ICCJ. Decizia nr. 6643/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1 din 4 ianuarie 2005, Tribunalul Prahova a respins cererea formulată de condamnatul S.I., prin care acest a solicitat întreruperea executării pedepsei de 12 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 361 din 17 septembrie 2002 a aceleiași instanțe, rămasă definitivă prin decizi penală nr. 946 din 18 februarie 2002 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a reținut, în esență, că, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit de Comisia pentru întreruperea executării pedepsei de pe lângă S.M.L. Prahova, bolile de care suferă condamnatul - sindrom cefalalgic, nevralgie Arold, pot fi tratate atât în rețeaua sanitară a A.N.P., cât și în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, astfel că nu se impune întreruperea executării pedepsei aplicate acestuia.
în cursul judecării apelului declarat de condamnat, acesta a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale, invocând că prima expertiză, efectuată de S.J.M.L. Prahova nu este completă, întrucât nu a avut în vedere toate afecțiunile grave de care suferă. în acest sens, condamnatul a precizat că suferă de cancer mandibular și de afecțiuni urologice severe.
Instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize la I.M.L. Mina Minovici, care, prin raportul existent a concluzionat că S.I. prezintă diagnosticul de "paradontită opicală cronică, dinte 21"; "lipsuri dentare vechi", "deviație septnezal, cu hipertrofie cornet inferior"; menționând că asistența medicală poate fi asigurată la nivelul rețelei sanitare a A.N.P. și că sus-numitul nu se află în imposibilitate de a executa pedeapsa din punct de vedere medical.
Prin recursul declarat, condamnatul a solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru a se dispune o nouă expertiză la I.M.L. Mina Minovici, întrucât nu s-au efectuat toate investigațiile în raport de afecțiunile de care suferă.
Recursul este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel, constatând caracterul incomplet și contradictoriu al primului raport de expertiză medico-legală, a dispus, în mod corect, efectuarea unei noi expertize, însă, ulterior, a acceptat conținutul și concluziile acesteia, deși lucrarea de expertiză nu este completă.
Astfel, instanța de apel trebuia să observe că noul raport de expertiză omite să analizeze și să se pronunțe referitor la diagnosticul stabilit de prima expertiză, "sindrom cefalalgic, nevralgie Arnold", în raport de care s-a concluzionat că recurentul poate fi tratat "în rețeaua sanitară a A.N.P., cât și în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății".
Apoi, instanța de apel, deși a reținut, prin încheierea din 21 februarie 2005, că recurentul solicită noua expertiză pentru a dovedi că suferă de un cancer mandibular și de afecțiuni urologice severe, prin adresa din 23 februarie 2005 nu a fixat aceste obiective printre cele stabilite a fi avute în vedere la efectuarea noii expertize medico-legale.
Așa fiind, pentru stabilirea adevărului în mod complet, urmează ca recursul să fie admis, să fie casate ambele hotărâri și să se trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond, în vederea dispunerii și efectuării unei noi expertize medico-legale.
Instanța de rejudecare, a solicitat I.N.M.L. Mina Minovici să se pronunțe cu privire la afecțiunile constatate inițial de prima expertiză, precum și asupra pretinsului cancer mandibul și a afecțiunilor urologice severe, sens în care să se efectueze toate investigațiile și examenele de specialitate cu participarea unor specialiști în materie.
← ICCJ. Decizia nr. 6644/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6641/2005. Penal → |
---|