ICCJ. Decizia nr. 6717/2005. Penal. Art. 254 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6717/2005
Dosar nr. 5132/2005
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 196 din 24 noiembrie 2004, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a condamnat pe inculpatul plutonier (rez.) M.H.A. la:
- 2 ani şi 10 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen.;
- 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 şi art. 76 C. pen.;
- 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 şi art. 76 C. pen.;
- 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 şi art. 76 C. pen.;
- 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 şi art. 76 C. pen.
În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat graţiată în întregime condiţionat pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată în baza art. 241 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 861 C. pen., pedeapsa fiind suspendată sub supraveghere pe o durată de 5 ani.
A fost dedusă prevenţia de la 7 noiembrie 2002 la 24 aprilie 2003.
În temeiul art. 255 alin. (2) şi (5) C. pen., inculpatul a fost obligat să restituie martorilor denunţători diferite sume de bani totalizând 71.120.000 lei şi 650 dolari S.U.A.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa P.N.A. din 17 decembrie 2002.
Au fost anulate actele falsificate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul a fost încadrat la Grupul de Pompieri Ş.C. Prahova în anul 1997 cu gradul de sergent major, iar din anul 1999 a fost numit subofiţer operativ principal I, îndeplinind funcţia de subofiţer inspector pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor şi la punctele de lucru ale acestora. Potrivit aceloraşi atribuţiuni funcţionale, acesta avea posibilitatea de a constata contravenţiile în domeniul apărării împotriva incendiilor de a aplica sancţiunile legale corespunzătoare, dar şi de a acorda asistenţă tehnică de specialitate şi consultanţă în condiţiile legii.
În anul 2000 inculpatul, profitând de autoritatea funcţiei pe care o deţinea, s-a hotărât să obţină bani sau alte foloase ce nu i se cuveneau prin acordarea de asistenţă tehnică şi consiliere anumitor societăţi comerciale sau lăcaşe de cult.
1. La data de 19 februarie 2001, inculpatul a efectuat un control la lăcaşul de cult din comuna Bucov, aparţinând de A.A.Z. 7-a unde pastor era martorul T.A., constatând unele încălcări ale normelor P.S.I. pentru care a aplicat sancţiunea avertismentului. Între deficienţe a constatat şi lipsa autorizaţiei P.S.I. pe care, în schimbul sumei de 5.000.000 lei, s-a angajat să o rezolve chiar el.
2. La data de 10 mai 2002, inculpatul a efectuat un control la trei lăcaşe de cult ale Bisericii B., unde pastor era martorul V.I. Între neregulile constatate se regăsesc lipsa autorizaţiilor P.S.I., autorizaţii pe baza cărora se desfăşura activitatea în mod legal în aceste clădiri. Inculpatul a pretins şi de la martor suma de 600 dolari S.U.A. în vederea obţinerii documentaţiei necesare şi a celor trei avize. Pastorul V.I. a plătit inculpatului suma totală de 19.620.000 lei. Inculpatul a obţinut avizele necesare celor trei lăcaşe, semnând în registrul de la unitatea de pompieri în locul martorului. Pentru a justifica suma primită, M.H.A. a înmânat martorului dispoziţiile de plată nr. 36 din 21 mai 2002, nr. 23 din 10 mai 2002 şi F.M. din 10 mai 2002, semnate de inculpat şi toate având înscrise valoarea de 6.540.000 lei.
3. În vara anului 2002, inculpatul a controlat SC L.P. SRL din Filipeştii de Târg, constatând unele nereguli şi aplicând sancţiunea amenzii contravenţionale. Cunoscându-l în aceste împrejurări pe patronul firmei, martorul C.R., i l-a recomandat acestuia, pentru angajare la societatea sa, pe socrul său.
4. În primăvara anului 2000, inculpatul a controlat SC S. SRL din comuna Măneşti, unde a constatat nereguli şi a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale. Administratorii firmei, martorii N.C. şi N.V., l-au rugat pe inculpat să-i ajute să obţină documentaţia necesară şi care fusese găsită lipsă în urma controlului. Inculpatul a acceptat propunerea şi, în schimbul sumei de 3.000.000 lei, a rezolvat situaţia.
5. În cursul anului 2002, inculpatul a efectuat un control la SC R.P. SRL Valea Călugărească. Pentru a nu aplica sancţiunea amenzii ca urmare a neregulilor constatate, inculpatul a pretins bani de la martorul K.C., care a dat acestuia suma de 150 dolari S.U.A.
6. În luna martie 2002, inculpatul a verificat lăcaşele de cult din Măneşti, Zalhana şi Cocorăşti, aparţinând de C.A.Z. a 7-a, pastor al acestora fiind martorul S.C. Pentru că acestor clădiri le lipseau documentele de autorizare necesare funcţionării, documente ce trebuiau eliberate de unitatea de pompieri, pe baza unei documentaţii întocmite de persoane autorizate, inculpatul s-a oferit să îl ajute pe martor în vederea întocmirii documentaţiei, solicitând în acest sens suma de 19.500.000 lei.
Pentru ca martorul S.C. să aibă o justificare contabilă, inculpatul a procurat trei imprimate de facturi şi trei imprimate de chitanţe fiscale ce purtau ştampile cu numele unor societăţi comerciale (facturile nr. 4027118 din 19 martie 2002, nr. 2457195 din 29 aprilie 2002 şi nr. 0533134 din 15 aprilie 2003 şi chitanţele nr. 2022118 din 19 martie 2002, nr. 005855 din 29 aprilie 2002 şi nr. 2212134 din 15 aprilie 2002), pe care le-a completat, le-a semnat în fals şi le-a predat martorului.
