ICCJ. Decizia nr. 6638/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 381 din 16 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova a fost condamnat inculpatul B.V., la 12 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., înșelăciune, faptă din noiembrie, 200, parte civilă SC N. SA Câmpina; la 13 ani închisoare, în baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., faptă din noiembrie 2001, parte civilă fiind SC M. SRL Câmpina, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pe o perioadă de 7 ani și la 11 ani închisoare, în baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) și 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., înșelăciune în dauna părții civile SC F.C.P. SRL Ploiești, faptă din noiembrie 2001, iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., cu art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Prin aceeași sentință a fost condamnată și inculpata Ș.P.F., la 12 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., în baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., și la 6 ani închisoare, în baza art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., părți civile fiind SC N. SA Câmpina, SS M. SRL Câmpina, SC E. SA Câmpina și la 11 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., în baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., parte civilă fiind SC F.C.P. SRL Ploiești, infracțiuni comise în luna noiembrie 2001, iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., cu art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Inculpații au fost obligați în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC A.C. SA Arad să plătească 1.125.626.630 lei către SC N. SA Câmpina (rămas nerecuperat din prejudiciul total de 5.379.765.699 lei); 1.495.198.211 lei către SC M. SRL Câmpina, rămas nerecuperat din prejudiciul total de 6.978.753.262 lei; 365.960.000 lei către SC E. SA Câmpina și 2.354.741.366 lei către SC F.C.P. SRL Ploiești.

Inculpații au fost obligați la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus ca o copie de pe hotărârea definitivă să se înainteze la Registrul Comerțului al județului Arad.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpații au îndeplinit funcția de administratori la SC A.C. SA Arad, având c obiect principal de activitate, activități de construcții și comercializarea de produse petroliere.

în anul 2001, societatea a acumulat datorii mari către diferite bănci din Arad, pentru că au contractat credite bancare pe care nu le-au rambursat.

Societate, prin cei doi inculpați a avut relații comerciale cu mai multe societăți de pe raza județului Prahova, care le livrau produse petroliere.

S-a arătat că, în urma datoriilor acumulate de SC A.C. SA Arad și a refuzului băncii de a acorda un credit de 8.000.000.000 lei, situația financiară a societății a devenit falimentară, începând cu luna octombrie 2001, societatea nemaiavând disponibil bănesc în cont.

Inculpații, deși cunoșteau situația, au continuat să achiziționeze, în perioada octombrie - noiembrie 2001, produse petroliere de la SC N. SA Câmpina, SC M. SRL Câmpina, SC E. SA Câmpina și SC F.C.P. SRL Ploiești și au conceput un criteriu de inducere în eroare a furnizorilor, criteriu aplicat la toate societățile păgubite.

S-a reținut că în momentul livrării produselor, inculpații emiteau file cec în care se înscria cantitatea și valoarea produsului livrat și solicita introducere filelor cec la plată, la termene mai mari.

Pentru că, începând din 21 noiembrie 2001, SC A.C. SA Arad a intrat în interdicție bancară, inculpații au solicitat reprezentanților societăților furnizoare, o reeșalonare a plăților, iar plata să o facă prin bilete la ordin, emise de cei doi inculpați, trecând ca dată scadentă, luna ianuarie - februarie 2002.

Pentru inducerea în eroare a furnizorilor, inculpații le-au lăsat acestora file cec în alb, semnate și ștampilate, pentru a fi introduse la plată după expirarea scadenței biletelor la ordin.

Filele cec lăsate în garanție urmau să fie introduse la plată, în situația în care, după expirarea scadenței biletelor la ordin, acestea erau refuzate la plată.

în perioada 30 octombrie 2001 - 2 noiembrie 2001, inculpații au achiziționat produse petroliere de la SC N. SA Câmpina, pentru plata cărora au emis, în intervalul 19 noiembrie - 21 noiembrie 2001, 3 file cec în valoare de 1.868.600.000 lei, care fiind introduse la bancă au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil bănesc.

La 24 noiembrie 2001, inculpații, deși, cunoșteau că se află în interdicție bancară, de la data de 21 noiembrie 2001, au mai emis 20 bilete la ordin în valoare totală de 5.370.765.699 lei, reprezentând contravaloarea totală a mărfurilor livrate, bilete care aveau termene scadente între 27 decembrie 2001 - februarie 2002.

Ca să aibă mai multă credibilitate, inculpații au lăsat garanție la furnizor și două file cec semnate și ștampilate de inculpata Ș.P.F., pentru a fi introduse la plată după scadența biletelor la ordin.

Cele douăzeci bilete la ordin ca și cele 2 file cec lăsate de inculpați la furnizori au fost refuzate la plată pentru lipsă de disponibil.

S-a constatat că din prejudiciul total de 5.379.765.699 lei, cauzat SC N. SA Câmpina, s-a recuperat pe parcursul cercetării penale suma de 4.215.139.000 lei.

în continuare, s-a reținut că, în perioada 16 noiembrie - 21 noiembrie 2001, cei doi inculpați au emis către SC M. SRL Câmpina 3 file cec în valoare de 1.406.880.000 lei, reprezentând contravaloarea produselor petroliere achiziționate de la această societate, file cec care au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil.

Tot la 24 noiembrie 2001, inculpații, deși știau că sunt în interdicție bancară, din 21 noiembrie 2001, au solicitat reprezentanților societății furnizoare, reeșalonarea plăților pe baza graficelor de reeșalonare, până în luna ianuarie 2002, eliberând 10 bilete la ordin în valoare de 3.849.812.448 lei având termene scadente în perioada 24 decembrie 2001 - 18 ianuarie 2002.

Ca urmare a faptului că biletele la ordin au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil, reprezentanții SC M. SRL Câmpina au completat, la 7 ianuarie 2002 și respectiv 14 ianuarie 2002, 2 file cec lăsate în garanție de inculpați, în valoare de 6.978.753.262 lei, reprezentând contravaloarea întregului debit datorat de SC A.C. SA Arad.

în momentul în care SC M. SRL Câmpina a introdus la plată filele cec, au fost refuzate pentru lipsă de disponibil.

Prin emiterea de file cec și bilete la ordin fără acoperire, cei doi inculpați au creat SC M. SRL Câmpina, un prejudiciu total de 6.978.753.262 lei.

