ICCJ. Decizia nr. 6644/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția I penală, sub nr. 446 din 3 februarie 2005, condamnata S.M. a solicitat amânarea executării pedepsei închisorii de 3 ani și 4 luni aplicată de înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 384 din 19 ianuarie 2005 pronunțată în dosarul nr. 1537/2003, pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen.
Motivându-și cererea, condamnata a arătat că are vârsta de 79 de ani, suferă de cardiopatie ischemică, fibrilație arterială, artero - scleroză ischemică, hipertensiune arterială, iar aceste boli nu pot fi tratate în regim de detenție.
în drept s-au invocat dispozițiile art. 453 lit. a) C. proc. pen.
La dosarul cauzei, în dovedirea cererii sale, condamnata a depus extrasul din hotărârea penală nr. 56 din 18 decembrie 2002, o adeverință medicală, în care se menționează bolile pe care le prezintă la data examinării petiționara, copiile certificatelor de naștere și de căsătorie, copia sentinței penale nr. 56 din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel București.
Prin sentința penală nr. 100 din 1 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnata S.M., și a obligat-o la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul pentru apărătorul din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize medico - legale din care să rezulte afecțiunile de care suferă condamnata și dacă acestea pot fi tratate în cadrul rețelei sanitare a A.N.P., precum și dacă încarcerarea condamnatei i-ar pune viața în pericol.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnata, fără să-l motiveze în scris.
Apărătorul din oficiu al condamnatei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare, pe fond, admiterea cererii de amânare a executării pedepsei, în măsura în care se confirmă motivul prevăzut de art. 453 lit. e) C. proc. pen., invocat de condamnată.
Recursul este nefondat.
Examinând expertiza medico - legală dispusă în cauză, rezultă că patologia pe care o prezintă condamnata, necesită supraveghere medicală ce poate fi asigurată în cadrul rețelei A.N.P., cu consultări periodice de specialitate efectuate în unități de profil aparținând rețelei sanitare a Ministerului Sănătății.
Totodată, înalta Curte constată că în răspunsul nr. A1/2405/2005 din 3 august 2005 al I.N.M.L. Mina Minovici comunicat primei instanțe, la cererea acesteia, se precizează că petiționara poate executa pedeapsa cu regim de detenție, fiind inaptă la efort și necesitând supraveghere permanentă și consult medical periodic cardiologic, neurologic și boli de nutriție.
în raport cu aceste considerente, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata S.M. împotriva sentinței penale nr. 100 din 1 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul pentru apărarea din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
← ICCJ. Decizia nr. 6646/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6643/2005. Penal → |
---|