. și M.C.S. și le-a repus în individualitatea lor, iar apoi:
în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică pentru inculpata T.E. din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), menținând pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
A reținut prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la încadrarea juridică a infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., și a menținut pedeapsa de 1 an închisoare.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit toate pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 (doisprezece) ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică pentru inculpatul M.C.S. din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), menținând pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 lit. c) C. pen., a recontopit toate pedepsele aplicate, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații T.E. și M.C.S., împotriva aceleiași hotărâri.
A menținut starea de arest a inculpaților.
A computat detenția preventivă la zi, de la 26 noiembrie 2003, pentru inculpata T.E. și de la 18 februarie 2004, pentru inculpatul M.C.S., precum și reținerea acestuia de o zi, din data de 26 noiembrie 2003.
A obligat apelanții-inculpați la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Ploiești a reținut, în esență că instanța de fond a greșit atunci când a apreciat că inculpata a emis cecul ca mijloc de garanție, schimbând încadrarea juridică a faptei în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și respectiv complicitate la săvârșirea acesteia pentru inculpatul M.C.S., deoarece intenția inculpaților de a induce în eroare prin emiterea filei cec a fost evidentă și prin aceea că la data întocmirii și remiterii nu exista provizionul necesar în cont pentru plata produselor și ulterior, în cursul derulării afacerilor comerciale, deși a valorificat produsele și a primit c/val acestora, nu a înțeles să achite furnizorilor produsele livrate, cauzând acestora prejudicii însemnate, în valoare totală de peste 6 miliarde lei, însușindu-și sumele încasate, ceea ce demonstrează intenția delictuoasă a acesteia.
în consecință, Curtea de Apel Ploiești a constatat că, sub acest aspect hotărârea instanței de fond este nelegală și pe cale de consecință, critica parchetului a fost admisă.
Sub un alt aspect, referitor la omisiunea aplicării prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri sub semnătură privată și evaziune fiscală și complicitate la săvârșirea acestor fapte, Curtea a reținut că, într-adevăr, inculpata a întocmit în fals două facturi fiscale cu nr. 1229941 din 14 februarie 2003 și nr. 1229935 din 12 februarie 2003, menționând numerele de înmatriculare care aparțineau în realitate unor autoturisme Dacia, așa cum s-a comunicat de I.P.J. Bihor, iar nu a două cisterne, cum s-a menționat, aceasta în scopul de a ascunde diferența de preț încasată ca urmare a valorificării produselor la un preț sub cel practicat de furnizori și împrejurarea că actele materiale fiind comise în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, se impunea a se face aplicarea dispozițiilor sus-arătate.
împotriva deciziei nr. 213 din 18 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești au declarat recurs inculpații M.C.S. și T.E.
Examinând recursurile declarate de inculpații M.C.S. și T.E. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate și anume cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) pct. 12, 14 și 17 C. proc. pen., pentru inculpatul M.C.S. și art. 3859alin. (1) pct. 12, 14, 17 și 171 din același cod, pentru inculpata T.E., precum și din oficiu, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursurile inculpaților ca fiind întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Rezultă, așadar, din economia textului sus-menționat, că probele descoperite și strânse în cursul urmăririi penale nu pot servi drept temei de condamnare, ci ele servesc numai pentru trimiterea în judecată.
Pentru ca probele strânse în cursul urmăririi penale, pe care se bazează trimiterea în judecată, să servească drept temei de condamnare, trebuie ca acestea să fie verificate de către instanță, prin cercetarea judecătorească, care se efectuează în condițiile art. 289 și art. 290 C. proc. pen., adică prin administrarea acestor probe, în ședință publică, oral, nemijlocit și contradictoriu.
Numai în urma unei asemenea verificări, cu respectarea celor patru principii fundamentale evocate, obligatorii în faza de judecată și în urma exercitării rolului activ, prin administrarea oricăror altor probe care apar necesare, instanța trebuie să ajungă, motivat, la o soluție temeinică și legală, ca unic rezultat care exprimă cert adevărul impus de probele obținute și administrate legal.
Or, în cauză, nu au fost administrate probele concludente care să servească la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cum a reținut instanța de fond ori a infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cum a stabilit instanța de apel.