în vederea recuperării prejudiciului a fost instituit sechestrul asigurător pe bunurile mobile și imobile ale SC A.C. SA Rovinari, la care inculpatul B.V. a fost acționar majoritar, iar la data de 2 iulie 2002 acționarii acestei societăți, respectiv N.M., D.M., B.I.R. și Ș.E. au cesionat părții vătămate 56 acțiuni în valoare de 4.651.000.000 lei.

SC M. SRL Câmpina s-a constituit parte civilă cu suma de 1.495.198.211 lei, prejudiciu nerecuperat.

De asemenea, s-a mai reținut că în baza contractului nr. 204 din 11 octombrie 2000 semnat de inculpatul B.V., la 5 noiembrie 2001, SC E. SA Câmpina a livrat celor doi inculpați, combustibil tip M în valoare de 778.153.661 lei și au achitat o parte din valoare, respectiv 412.193.661 lei direct Rafinăriei C. Pentru diferența de 369.960.000 lei, inculpații au emis o filă cec la 20 noiembrie 2001, deși cunoșteau că nu au acoperire bancară.

Fila cec a fost introdusă în bancă pentru decontare la 26 noiembrie 2001, dar a fost refuzată la plată din lipsă totală de disponibil.

Prejudiciul de 369.960.000 lei a rămas nerecuperat.

în cursul lunii noiembrie 2001, în baza contractului nr. 352 din 16 mai 2001 semnat de inculpatul B.V., SC F.C.P. SRL Ploiești a livrat SC A.C. SA Arad, administrat de cei doi inculpați, produse petroliere în valoare de 899.263.200 lei. Pentru plata acestor produse, inculpații au emis 2 file cec la 15 și 19 noiembrie 2001, care fiind introduse în bancă pentru decontare, au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil, trăgătorul fiind în interdicție bancară.

La 27 noiembrie 2001, inculpații au solicitat reeșalonarea plăților restante pe baza graficului de reeșalonare întocmit de inculpata Ș.P.F., eliberând 8 bilete la ordin, având termene scadente la data de 17 ianuarie 2002.

Biletele au fost introduse la bancă pentru decontare și au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil bancar.

S-a făcut mențiunea că, imediat după comitere faptelor inculpații au părăsit România și la 21 decembrie 2001 au fost dați în urmărire generală.

împotriva acestei sentințe inculpații au declarat apeluri.

S-a invocat mai întâi excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 174 C. proc. pen., sub aspectul sintagmei "în cursul judecății" susținându-se, că aceasta contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și art. 24 alin. (1). S-a susținut că, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituția României, "cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și discriminări."

Ca o consecință a egalității tuturor cetățenilor în fața legii, art. 24 din Constituție, garantează dreptul la apărare al fiecărui cetățean, în orice situație litigioasă și de natură juridică și s-a apreciat că în acest context, voința legiuitorului a fost aceea de a garanta egalitatea în fața legii și a dreptului la apărare a oricărui cetățean, subiect al unui raport juridic de drept penal.

S-a arătat că legea procesuală penală consacră instituțiile asistenței și reprezentării juridice, fără a defini ce se înțelege prin noțiunea de reprezentare și întrucât prin dispozițiile art. 174 se indică situațiile în care poate funcționa această instituție și cu precizarea "în cursul judecății" ar însemna că legea dă acces la această instituție numai în faza de judecată a procesului penal, considerând că, drepturile procesuale pot fi exercitate și prin reprezentare, situație care apare neconstituțională prin prisma precizării "fără privilegii".

Apoi, s-a susținut că, probele cauzei nu lămuresc adevărata situație de fapt, apreciind că în mod greșit s-a reținut în sarcina celor doi inculpați comiterea infracțiunii de înșelăciune în variantele prevăzute și pedepsite de alin. (1), (3), (4) și (5) ale art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) S-a susținut că în realitate este vorba de o activitate comercială, că nu s-au înțeles efectele juridice produse de titlurile de valoare "filă cec" și "bilet la ordin", că inculpații nu u conceput o activitate de inducere în eroare a furnizorilor. Filele cec erau semnate și ștampilate de reprezentantul SC A.C. SA Arad, doar de inculpata Ș.P.F. și erau lăsate potrivit relațiilor comerciale ce le aveau cu furnizorii. Dacă dintr-un motiv sau altul se ivea incident de plată, aveau dreptul să facă operațiuni bancare prin folosirea altor instrumente de plată, printre care și biletul la ordin, apreciind că instanța de fond trebuia să verifice dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și când s-a consumat această infracțiune față de fiecare din părțile vătămate din cauză.

De asemenea, nu s-a analizat situația că între societățile în cauză este vorba de derularea unor activități comerciale de lungă durată, cu caracter permanent și contractele încheiate sunt de valoare a zeci de miliarde de lei și nu se putea susține că s-a încercat înșelarea furnizorilor atâta timp cât s-a realizat și reeșalonarea datoriilor.

S-a considerat că s-a făcut și o încadrare juridică greșită în dispozițiile art. 215 alin. (5) C. pen., pentru că se reține ca prejudiciu cauzat toate prejudiciile față de toate părțile civile, de și nu s-au aplicat în cauză dispozițiile art. 41 C. pen. S-a susținut că filele cec au fost emise și semnate întotdeauna numai de inculpata Ș.P.F., că drept urmare s-a reținut greșit infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. și în sarcina inculpatului B.V.

în latură civilă a invocat că instanța de fond nu a analizat legalitatea actelor întocmite de organe de urmărire penală prin care au fost luate măsurile pentru recuperarea prejudiciului și nu a constatat gravele abuzuri comise. Că printr-o evaluare și valorificare corectă a bunurilor sechestrate s-ar fi obținut o valoare mai mare ceea ce ar fi condus la recuperarea întregii datorii, ori bunurile au fost subevaluate. S-a considerat că expertiza contabilă nu a stabilit prejudiciul real.

S-a solicitat completarea probatoriilor cu o adresă la Registrul Comerțului Arad pentru a comunica relații referitoare la SC A. SA Arad, cine erau asociații, administratorii și forma de conducere a societății, susținând că inculpatul B.V. nu era administrator.

