ICCJ. Decizia nr. 6698/2005. Penal
| Comentarii |
|
Pe data de 8 aprilie 2005, petiționara C.R.M. a adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), față de B.D., prin procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu.
Pentru susținerea plângerii, petiționara a învederat faptul că magistratul și-a exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu și nu a luat măsurile ce se impun pentru soluționarea legală și temeinică a unor plângeri penale pe care aceasta le-a făcut la organele de urmărire penală și care au constituit obiectul dosarului nr. 324/P/2004, 4030/P/2004, 5785/P/2004 și 5252/P/2004.
Constatându-se că în cauză nu au fost identificate fapte sau împrejurări de natură a contura elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prin rezoluția nr. 129/P/2005 din 21 aprilie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, în temeiul art. 228, raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul B.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Nemulțumită de soluția procurorului, petiționara a formulat plângere la conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care prin rezoluția nr. 1983/2/2005 din 20 mai 2005, a respins-o, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
în conformitate cu dispozițiile art. 2781C. proc. pen., petiționara s-a adresat cu o plângere Curții de Apel Craiova, solicitând desființarea rezoluției nr. 129/P/2005 și trimiterea dosarului la parchet în vederea continuării cercetărilor față de prim procurorul B.D., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Prin sentința penală nr. 62 din 30 iunie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei, menținând rezoluția atacată, cu motivarea că din probele administrate rezultă că făptuitorul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea.
împotriva sentinței penale sus-arătate a declarat recurs petiționara C.R.M., susținând că magistratul B.D. a dat dovadă de superficialitate atunci când a verificat plângerile penale formulate de ea, astfel că se impune trimiterea acestuia în judecată.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza potrivit art. 3859, alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., "urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată:"
în vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit prin textul menționat, legea procesuală penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat prin unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege.
în anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat, pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.
în raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului se dispune neînceperea acesteia.
Examinând cauza sub acest aspect și constatând că nu se relevă indicii ale săvârșirii unei infracțiuni, în mod judicios, prima instanță a dispus în sensul respingerii plângerii și, implicit, în sensul menținerii soluției de neîncepere a urmăririi penale.
Pentru a respinge plângerea, instanța de fond a reținut că prim procurorul B.D. nu a făcut altceva decât să-și exercite atribuțiile prevăzute de lege.
într-adevăr, respingând plângerile împotriva soluțiilor date în dosarele nr. 324/P/2004, 4030/P/2004, 5785/P/2004 și 5252/P/2004 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu (în trei dosare instanțele au confirmat rezoluțiile procurorului) nu a făcut altceva decât să efectueze acte de competența sa, atribuită prin lege, fără însă a se putea reține în sarcina sa vreun abuz care să fi vătămat intereselor petiționarei.
Așa fiind, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.R.M.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
| ← ICCJ. Decizia nr. 6702/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6700/2005. Penal → |
|---|
