ICCJ. Decizia nr. 6716/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6716/2005
Dosar nr. 5516/2005
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 199 din 5 aprilie 2005 a Tribunalului Prahova, pronunţată în dosarul nr. 6120/2004, au fost condamnaţi inculpaţii:
- R.B.E., pentru infracţiunile prevăzute de:
- art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 75 lit. c) la 2 ani închisoare;
- art. 255 alin. (1), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen., la 5 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b), inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
- P.I. astfel:
- în baza art. 208 – art. 209 lit. a) şi g) alin. (3) lit. a), cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. a) C. pen., prejudiciul de 17.137.158 lei, la 2 ani închisoare;
- în baza art. 255 alin. (1), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. e) C. pen., la 5 luni închisoare.
S-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
- T.M. astfel:
- în baza art. 26, art. 208 – art. 29 lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. a), cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare;
- în baza art. 264 alin. (1), cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. e) C. pen., la două luni închisoare.
S-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
- B.G. astfel:
- în baza art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;
- în baza art. 26 raportat la art. 208 – art. 29 alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare.
S-a dispus să execute 2 ani închisoare.
- B.R.C. astfel:
- în baza art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.;
- în baza art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 lit. a) şi g) şi alin. (3), cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare.
S-a dispus să execute 2 ani închisoare, şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. Conform art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani, pentru fiecare inculpat.
Conform art. 863 C. pen., inculpaţii au fost obligaţi să respecte măsurile de supraveghere impuse.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
S-a constatat că prejudiciul produs părţii civile S.N.P. P. SA, sucursala Petrobrazi, în sumă de 17.137.178 lei, a fost recuperat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul R.B.E., în calitate de salariat la SC C. SA Ploieşti, împreună cu colegul său de serviciu, inculpatul P.I. au sustras în noaptea de ½ februarie 2004 dintr-un rezervor aflat în perimetrul Rafinăriei P. cantitatea de 675 litri de benzină cu plumb-premium cauzând părţii civile S.N.P. P. SA, sucursala Petrobrazi, un prejudiciu de 17.137.178 lei.
Cercetările au stabilit că inculpatul P.I. pentru a-şi asigura reuşita infracţiunii a promis şi a dat inculpaţilor B.G. şi B.R.C., gardieni publici cu atribuţii de pază în zona Depozitului de combustibili menţionat, o anumită cantitate de benzină sustrasă pentru ca aceştia să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.
Inculpatul T.M. împreună cu R.B.E. şi P.I. a participat la sustragerea cantităţii de benzină menţionată, concurând astfel la producerea unui prejudiciu în sumă de 507.778 lei.
Inculpaţii B.G. şi B.R.C. în calitate de gardieni publici au acceptat promisiunea unor foloase, primul 180 litri benzină şi secundul 25 litri benzină pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu înscrise în fişa postului cu privire la paza bunurilor şi luarea măsurilor care se impun în acest sens.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpaţii B.R.C. şi T.M.
În motivele invocate parchetul a considerat că sentinţa este nelegală numai cu privire la inculpatul R.B.E., deoarece nu s-au reţinut dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., la încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost judecat inculpatul.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 111 din 10 ianuarie 2002, a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare s-a aplicat acestuia o pedeapsă de un an închisoare în baza art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 81 C. pen.
Conform Legii nr. 543/2002 pedeapsa a fost graţiată, iar inculpatul a săvârşit faptele din prezenta cauză în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei, dar şi în cel de trei ani prevăzut de legea de graţiere.
S-a solicitat admiterea apelului în sensul celor susţinute.
Inculpatul T.M. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea conform art. 10 alin. (1) lit. b1) cu aplicarea art. 181 C. pen., deoarece probele administrate nu confirmă participaţia sa penală decât în calitate de tăinuitor.
Inculpatul B.R.C. în şedinţa publică din 20 iulie 2005 a declarat că-şi retrage apelul.
Prin Decizia penală nr. 316 din 20 iulie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti au fost respinse, ca nefondate, apelurile parchetului şi inculpatului T.M. şi s-a luat act de retragerea apelului formulat de inculpatul B.R.C.
Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul T.M.
Reiterând motivele din apel, invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti consideră ambele hotărâri nelegale, prin nereţinerea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.B.E.
Inculpatul T.M., în recursul său invocă motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14. El susţine că a fost greşit condamnat pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât înţelegerea cu inculpaţii R.B.E. şi P.I. s-a realizat ulterior furtului comis de aceştia, iar infracţiunea de care se face vinovat este aceea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., pentru care solicită aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen.
În subsidiar solicită redozarea pedepsei, în sensul reducerii sale.
Recursurile declarate de parchet şi inculpatul T.M. sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse ca atare.
În privinţa recursului declarat de parchet se motivează că anterior, inculpatul T.M. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 111 din 10 ianuarie 2002 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare, la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 cu aplicarea art. 81 C. pen., durata termenului de încercare fiind de 3 ani. Pedeapsa a fost graţiată în întregime şi condiţionat ca efect al aplicării dispoziţiilor Legii nr. 543/2002.