S-a solicitat și proba cu martorii A.M., administrator la SC N. și SC M., V.C., D.M., U.G. și reaudierea martorilor Șt.E., D.F., Șt.C., G.A., R.S., G.V., N.M., P.G., pentru a face dovada nevinovăției inculpaților, precum și a modului de desfășurare a activităților comerciale și transferul bunurilor sechestrate.

S-a mai solicitat și o expertiză merceologică pentru a evalua bunurile preluate în urma sechestrului de către SC N. și SC M. Câmpina și stabilirea valorii de preluare și de valorificare a bunurilor și o expertiză auto pentru evaluarea autovehiculelor ridicate prin sechestru și predate celor două societăți sus menționate și precizarea situației lor juridice la momentul actual. S-a solicitat o completare la expertiza contabilă pentru a verifica debitele către cele 4 părți civile raportate și la documentele financiar-contabile ale SC A.C. SA Arad, verificarea facturilor și a modului lor de întocmire, precum și persoanele care le-au instrumentat.

S-a solicitat admiterea apelurilor în sensul celor menționate mai sus.

Prin decizia penală nr. 40 din 2 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 8200/2003, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B.V. și Ș.P.F. împotriva sentinței penale nr. 381 din 16 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, fiind obligați apelanții să plătească câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate ridicată a considerat-o neîntemeiată față și de deciziile pronunțate de Curtea Constituțională, respectiv deciziile nr. 17 din 9 februarie 1999, decizia nr. 109/2001 și decizia nr. 210/2000 din care a rezultat că dreptul la apărare nu poate fi și nu trebuie confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie.

în cauză, inculpații nu erau arestați, erau liberi și puteau să angajeze apărător, dar nu au înțeles să se prezinte în cursul urmăririi penale.

Așa cum a rezultat și s-a reținut, inculpații au părăsit țara la 21 decembrie 2001 și ei nu au fost împiedicați să fie reprezentați de un apărător.

în legătură cu situația de fapt, s-a arătat că inculpații B.V. și Ș.P.F. erau administratori ai SC A. SA Arad și au derulat activități comerciale încheind contractele arătate în sentință. La data emiterii filelor cec sau biletelor la ordin, inculpații nu aveau disponibil bancar pentru plata produselor ridicate de la societățile furnizoare.

în actul constitutiv al SC A.C. SA s-a arătat că administratorii societății respective sunt B.V. și Ș.P.F. și ca atare susținerea că inculpatul B.V. nu era administratorul societății, a fost infirmată.

Instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, corespunzătoare probelor dosarului, respectiv contractelor încheiate cu societățile menționate, SC E. SA Câmpina, SC N. SA Câmpina, SC M. Câmpina, SC F.C.P. Ploiești, cecurile emise fără acoperire, biletele la ordin, facturi fiscale.

Contractul nr. 204 din 11 octombrie 2001 a fost semnat de inculpatul B.V., contract în care SC E. Câmpina a livrat celor doi inculpați combustibili tip M în valoare de 778.153.661 lei, din care au achitat 412.193.661 lei direct Rafinăriei C., iar pentru diferența de 365.960.000 lei inculpații au emis la 20 noiembrie 2001 o filă cec, deși cunoșteau că nu au acoperire în bancă.

Fila cec a fost introdusă în bancă pentru decontare la 26 noiembrie 2001 și a fost refuzată la plată din lipsă totală de disponibil.

Și contractul nr. 352 din 16 mai 2001 a fost semnat de inculpatul B.V. și în baza acestui contract, în cursul lunii noiembrie 2001, SC F.C.P. Ploiești a livrat celor doi inculpați produse petroliere în valoare de 899.263.200 lei, iar contravaloarea a fost achitată cu două file cec, file ce au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil în cont.

Societatea le-a mai livrat inculpaților produse petroliere în valoare de 1.455.376.061 lei.

Apoi inculpații au solicitat conducerii societății reeșalonarea plăților până în martie 2002 eliberându-le 8 bilete la ordin și care fiind introduse spre decontare au fost refuzate, de asemenea, din lipsă de disponibil.

Contractele încheiate cu cele patru societăți, facturi fiscale, balanțe, rapoartele contabile, expertiza coroborate și cu declarațiile martorilor au făcut dovada că inculpații au desfășurat activitatea infracțională descrisă mai sus.

Probele au fost analizate și just interpretate de instanța de fond.

Prin modul în care inculpații au procedat în desfășurarea relațiilor comerciale și achiziționarea produselor petroliere știind că nu au disponibil în cont sau chiar fiind în interdicție bancară, s-a demonstrat intenția lor în a induce în eroare societățile contractante, intenția de a-și înșela partenerii de afaceri.

A fost infirmată susținere că inculpatul B.V. nu a semnat acte încheiate cu societățile partenere și că toate actele ar fi fost semnate și ștampilate numai de inculpata Ș.P.F., arătându-se mai sus actele emise de B.V.

Apoi amândoi inculpații erau administratorii societății și răspundeau pentru actele ce angajau societatea.

Nu s-a putut susține că a existat acordul societăților furnizoare câtă vreme nu a existat un document care să arate că acestea cunoșteau situația financiară a societății și câtă vreme societățile furnizoare au introdus plângere penală atunci când au fost refuzate la plată cecurile și biletele la ordin emise de inculpați.

Evident că societățile contractante au fot induse în eroare cu ocazia încheierii contractelor pentru că inculpații au emis filele cec și biletele la ordin pentru plata mărfii preluate știind că nu au disponibil în cont, nu au acoperirea necesară, apoi au valorificat produsele, iar sumele încasate le-au folosit în interes personal și nu au plătit furnizorii, chiar părăsind țara.

Inculpații au încheiat contracte cu sume mari, sume ce depășesc 2 miliarde lei.

Valoarea prejudiciilor s-a stabilit, potrivit actelor existente la dosar și expertizei întocmite în cauză.

Instanța de fond a manifestat interes în stabilirea împrejurărilor concrete în care au acționat inculpații, a efectuat expertiză și au fost audiați martorii G.A.I.G., D.N., G.V., G.D., Ș.M., N.M., Șt.E., D.F., P.G., Șt.C., M.S., R.S., A.N.