Astfel, deși instanța de fond a admis prin încheierea din 16 martie 2004 cererea inculpatei T.E. privind efectuarea unei expertize contabile, obiectivele acesteia (și anume verificarea, pe baza evidenței contabile a lucrărilor dosarului, obligațiilor de plată către bugetul de stat ale SC D.S. SRL Buzău aferente tuturor activităților desfășurate, majorările și penalitățile de întârzieri în plata impozitelor și taxelor, precum și stabilirea sumelor pe care această societate le are de încasat de la societățile comerciale cărora le-a livrat produse petroliere începând cu luna ianuarie 2003), nu sunt relevante pentru dovedirea existenței sau inexistenței infracțiunii de înșelăciune imputată inculpatei prin emiterea filelor C.E.C. BC 302 nr. 00090526 drept garanție a executării contractului nr. 159 L x R/2003 din 22 ianuarie 2003.
înalta Curte apreciază că obiectivele acestei expertize nu au fost stabilite riguros, în raport cu problematica obiectului probațiunii, respectiv faptele și împrejurările care se impuneau a fi dovedite pentru a se putea stabili dacă în cauză a existat sau nu intenția de inducere în eroare, prin emiterea filei C.E.C., și de obținere a unui folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, astfel cum rezultă din economia textului incriminator din Codul penal.
Se constată că sub acest aspect, obiectivele fixate pentru expert au fost neconcludente și pe cale de consecință, răspunsurile date, nu au fost în măsură să servească la aflarea adevărului, în sensul existenței sau inexistenței laturii subiective a variantei normative a infracțiunii de înșelăciune prin emiterea filei C.E.C.
Aceeași instanță de fond, prin încheierea de ședință din data de 18 mai 2004 a încuviințat cererea inculpatului M.C.S. de a se efectua o nouă expertiză contabilă pentru lămurirea cauzei, cu participarea unui expert asistent din Biroul de Expertize din cadrul Tribunalului Galați.
A fost efectuată expertiza și s-au depus la dosar Raportul de expertiză contabilă judiciară și completarea la raport a expertului contabil.
Examinând cea de a doua expertiză contabilă și raportul expertului contabil, înalta Curte constată că aceste probe nu au fost valorificate în concret, sub aspectul conținutului lor în procesul de apreciere a probelor, cu relevarea valorii probante a acestora în stabilirea situației de fapt.
Totodată, la termenul din 20 ianuarie 2004, deși procurorul a solicitat amânarea cauzei în vederea audierii martorilor din actul de sesizare, tribunalul a respins cererea și nu a mai stăruit în prezentarea și audierea lor, apreciind că în lipsa acestora, la care apărătorii inculpaților au renunțat "poate fi trasă o concluzie justă".
Procedând în acest mod, instanța de fond a abdicat de la obligația efectuării unei cercetări judecătorești complete, care presupunea aducerea cu mandat și ascultarea martorilor din rechizitoriu.
în cazul în care aducerea acestor martori și ascultarea lor în ședință publică s-ar fi dovedit imposibilă, instanța ar fi trebuit să procedeze conform dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpații M.C.S. și T.E., va casa decizia penală nr. 213 din 18 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești și sentința penală nr. 24 din 31 ianuarie 2004 a Tribunalului Buzău și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Buzău.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond urmează să procedeze la completarea cercetării judecătorești, după cum urmează:
- ascultarea martorilor din rechizitoriu: B.F., R.N., Ș.C.I., H.F. și C.D.;
- efectuarea unei noi expertize contabile care să stabilească:
- dinamica tranzacțiilor comerciale anterioare, sub forma unui desfășurător, care s-au derulat între societățile comerciale ale inculpatei T.E. și firmele de la care au achiziționat produse petroliere, precum și un desfășurător al relațiilor comerciale avute de firmele inculpatei cu celelalte societăți comerciale, debitoare ale firmelor inculpatei; - sumele pe care le aveau de încasat societățile comerciale ale inculpatei de la diferiți debitori, la data când s-a emis fila C.E.C. și la data când a avut loc ultima livrare de produse petroliere către societățile comerciale ale inculpatei.
După ascultarea martorilor sus-menționați și efectuarea noii expertize contabile, instanța de fond a administrat orice alte probe care au apărut necesare pentru stabilirea completă și certă a adevărului cu privire la existența sau inexistența intenției de înșelăciune, precum și cu privire la toate celelalte aspecte și elemente de care a depins soluționarea temeinică și legală a cauzei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6635/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6637/2005. Penal → |
|---|
