ICCJ. Decizia nr. 6655/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 15 noiembrie 2005 al completului specializat anticorupției din cadrul Curții de Apel Pitești, secția penală, au fost respinse cererile de constatare a nulității absolute a mandatelor de arestare preventivă și de încetare de drept a măsurii preventive formulate de inculpații P.K.I. și W.P., ambii deținuți în Penitenciarul Colibași.
în temeiul art. 3002raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor doi inculpați și a fost menținută această măsură.
în ședința publică din data de 15 noiembrie 2005, pentru inculpați s-au formulat cereri referitoare la faptul de a se constata nulitatea absolută a mandatelor de arestare preventivă și încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
Instanța a arătat că nu operează în cauză nulitatea absolută a mandatelor de arestare preventivă emise, pe motiv că în cauză încheierile pronunțate de către instanță au intrat în puterea lucrului judecat cu privire la menținerea arestării preventive.
De asemenea, s-a mai arătat că măsura arestării preventive nu a încetat de drept, întrucât instanțele în perioada celor 60 de zile cât prevede art. 160b C. proc. pen., a analizat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și apreciind că subzistă temeiurile de fapt și de drept a menținut această măsură, nefiind incidente în cauză prevederile art. 140 C. proc. pen.
Reținând că subzistă în continuare temeiurile care au dus la arestarea inculpaților și anume art. 148 lit. h) C. proc. pen., prin încheierea din 15 noiembrie 2005, în temeiul art. 3002raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, astfel că a fost menținută.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs numai inculpata P.K.I., pe considerent că, în mod nejustificat s-a apreciat că nu au încetat temeiurile care au dus la arestarea preventivă a celor doi inculpați, atâta timp cât mandatul de arestare preventivă este nul, iar măsura arestării preventive a încetat de drept, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsii localitatea și țara, avându-se în vedere datele personale ale inculpatei, în sensul că nu prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică și că a stat în arest preventiv o perioadă destul de mare.
Examinând recursul declarat, în raport de motivele arătate, de actele și lucrările de la dosar, de încheierea pronunțată în cauză, cum și din oficiu se constată că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
Organul de urmărire penală P.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara, a început urmărirea penală împotriva recurentei-inculpate P.K.I. și a altor inculpați, pentru aceasta privind infracțiunea de trafic de influență, luare de mită, complicitate la delapidare, instigare la fals intelectual, fals intelectual, uz de fals, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată neurmată de executare și infracțiunea informatică.
Au fost efectuate cercetări penale și prin ordonanța din 18 noiembrie 2004, în dosarul nr. 52/P/2004 s-a dispus disjungerea, astfel că, prin încheierea nr. 946/ PI din 23 noiembrie 2004 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei, măsură care a fost prelungită până la data de 20 ianuarie 2005.
Ca urmarea a disjungerii, datorită complexității cauzei, fiind 13 inculpați cercetați, prin rechizitoriul din 13 decembrie 2004 al P.N.A. - Serviciul Teritorial Timișoara, în dosarul nr. 74/P/2004, s-a dispus trimiterea în judecată a recurentei inculpate P.K.I. și numai a doi inculpați din cei treisprezece, respectiv W.P. și C.V.
în urma sesizării Tribunalului Timiș, prin încheierea din 29 decembrie 2002, s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, care s-a constatat că este legală și temeinică și, potrivit art. 160b alin. (1) și 3 C. proc. pen., s-a menținut această măsură.
Tribunalul Timiș a efectuat cercetarea judecătorească, astfel că în baza materialului probator existent la dosar a reținut vinovăția recurentei-inculpată și prin sentința penală nr. 507 din PI din 08 iulie 2005, a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reținut de către instanță că, inculpata în perioada 2002 - 2004, în calitate de director al A.F.P., a pretins și primit în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale suma de 503.000.000 lei, ca folos necuvenit de la inculpatul P.W., pentru a achita mobilierul în folosul acesteia, de la SC P.R. SRL și SC M.T. SRL, cunoscând proveniența ilicită a acestor sume de bani și anume, că au fost însușite de inculpatul P.W., cu complicitatea inculpatei C.V., din fondurile societății pe care aceasta o administra SC P.R., în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii a unor acte privitoare la îndatoririle de serviciu sau de a face acte contrare acestor îndatoriri, pe care le coordona, în calitate de director în legătură cu organizarea și desfășurarea licitațiilor, precum și activităților de executare silită.