S-a considerat că nu se impune reaudierea martorilor sau audierea altor martori care nici nu au fost de față la negocieri și nici nu s-a solicitat aceasta la prima instanță, deși inculpații au avut apărător ales.

Față de actele existente, probele administrate și expertiza întocmită nu se impune efectuarea altor expertize.

Cu privire la măsura de siguranță a sechestrului asigurător asupra bunurilor menționată în ordonanța nr. 431/P/2001 din 9 mai 2002 s-a constatat că această măsură a fost ridicată, iar prima instanță nu a avut în vedere și nu a instituit un sechestru asigurător.

Nu s-a justificat în instanța penală nici efectuarea expertizei pentru evaluarea bunurilor preluate de SC N. și SC M. Câmpina sau pentru autovehiculele preluate în contul datoriilor, eventual inculpații vor putea formula o contestație la executare.

Având în vedere probele analizate mai sus a rezultat că instanța de fond a stabilit situația de fapt corect, cât și vinovăția inculpaților.

Prin emiterea cecurilor inculpații știind că pentru valorificarea lor nu exista provizia sau acoperirea necesară, activitate desfășurată în calitate de administratori ai SC A.C. SA Arad, inculpații au săvârșit infracțiunea de înșelăciune și instanța de fond a încadrat corect, juridic faptele.

Nu se poate spune că în funcție de valoarea prejudiciilor există o altă încadrare juridică.

S-a ținut seama, de prevederile art. 145 C. pen., și valoarea prejudiciilor s-a stabilit prin acte.

în ce privește pedepsele aplicate s-a constatat că ele corespund prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

S-a avut în vedere pericolul social ridicat al faptelor, împrejurările în care s-au comis infracțiunile, persoana fiecărui inculpat și situația că inculpații au părăsit România la data de 21 decembrie 2001, fiind dați în urmărire generală.

împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri inculpații B.V. și Ș.P.F.

în motivele de recurs depuse în scris la dosar, apărătorul recurentului inculpat B.V. a criticat decizia pronunțată în cauză pentru mai multe motive, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 6, 10, 12, 17 și 171 C. proc. pen.

Astfel, a apreciat că în raport cu dispozițiile art. 3859pct. 6 C. proc. pen., urmărirea penală a avut loc în lipsa apărătorului inculpatului, deși prezența acestuia era obligatorie, cu referire la art. 171 alin. (2) și (4), raportat la art. 6 din același cod.

S-a susținut că urmărirea penală efectuată în cauză, atât de organele de poliție, cât și de procuror nu a avut un caracter legal, în raport cu respingerea de către instanța de apel a cererii sale de probațiune prin care încerca să dovedească modalitatea reală a desfășurării activității comerciale cu partenerii lor, deveniți ulterior părți vătămate, respectiv civile, în condițiile în care astfel de probe nu au fost administrate de organele de urmărire penală.

Probele nu au putut fi aduse la cunoștința organului de urmărire penală, întrucât în această fază procesuală nu a beneficiat de dreptul la apărare prin avocat, deși aceasta, la un moment dat a devenit obligatorie, invocând prevederile art. 171 alin. (2) C. proc. pen. Se consideră că organele de urmărire penală au încălcat legea cu privire la actele de procedură ce trebuiau încheiate de la momentul arestării sale și până la trimiterea sa în judecată, că la luarea măsurii arestării preventive era necesară prezența obligatorie a apărătorului, iar trimiterea în judecată nu putea să se facă fără prezentarea materialului de urmărire penală cu privire la faptele imputate.

S-a arătat faptul că nu a avut posibilitatea legală de a se plânge procurorului despre nelegalitatea comisă cu ocazia înființării sechestrului asigurător, dar mai ales, cu privire la procedura abuzivă a desfășurării și finalizării acestei măsuri. Din acest punct de vedere, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală asupra celor sesizate pe considerentul că această măsură a sechestrului nu a fost dispusă de instanță, derobându-se astfel de la obligația sa legală de verificare a respectării legii de către anchetatori.

în al doilea rând, potrivit art. 385 9 pct. 10 alin. (1) C. proc. pen., a menționat că instanța de judecată comite două erori, respectiv, pe de-o parte analizează succint anumite cereri formulate de apărare, iar motivările date sunt superficiale și fără argumente, iar pe de altă parte nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate în mod direct, concret.

Astfel, s-a arătat că este necesară audierea ca martor a patronului societăților N. SA și M. SRL, respectiv numitul A.M., care putea să furnizeze relații cu privire la inițierea și desfășurarea raporturilor lor comerciale, acesta nefiind audiat în tot ciclul procesual. Or, audierea acestuia era absolut necesară, în condițiile în care organele de anchetă nu au nici declarația inculpatului și nici a partenerului său de afaceri.

Mai mult decât atât, s-a apărat și a invocat pe cale de cerere, necesitatea stabilirii împrejurărilor de negociere a reeșalonării plăților datorate, în opinia sa, modalitatea de stabilire a acestor reeșalonări având o importanță esențială în calificarea juridică a faptelor, întrucât acesta este elementul cheie în argumentarea existenței sau inexistenței laturii subiective ca element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune. A arătat că în practică s-a cristalizat opinia potrivit căreia nu există element infracțional intențional dacă partenerul de afaceri are cunoștință de situația dificilă financiară a celuilalt partener și mai ales atunci când acceptă reeșalonarea obligației de plată.

Instanța de apel, în toată motivarea făcută, nu vorbește de această împrejurare esențială și nici nu motivează de ce probele solicitate de apărare în acest sens nu pot fi administrate și mai ales, de ce argumentele prezentate pe lipsa intenției infracționale nu pot fi acceptate.

în al treilea rând conform art. 3859pct. 12 C. proc. pen., se critică faptul că instanțele de judecată nu au analizat conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune.

Astfel, instanțele susțin că acțiunea sa de inducere în eroare constă în faptul că a emis file cec pentru produsele furnizate, deși știa că nu are disponibil în bancă, iar ulterior s-a susținut că activitatea sa infracțională a constat în faptul că a lăsat furnizorilor file cec în alb, semnate și ștampilate, pentru a fi introduse la plată după expirarea scadențelor biletelor la ordin. Această susținere este contrazisă de probele din dosar.

