ICCJ. Decizia nr. 6674/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6674/2005
Dosar nr. 5765/2005
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 382 din 20 mai 2005 a Judecătoriei Drăgăşani, s-a respins cererea formulată de petiţionara L.F.O., împotriva Rezoluţiei dateîn dosarul nr. 1484/P/2004, în contradictoriu cu intimata B.E.
În baza art. 192 C. proc. pen., petenta a fost obligată la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin rezoluţia din 15 decembrie 2004, dată în dosarul nr. 1484/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, a fost confirmată propunerea de a nu se începe urmărirea penală împotriva intimatei B.E., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 259 C. pen., motivat de faptul că nu au fost îndeplinite cerinţele legale privind latura subiectivă a acestei infracţiuni.
Totodată, s-a reţinut că plângerea petiţionarei a fost tardivă, nefiind introdusă în termenul de 20 zile prevăzut de dispoziţiile legale.
A apreciat că rezoluţia parchetului este legală şi temeinică.
Recursul declarat de petiţionara L.O. împotriva sentinţei penale nr. 382 din 20 mai 2005 a Judecătoriei Drăgăşani a fost respins, ca nefondat, de către Tribunalul Vâlcea, secţia penală, prin Decizia nr. 932/ R din 19 septembrie 2005.
Deşi Decizia fiind pronunţată în recurs, este definitivă, împotriva ei, a declarat recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petiţionara L.F.O., susţinând că în soluţionarea cauzei nu s-a ţinut seama de probele din dosar şi că, este necesară casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi dispunerea începerii urmăririi penale împotriva intimatei B.E., pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă, prevăzută şi pedepsită de art. 259 C. pen.
Recursul de faţă este inadmisibil.
În sistemul nostru procesual-penal, legea indică în mod expres căile de atac precum şi momentul în care o hotărâre judecătorească este definitivă.
Conform acestui sistem, Decizia penală nr. 932/ R din 19 septembrie 2005 a Tribunalului Vâlcea este definitivă neputând fi atacată, cu un alt recurs.
Legea romanească procesul-penală, nu permite recurs la recurs, respectiv, atacarea unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs, cu un alt recurs formulat la o instanţă ierarhic superioară.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul de faţă ca inadmisibil şi să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara L.F.O. împotriva deciziei penale nr. 932/ R din 19 septembrie 2005 a Tribunalului Vâlcea.
Obligă recurenta petiţionară să plătească suma de 80 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6673/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6715/2005. Penal. Legea 678/2001. Recurs → |
---|