Referitor la critica invocată de către recurentă, constând în aceea că mandatul de arestare este nul, întrucât măsura arestării preventive a încetat de drept încă din faza de urmărire penală, se constată că este neîntemeiată.
Așa cum s-a arătat, împotriva recurentei, în faza de urmărire penală s-a luat măsura arestării preventive, prevăzută de art. 136 lit. d) C. proc. pen., pentru o bună desfășurare a procesului penal și pentru a fi împiedicată sustragerea inculpatei de la urmărirea penală sau de la judecată, în temeiul art. 148 lit. h) C. proc. pen., potrivit căruia inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și existența unor probe certe că, lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
în faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile legii, respectiv art. 155 și art. 156 C. proc. pen., a fost prelungită durata arestului preventiv, iar ca urmare a disjungerii cauzei celor trei inculpați de restul, s-a format dosarul nr. 74/2004, și sesizată instanța prin rechizitoriul din 24 decembrie 2004, cu privire la infracțiunile amintite pentru care s-ar face vinovată recurenta.
Așadar, nu sunt date din conținutul cărora să rezulte că ar exista o întrerupere în ceea ce privește prelungirea arestului preventiv sau că menținerea arestării preventive a fost făcută de către instanță, după expirarea celor 60 de zile, prevăzute de art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.
De altfel, potrivit art. 140 C. proc. pen., măsurile preventive încetează de drept; la expirarea termenul prevăzut de lege sau stabilite de organele judiciare, în caz de scoatere de sub urmărire, de încetare a urmăririi penale sau încetarea procesului penal sau de achitare când după pronunțarea unei hotărâri de condamnare în prima instanță durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii, fără a se putea depăși în cursul urmăririi penale maximele prevăzute în art. 159 alin. (1) și (3) C. proc. pen.
înalta Curte de Casație și Justiție în recursul inculpatei când s-au pronunțat deciziile penale nr. 5320 din 20 septembrie 2005 și nr. 5735 din 11 octombrie 2005, au fost analizate toate aspectele și criticile invocate de recurentă din oficiu.
Așa fiind, nu rezultă că mandatul de arestare preventivă ar fi fost lovit de vreo nulitate din cea prevăzută de legiuitor, astfel încât instanțele să nu fi sesizat această nelegalitate, fapt pentru care, critica invocată se va înlătura, ca neîntemeiată.
Referitor la cea de-a doua critică invocată de către recurentă, privind înlocuirea măsurii arestării preventive, prevăzută de art. 136 lit. d) C. proc. pen., privind arestarea preventivă cu una dintre cele două măsuri preventive prevăzute de art. 136 lit. b) și c) C. proc. pen., referitoare la obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, se constată că nu este fondată.
Având în vedere infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei și care prezintă un grad ridicat de pericol social, că sunt elemente și date certe din conținutul cărora sunt indici din cei înscriși la art. 143 C. proc. pen., că a comis infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, calitatea pe care a avut-o inculpata, rezonanța socială a acesteia pe plan local, că mai este cercetată și pentru alte fapte, că a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, sunt tot atâtea elemente de natură să ducă la concluzia că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsurile preventive vizând obligarea de a nu părăsii localitatea sau țara, întrucât inculpata prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică.
Conchizând deci că, în cauză, subzistă în continuare temeiurile înscrise la art. 143 și art. 148 lit. h) C. proc. pen., cum corect a reținut instanța prin încheiere, că în cauză, atât emiterea mandatului de arestare preventivă nr. 151 din 23 noiembrie 2004, măsură ce a fost menținută de către aceeași instanță prin încheierea nr. 979 din 13 decembrie 2004, cât și prelungirea arestării preventive și apoi menținerea acesteia, s-au făcut cu respectarea cerințelor legii, că încheierea pronunțată de către Curtea de Apel Pitești este legală și temeinică, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-au văzut și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6667/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6654/2005. Penal → |
|---|