Este recunoscută și necontestată împrejurarea că între ei și SC N. precum și M. nu a existat un contract scris și că activitatea lor comercială s-a desfășurat pe o perioadă de timp destul de îndelungată, iar pentru toată perioada, inclusiv cea desfășurată în perioada octombrie - noiembrie 2001 a fost folosită aceeași procedură, adică furnizorul le livra marfa, le comunica valoarea livrării, după care, tot reprezentanții furnizorului completau filele cec remise anterior de ei în alb, dor semnate și parafate.

Susținerea instanței că, în latura obiectivă a efectuat acțiune de a preda două file cec cu titlu de garanție care să fie introduse la plată în bancă după expirarea biletelor la ordin, nu poate avea caracterul acțiunii ilicite specifice înșelăciunii, atâta timp cât pe tot parcursul derulării afacerii procedeul a avut la bază același tip de acțiune, neputând că ducă la concluzia că până la un moment a avut caracter licit, iar după aceea a devenit ilicit.

Se consideră că acest lucru este pe deplin dovedit numai de împrejurarea că partenerii lor au acceptat nu numai discutarea unei reeșalonări, dar, efectiv, s-a întocmit și însușit chiar un grafic de eșalonare, aceasta demonstrând inexistența altui element constitutiv, esențial al infracțiunii, acela al intenției. După opinia apărării, rezultatul reeșalonării nu poate fi privit decât ca efect al negocierii direct dintre el și partenerii lui, ceea ce presupune existența manifestării bilaterale de voință, element esențial al raporturilor contractuale, ceea ce exclude o inițiativă frauduloasă din partea sa.

Din acest punct de vedere nu este realizată nici latura obiectivă prevăzută de alin. (3) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât executarea contractului s-a făcut în permanență, în baza aceluiași procedeu, unic, iar pe cale de consecință nu poate fi vorba de situația ce cel înșelat nu ar fi executat contractul dacă ar fi știut de acțiunea sa ilicită, dat fiindcă ambele părți au consimțit, în lipsa disponibilului și a interdicției bancare, să se procedeze la reeșalonare.

De asemenea, se apreciază, că în mod greșit s-a reținut în sarcina sa infracțiunea prevăzută în alin. (4) din art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

în acest sens, s-a arătat că pe lângă celelalte elemente constitutive se adaugă lipsa unui alt element constitutiv și anume subiectul activ, Din acest punct de vedere, în varianta prevăzută de alin. (4), subiectul activ este calificat, întrucât numai persoanele, care, prin atribuții specifice, pot emite file cec sunt subiecte active ale acestei infracțiuni. Se consideră că este greșită susținerea instanțelor că el este vinovat pentru această modalitate de săvârșire a infracțiunii pe considerentul că era administratorul societății.

Se arată că trebuia analizată, nu calitatea sa de administrator, ci posibilitatea ca el, în această calitate să poată emite file cec, iar din acest punct de vedere s-a dovedit că SC A. SA Arad abilitase cu această misiune numai pe administratoarea Ș.P.F., deoarece toate filele cec incriminate poartă semnătura inculpatei. Or, potrivit principiului răspunderii personale penale, aceasta nu poate fi extinsă și asupra subiectului necalificat. Din păcate, instanța de apel nu a motivat în nici un fel apărarea invocată de el.

în al patrulea rând potrivit art. 3859pct. 17 C. proc. pen., se susține că în mod greșit fapta a fost încadrată în dispozițiile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

Astfel, a criticat în apel împrejurarea că instanța de fond nu a stabilit momentul la care au fost săvârșite actele materiale calificate drept acțiuni ilicite și nici momentul când aceste infracțiuni s-au consumat față de fiecare parte vătămată.

S-a arătat că există înscrisuri care dovedesc existența graficelor de plată stabilite de părți ca urmare a negocierilor de reeșalonare a plății, iar dacă ar fi existat dubii cu privire la această reeșalonare, s-ar fi impus verificarea acestui aspect prin audierea reprezentanților societăților în cauză și care ar fi putut recunoaște sau infirma apărările sale.

De asemenea, apărarea inculpatului B.V. a arătat că nu se poate reține art. 215 alin. (4) C. pen., invocând și decizia 5683/2001 a C.S.J., demonstrându-se că nu exista nici un contract scris cu N. SA și M. SRL, filele cec erau emise partenerilor în alb, în tranșe periodice, pentru mai multe operațiuni comerciale, iar aceștia le completau cu sumele livrate la o anumită dată, livrări ce nu depășeau câteva sute de milioane fiecare. Din acest punct de vedere, făcându-se dovada unor file cec completate la termene diferite, în ipoteza în care se susține de instanță că actul material ce presupune acțiune directă de emitere, înseamnă că fiecare asemenea act material poate fi considerat elementul unei infracțiuni distincte care trebuie sancționat la valoarea determinată în fila cec.

Dacă s-ar demonstra că toate aceste completări succesive de file cec pot fi analizate ca emisiuni repetate în baza aceleiași rezoluții infracționale atunci se poate discuta despre existența unui prejudiciu total, dar numai în condițiile reținerii dispozițiilor art. 41 C. pen. După reeșalonarea datoriilor și având în posesie file cec în alb, partenerii lui au completat filele cec cu suma globală, totală a datoriilor care însumează valori de peste un miliard de lei, pentru a angaja răspunderea în baza alin. (5) din art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

în al cincilea rând, conform art. 3859pct. 171 C. proc. pen., se consideră că prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, arătând că în rezolvarea laturii civile, respectiv a modalității de recuperare a prejudiciului au fost făcute abuzuri de către polițiștii anchetatori și de procurorul care a instrumentat cauza.

Cu toate că a arătat încălcările grave ale legii făcute în baza Ordonanței nr. 431/P/2001 din 9 mai 2002, instanța de apel nu analizează în concret situația, deși pe parcursul dezbaterii apelului a arătat că nu și-a putut exercita dreptul la apărare, urmând a se constata încălcarea dispozițiilor art. 165 C. proc. pen., și a se dispune anularea ordonanței procurorului.