Infracţiunile din prezenta cauză au fost comise în noaptea de ½ februarie 2004.
Deşi, chiar în motivele de recurs, se recunoaşte că în privinţa efectelor graţierii condiţionate, în cazul aplicării pedepsei cu închisoare cu suspendarea condiţionată a executării, termenul de încercare prevăzut de art. 82 C. pen., este de 2 ani, deoarece acesta se reduce cu durata pedepsei graţiate, parchetul argumentează starea de recidivă postcondamnatorie.
În opinia exprimată, reducerea termenului de încercare nu ar opera automat din momentul aplicării graţierii, ci numai la expirarea intervalului de timp prevăzut în actul de graţiere.
Se susţine că numai la expirarea acestuia graţierea este definitivă şi îşi produce efectele.
În susţinerea tezei se argumentează că graţierea condiţionată nefiind definitivă până la îndeplinirea condiţiei, nu ar produce efectele referitoare la durata termenului de încercare şi, implicit, la momentul când intervine reabilitarea de drept, deoarece acestea ar avea caracter definitiv.
Recursul parchetului nu este întemeiat.
În cazul pedepselor executabile, graţierea are ca efect, potrivit art. 120 alin. (1) C. pen., înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei.
Conform art. 120 alin. (2), în cazul pedepselor a căror executare a fost suspendată condiţionat, efectul constă în reducerea termenului de încercare cu durata pedepsei graţiate. Dacă suspendarea condiţionată a executării pedepsei este revocată sau anulată, pedeapsa, sau după caz, partea din pedeapsă graţiată, nu se execută.
Art. 13 alin. (2) din Legea nr. 546/2002, stipulează expres, fără a face distincţie între graţierea condiţionată şi cea necondiţionată, că, atunci când legea de graţiere intră în vigoare înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, graţierea îşi produce efectele numai de la data rămânerii definitive a hotărârii. per a contrario, graţierea îşi produce efectele la data intrării în vigoare a actului de clemenţă, în cazul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă anterior acestei date.
Codul penal nu prevede nici o dispoziţie cu privire la momentul în care se produc efectele graţierii.
Dispoziţiile actelor de graţiere condiţionată, adoptate până în prezent, potrivit cărora cei graţiaţi, care, într-un anumit interval de timp, săvârşesc o infracţiune intenţionată, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune, şi pedeapsa neexecutată ca urmare a aplicării graţierii, nu au consecinţe asupra momentului producerii efectelor graţierii.
Interpretarea acestor dispoziţii legale impune în primul rând concluzia că sunt avute în vede în exclusivitate pedepsele a căror executare a fost înlăturată ca efect al graţierii, nu şi pedepsele care nu s-au executat ca urmare a suspendării condiţionate.
O altă concluzie care se deduce este aceea că aceste dispoziţii legale nu amână producerea efectelor graţierii ci, conferă un caracter provizoriu înlăturării executării pedepsei, urmând ca efectul prevăzut de art. 120 alin. (1) C. pen., să devină definitiv după trecerea unui anumit termen condiţie.
În consecinţă şi în cazul graţierii condiţionate, efectul constând în reducerea termenului de încercare cu durata pedepsei graţiate, se produce imediat, din momentul aplicării graţierii, şi nu după împlinirea termenului condiţie prevăzut de actul de clemenţă. Aşa fiind, cel condamnat este reabilitat de drept, conform art. 86 C. pen., dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune şi nici nu s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art. 83 şi art. 84 din acelaşi cod.
O interpretare contrară, în sensul că graţierea condiţionată produce efectul prevăzut de art. 120 alin. (2) C. pen., numai după împlinirea termenului condiţie prevăzut de actul de clemenţă, ar echivala practic cu exceptarea, pe cale judecătorească, de la beneficiul graţierii condiţionate, a pedepselor a căror executare a fost suspendată pe un termen de încercare egal sau care depăşeşte termenul condiţie prevăzut de actul de graţiere.
Inculpatul T.M. solicită schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la furt calificat în tăinuire. El susţine că înţelegerea anterioară furtului nu a existat, nu este probată, iar el se face vinovat numai de tăinuire pentru că înţelegerea transportării cantităţii de benzină sustrasă s-a produs ulterior.
Probele administrate, în special declaraţiile coinculpaţilor R.B.E. şi P.I. date în faza de urmărire penală recunoaşterile inculpatului T.M., care a revenit apoi, dar în special faptul că asupra inculpatului P.I. s-au găsit cheile de la autoturismul inculpatului T.M. demonstrează fără dubiu, înţelegerea anterioară referitoare la comiterea furtului.
Pedeapsa aplicată inculpatului a ţinut cont de criteriile generale dar şi de modul concret de comitere a faptei (în grup, noaptea) de frecvenţa acestora, de poziţia sa procesuală astfel că individualizarea ei corespunde scopului coercitiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 316 din 20 iulie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, privind şi pe inculpatul R.B.E.
Obligă pe recurentul inculpat T.M. la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6714/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6717/2005. Penal. Art. 254 Cod Penal. Recurs → |
|---|