Se consideră că bunurile sechestrate trebuie identificate și apoi evaluate în caz de nevoie bunurile pot fi înstrăinate sau predate în custodie, iar sumele rezultate din valorificarea lor se consemnează pe numele inculpatului sau al părții responsabile civilmente la dispoziția organului care a instituit sechestrul.

Se apreciază că abuzul comis constă în faptul că deși sechestrul a fost dispus față de el, bunurile efectiv sechestrate aparțineau societății, după emiterea ordonanței de înființare a sechestrului, s-a trecut la inventarierea bunurilor și apoi s-a permis transferul proprietății bunurilor sechestrate în mâna doar a uneia dintre părțile vătămate, după care, s-a dispus imediat ridicare sechestrului, valoarea bunurilor sechestrate depășește cu mult 10 miliarde lei.

O altă aplicare greșită a legii o reprezintă soluționarea prin obligarea sa la plată față de F.C.P. SRL, în condițiile în care exista un contract scris și era instituită o garanție reală imobiliară la valoare acoperitoare a mărfurilor ce urmau a fi livrate, astfel că nu se poate reține sub nici o formă existența infracțiunii de înșelăciune în calificarea dată.

Strict juridic, în situația în care partenerul de afaceri a constatat lipsa disponibilului financiar la momentul introducerii filelor cec în bancă, acesta, în baza contractului de ipotecă, putea cere realizarea garanției instituite în favoarea sa, această garanție fiind și în acest moment în vigoare, împrejurare confirmată prin sentința civilă nr. 661/ LC din 07 aprilie 2004 a Tribunalului Satu-Mare.

Față de motivele arătate, se solicită achitarea inculpatului B.V., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune.

în subsidiar, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate în vederea completării probelor, cu trimiterea cauzei la o altă instanță competentă egală în grad cu Tribunalul Prahova, pentru soluționarea corectă și legală a cauzei, vând în vedere să subzistă destule elemente de suspiciune ce planează asupra obiectivității instanțelor Prahovene, deși i-a fost respinsă cererea de strămutare.

Motivelor de recurs enunțate mai sus le-au fost atașate mai multe înscrisuri.

Recurenta inculpată Ș.P.F. nu a depus motive de recurs în scris.

în recurs, la termenul din 6 ianuarie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de apărătorii recurenților inculpați Ș.P.F. și B.V. referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 C. proc. pen.

Prin decizia nr. 312 din 14 iunie 2005 a Curții Constituționale a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 174 C. proc. pen., excepție ridicată de Paula Ș.P.F. și V.B. în dosarul nr. 1025/2004 al înaltei Curți de Casație și Justiție.

La dosarul cauzei, în recurs a fost depusă o cerere din partea intimatei părți civile SC N. SA Câmpina prin care solicită respingerea plângerii depuse de partea responsabilă civilmente SC A.C. SA Arad prin lichidatorul său SC E. SA, apreciindu-se ca fiind inadmisibilă cererea prin care se modifică în totul natura juridică a acțiunii, invocându-se în apărare dispozițiile art. 165 C. proc. pen., inadmisibilă acțiunea în anulare pe calea recursului într-un proces penal, tardivitatea presupusei acțiuni în anulare împotriva unor acte încheiate, eludându-se prevederile Legii nr. 64/1995, la care s-a anexat mai multe fotocopii ale unor înscrisuri.

De asemenea, a fost depusă la dosar din partea intimatei părți responsabile civilmente SC A.C. SA prin lichidator SC E. SA o plângere împotriva modului de îndeplinire a ordonanței de instituire a măsurilor asiguratorii dispuse, în data de 13 februarie 2002, în dosarul de urmărire penală nr. 78/P/2002, la care s-au atașat fotocopiile unor înscrisuri.

Apărătorul inculpatei Ș.P.F., în concluziile orale, în dezbateri a criticat decizia atacată sub trei motive.

Mai întâi, sub aspectul încălcării abuzive a regulilor de procedură, a dreptului la apărare în cursul urmăririi penale, iar de către instanța de fond și cea de apel că a dispus sechestru asigurător pe bunurile personale ale inculpatei.

în al doilea rând, apărarea a invocat împrejurarea că infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), nu a fost dovedită și inculpata a solicitat instanței de apel să completeze probele necesare pentru lămurirea tuturor elementelor esențiale cu privire la acțiunea ilicită de înșelăciune, cum ar fi audierea reprezentantului celor două societăți SC N. SA, A.M., dar cererea sa nu a fost luată în considerare.

în al treilea rând, apărătorul inculpatei Ș.P.F. a criticat calificarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, precizând că nu s-a stabilit momentul consumării infracțiunii, fie atunci când a comis actele materiale, respectiv acțiuni repetate de furnizare a produselor petroliere sau la reeșalonarea prin bilete la ordin ori la completarea filelor cec, situație care ar fi trebuit să atragă aplicarea art. 41 C. pen.

în ceea ce privește raporturile cu SC F.C.P. SRL a precizat că a existat o convenție în care s-a prevăzut o garanție imobiliară, care trebuia pusă în executare și nu mai avem de-a face cu o infracțiune de înșelăciune.

Față de cele arătate apărătorul inculpatei Ș.P.F. a solicitat admiterea recursului inculpatei, casarea deciziei atacate și, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești pentru administrarea probelor solicitate, iar, în subsidiar, achitarea inculpatei pentru că infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), la SC F.C.P. nu există, temeiul achitării fiind art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., precum și schimbarea încadrării juridice prin reținerea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni.

Apărătorul inculpatului B.V. a dezvoltat motivele de recurs depuse în scris la dosar, în sensul că în cauză a avut loc o derulare de activități comerciale în care trebuie să existe încredere reciprocă, nu există file cec semnate de inculpatul B.V. și solicită admiterea recursului inculpatului, casarea deciziei atacate și pe fond, în rejudecare, în principal achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la o altă instanță cu aceeași competență ca și Tribunalul Prahova, instanță în care nu mai are încredere, depunând la dosar mai multe înscrisuri.

Concluziile reprezentanților intimatelor părți civile, ale intimatei părți responsabile civilmente, precum și ale procurorului au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate, în termen legal, de inculpații B.V. și Ș.P.F. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 6, 10, 12 17, 171 C. proc. pen., pentru inculpatul B.V. și art. 3859pct. 10, 11, 18 din același cod, pentru inculpata Ș.P.F., înalta Curte apreciază recursurile inculpaților, ca fiind întemeiate, pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că, a evaluat insuficient materialul probator administrat de către prima instanță, coroborarea probelor fiind marcată parțial de valorificarea conținutului acestora, așa cum este cazul declarațiilor martorilor audiați, iar prin neverificarea respectării condițiilor impuse de lege cu privire la efectuarea expertizei, ca mijloc de probă, în concret a expertizei contabile, rezumându-se doar la o apreciere generică asupra acesteia, printr-o enumerare în contextul probator a fost atenuată valoarea sa probantă, având consecințe în stabilirea situației de fapt și a vinovăției inculpaților.

Astfel, înalta Curte consideră ca fiind fondată critica recurenților inculpați invocată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

în conținutul dispozițiilor mai sus arătate sunt reglementate mai multe ipoteze, respectiv "instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului".

De asemenea, pentru a fi operabil acest caz de casare, legiuitorul mai impune și condiția privind în ce măsură nepronunțarea influențează soluția procesului, astfel că apărările formulate de către inculpat trebuie să demonstreze dacă proba sau cererea solicitată a fost admisă sau respinsă, ori dacă în cazul administrării probei, prin simpla ei menționare, fără o evaluare, a dus la o soluție contrară celei care s-ar fi putut pronunța dacă proba ar fi fost valorificată prin analiză și interpretare.

în contextul cauzei rezultă că instanța de fond a audiat martorii din acte G.A.I.G., D.N., G.V., G.D., Ș.M., N.M., Șt.E., D.F., P.G., Șt.C., M.S., R.S., A.N.

La termenul din 27 mai 2003, tribunalul nu a mai stăruit în audierea martorilor din acte D.M. și M.G., nefiind făcută mențiunea aplicării dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că "dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei."

La același termen a fost încuviințată pentru inculpați proba cu expertiză contabilă și cu un expert consilier, cu mențiunea ca acesta să figureze pe listele din evidența Biroului de Expertiză din cadrul Tribunalului Prahova ale cărei obiective au fost stabilite în concret, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 27 mai 2003.

A fost efectuată expertiza și depus la dosar raportul de expertiză contabilă judiciară în funcție de obiectivele stabilite și în ale cărui concluzii la pct. A sunt menționate atâta suma totală, cât și sumele defalcate pe care le are de achitat SC A.C. SA Arad la data formulării plângerii penale, iar la punctul B sumele pe care la va mai avea de achitat aceeași societate după ce SC M. SRL Câmpina va intra în posesia celor 66 acțiuni de la SC A.C. SA Rovinari, iar SC F.C.P. SRL va reuși să-și recupereze suma datorată din bunurile gajate.

Raportul de expertiză cuprinde și o notă, în care expertul arată că "Am introdus la concluzii și punctul B, întrucât la unitățile de mai sus s-au găsit documente de cesiune și contracte de gir care până la data întocmirii prezentului raport de expertiză contabilă nu s-au finalizat și nu s-au înregistrat în evidențele contabile. Datorită neînregistrării acestor tranzacții încheiate între părți, suma datorată de pârâta SC A.C. SA Arad, celor patru societăți comerciale reclamante este cea menționată la punctul A din Capitolul III Concluzii".

La dosarul instanței de fond apărătorul inculpaților a depus o notă de ședință în care menționează că lucrarea efectuată a avut loc în absența reprezentanților SC A.C. SA, deși s-a realizat convocarea tuturor părților conform susținerilor expertului, dar apreciază că nu-l împiedica pe acesta să solicite prin adresă de la societate relații în legătură cu situația prejudiciului pentru a putea realiza punctajul la care a făcut referire, respectiv "nu s-a făcut un punctaj între evidențele și documentele reclamantelor și ale pârâtei, întrucât reprezentantul SC A.C. SA Arad nu s-a prezentat la întâlnirea cu expertul contabil".

Apărarea inculpaților a solicitat refacerea lucrării cu relațiile de la societate, iar dacă se refuză comunicarea relațiilor atunci se va ține seama de concluziile expertizei. Totodată expertul trebuie să precizeze motivul pentru care "nu s-au finalizat și nu s-au înregistrat în evidențele contabile" documentele de cesiune și contractele de gir, stare de fapt ce influențează stabilirea corectă a cuantumului prejudiciului.

La termenul din 9 septembrie 2003 a fost consemnată cererea apărătorului inculpaților cu privire la refacerea expertizei, așa cum s-a arătat în nota de ședință, cerere pusă în discuția părților, față de care reprezentanta Ministerului Public opunându-se, deoarece după opinia sa acesta a fost întocmit în mod legal, expertul a răspuns corect obiectivelor stabilite de instanță, făcând și dovada convocării părților.

Tribunalul a considerat că nu se impune refacerea expertizei, în sensul arătat de către apărătorul ales al inculpaților, și considerând cercetarea judecătorească terminată a acordat cuvântul în dezbateri.

în apel, apărarea inculpaților a solicitat în nota de probatorii depusă la dosar, efectuarea unei adrese la Registrul Comerțului Arad pentru a furniza relații cu privire la SC A.C. SA Arad privind asociații, administratorii și toate celelalte relații privind administrarea acesteia, relații de la SC A. SA Arad în lichidare cu privire la forma de conducere a societății, în sensul dacă era condusă de C.A. sau de B.D., fiind necesare pentru a demonstra că B.V. nu era administrator și nu avea calitatea să emită file cec sau alte mijloace de plată în numele și pe seama societății.

De asemenea, a solicitat ca probe testimoniale, audierea martorilor A.M., V.C., D.M., U.G., reaudierea martorilor Șt.E., D.F., Șt.C., G.A., R.S., G.V., N.M.N., P.G. Pentru a se face dovada nevinovăției inculpaților și a proba modul în care s-au efectuat negocierea și desfășurarea activităților comerciale precum și transferul bunurilor sechestrate.

Apărarea apelanților inculpați a mai solicitat efectuarea unei expertize merciologice pentru evaluarea bunurilor preluate în urma sechestrului de către SC N. și M. și stabilirea valorii de preluare și de valorificare a bunurilor, precum și efectuarea unei expertize auto pentru evaluarea tuturor autovehiculelor ridicate prin sechestru și predate celor două societăți arătate, valoarea lor la data ridicării și care este situația juridică a acestor autovehicule la momentul actual.

De asemenea, apărarea a mai solicitat completarea expertizei contabile, în sensul verificării situației debitelor către cele patru părți civile, raportat și la documentele financiar-contabile ale SC A.C. SA Arad.

S-a cerut verificarea facturilor și modul de întocmire a acestora, persoanele care le-au instrumentat referitor la bunurile sechestrate și apoi facturate și preluate de cele două societăți.

înalta Curte, examinând administrarea și valorificarea materialului probator din considerentele hotărârii instanței de fond, așa cum au fost evidențiate de instanța de apel, în raport și cu cererea de probatorii formulată în apel, prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 3859pct. 10 C. proc. pen., apreciază că în ceea ce privește declarațiile martorilor ascultați în cauză, nominalizați de ambele instanțe nu au fost valorificate în concret sub aspectul conținutului lor în procesul de apreciere a probelor, cu relevarea valorii lor probante în stabilirea situației de fapt, a contribuției inculpaților, deoarece simpla mențiune prin enumerare că acestea se coroborează cu alte mijloace de probă, nu se circumscrie procesului de interpretare a probelor.

De asemenea, expertiza contabilă a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor art. 118,art. 121,art. 123 și art. 124 C. proc. pen., în sensul că deși în cauză inculpaților le-a fost încuviințat un expert consilier (conform încheierii din 27 mai 2003 de la tribunal) în conținutul raportului de expertiză nu este consemnată prezența, absența sau renunțarea la acesta, expertul a întocmit raportul de expertiză fără a avea în vedere și apărările SC A.C. SA Arad, chiar dacă reprezentanții societății au lipsit, putându-se cereri și lămuriri în scris, în nota ulterioară concluziilor raportului de expertiză expertul a arătat că nu au s-au finalizat și nu s-au înregistrat în evidențele contabile documente de cesiune și contracte de gir, asupra căreia instanța de fond nu a cerul lămuriri suplimentare în scris.

înalta Curte consideră că instanța de fond deși a pus în discuția părților, cererea apărării inculpaților cu privire la refacerea raportului de expertiză contabilă și s-a pronunțat pe această solicitare, în sensul respingerii refacerii ei, nu a motivat soluția cu privire la proba menționată, deși aceasta cuprindea încălcări procedurale, iar concluziile ei nu puteau evidenția în mod concret stabilirea corectă a prejudiciului, valoarea sa probantă fiind afectată.

Mai mult, nici instanța de apel evaluând materialul probator administrat de prima instanță și în raport cu cererea de completare a expertizei contabile formulat în apel nu a valorificat conținutul acestui mijloc de probă, rezumându-se doar la enumerarea acesteia alături de alte înscrisuri și declarațiile martorilor, fără însă a valorifica concluziile acesteia, astfel că nu a dat eficiență valorii sale probante.

Față de aceste aspecte, înalta Curte apreciază că probele administrate în condițiile arătate, precum și simpla lor menționare, fără a fi corect evaluate, au condus la o soluție contrară celei care s-ar fi putut pronunța dacă proba ar fi fost legal administrată și valorificată coroborat în procesul de interpretare, astfel că în cauză nu a fost corect rezolvat fondul cauzei, în sensul că nu s-a putut stabili cu certitudine valoarea prejudiciului, a întinderii acestuia, condiție a conținutului constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, atât în planul laturii penale, cât și celei civile a cauzei.

Astfel, înalta Curte consideră că încălcările constatate cu privire la mijloacele de probă menționate ce afectează întregul proces de evaluare, având drept consecință nerezolvarea fondului cauzei primează în raport cu celelalte motive de recurs invocate de recurenți.

Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpații B.V. și Ș.P.F., va casa decizia penală nr. 40 din 2 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești și sentința penală nr. 381 din 16 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Prahova, deoarece în cauză criticile formulate cu privire la modul de soluționare nu se circumscriu motivelor temeinice în interesul justiției care să justifice trimiterea la o altă instanță egală în grad.

înalta Curte consideră că în rejudecarea cauzei, instanței de fond îi revine obligația de a asculta inculpații, în situația în care aceștia se vor prezenta în fața instanței pentru a da pe deplin conținut dreptului la apărare, a readministra proba cu expertiză contabilă în funcție de obiectivele stabilite, dar și de alte obiective ce pot fi invocate de părți, în funcție de toate actele puse la dispoziție atât de părțile civile, cât și de inculpați, de partea responsabilă civilmente SC A.C. SA Arad prin lichidator SC E. SA și în raport cu dispozițiile art. 16 - art. 125 C. proc. pen., referitoare la expertize.

De asemenea, instanța de fond va aprecia nu numai în funcție de noua expertiză contabilă, dar și față de orice alte aspecte care necesită a fi lămurite, reaudierea martorilor din acte, respectiv G.A.I.G., D.N., G.V., G.D., Ș.M., N.M., Șt.E., D.F., P.G., Șt.C., M.S., R.S., A.N., audierea martorilor din acte neaudiați, respectiv D.M. și M.G., a audierii martorilor propuși de inculpați, respectiv A.M., V.C., U.G.

Totodată, în eventualitatea apariției unor contradicții sau nelămuriri, instanța de fond a putut efectua confruntări între părți și martori sau numai între martori, cere orice lămuriri expertului și a apreciat asupra concludenței, pertinenței și utilității oricărei probe solicitate, precum și asupra oricărei cereri formulate, a avut în vedere și celelalte critici ale inculpaților, iar cele referitoare la reprezentare în cursul urmăririi penale, în limita deciziei Curții Constituționale pronunțată în cauză, în vederea stabilirii corecte a împrejurărilor faptice, a contribuției inculpaților, vinovăției sau nevinovăției acestora în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, a încadrării juridice a faptelor, în existența, întinderea sau inexistența pagubei produse, material probator ce a fost valorificat în procesul de apreciere, conform art. 63 C. proc. pen., în scopul stabilirii adevărului.

← ICCJ. Decizia nr. 6642/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 6639/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6638/2005. Penal