7. În anul 2002, inculpatul a efectuat un control la SC B.T.P. SRL din Filipeştii de Pădure, în urma căruia a constatat lipsa autorizaţiei de funcţionare a societăţii. Cu toate acestea, inculpatul nu a aplicat nici o sancţiune contravenţională firmei respective dar s-a oferit ca, în schimb, să întocmească unele documente necesare obţinerii avizului P.S.I., serviciu pentru care a solicitat şi primit suma de 600 dolari S.U.A.
8. La data de 1 noiembrie 2002, inculpatul s-a prezentat la firma SC P.S. SRL pentru a efectua un control şi a constatat lipsa planului de rezistenţă la foc precum şi alte nereguli, întocmind procesul verbal de constatare.
Întrucât angajatul cu atribuţii concrete pe linie de P.S.I. din cadrul firmei lipsea, inculpatul a revenit, pe data de 4 noiembrie 2002, când a solicitat martorei C.M. suma de 400-450 Euro pentru a căuta o societate avizată să întocmească planul de rezistenţă la foc şi a întocmit documentaţia respectivă. Martora nu a fost de acord să plătească suma solicitată.
9. În vara anului 2002, inculpatul a efectuat un control la SC L.D. SRL Ploieşti unde, de asemenea, a constatat lipsa unor documente necesare în activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor.
În urma discuţiilor purtate cu martorii S.D., directoarea firmei Ş.N., asociat unic, le-a pretins acestora suma de 500 dolari S.U.A. pentru a le pune la dispoziţie, prin grija sa, documentaţia lipsă.
10. La 12 octombrie 2002, inculpatul, împreună cu martorul cpt. Ţ.M.R., au efectuat un control la discoteca T.C. din Ploieşti, al cărei patron era martorul M.R.
Inculpatul, împreună cu martorul au încheiat la locul efectuării controlului o notă de constatare şi, în urma depistării unor nereguli, au dispus aplicarea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000.000 lei precum şi ridicarea avizului P.S.I. intitulat „punct de vedere".
Pentru că martorul M.R. nu a semnat „nota de constatare", a fost invitat la sediul unităţii de pompieri.
Ulterior, inculpatul M.H.A. a redactat la calculator o notă de control în care nu a mai menţionat faptul că a fost ridicat avizul şi a contrafăcut semnătura cpt. Ţ.M. pe documentul respectiv, distrugând nota originală.
După aceasta, din proprie iniţiativă inculpatul s-a întâlnit cu martorul M.R. căruia i-a adus la cunoştinţă cele arătate mai sus şi, în plus, i-a solicitat suma de 1.200 dolari S.U.A., în vederea realizării unei documentaţii corecte.
Din banii pretinşi inculpatul a primit suma de 5.000.000 lei şi la 6 noiembrie 2002 a primit 300 dolari S.U.A.
Împotriva hotărârii au declarat apel P.N.A. şi inculpatul.
Apelul P.N.A. a vizat atât latura penală a cauzei cât şi pe cea civilă.
S-a apreciat, sub aspectul individualizării pedepsei, că nu au fost avute în vedere toate criteriile inserate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume numărul mare de fapte şi pericolul lor social. S-ar fi impus, în raport de acest criteriu de individualizare, aplicarea unei pedepse mai severe.
O altă critică a sentinţei se referă la greşita ridicare a sechestrului asigurător şi la încălcarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 78/2000.
Ultimul motiv de apel face referire la faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra sumei de 300 dolari S.U.A. cu care s-a organizat flagrantul.
Cu privire la prima critică referitoare la individualizarea pedepsei, Curtea a constatat că nu este întemeiată.
Pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile comise au fost stabilite în limitele prevăzute de lege, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În procesul de individualizare instanţa a alocat un loc deosebit poziţiei inculpatului încă de la primele cercetări, acesta contribuind în mare măsură la aflarea adevărului, la identificarea fiecărei fapte (situaţie ce a fost subliniată în rechizitoriu).
Referitor la ridicarea sechestrului asigurător, Curtea a constatat următoarele:
Prin ordonanţa nr. 133/P/2000 din 17 decembrie 2002 a P.N.A. s-a dispus înfiinţarea sechestrului asigurător asupra imobilului proprietatea inculpatului din Ploieşti.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a constatat că această măsură nu mai este necesară, prevederile art. 163 alin. (1) C. proc. pen., nemaifiind aplicabile în măsura în care, în cauză nu se impune repararea vreunei pagube produse prin infracţiune şi nici nu trebuie garantată executarea pedepsei amenzii.
Prima instanţă a omis să constate că inculpatul a fost condamnat, printre altele, şi pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Această încadrare juridică impunea aplicarea, pe lângă prevederile art. 163 C. proc. pen., şi a celor inserate în art. 20 din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora „în cazul săvârşirii unei infracţiuni de corupţie, printre care se află şi luarea de mită, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie".
Procedând la ridicarea sechestrului asigurător, instanţa a luat o măsură nelegală, încălcând prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000.
Nu poate fi reţinută critica cu privire la suma de 300 dolari S.U.A. cu care s-a organizat flagrantul, şi cu privire la care instanţa nu s-a pronunţat.
Aşa cum reiese din procesul verbal încheiat la 6 noiembrie 2002, şi care se află în dosarul de urmărire penală, cele trei bancnote de câte 100 dolari S.U.A. folosite la organizarea flagrantului au fost restituite martorului M.R., cel care le pusese la dispoziţia anchetatorilor.
În raport de această situaţie, instanţa nu avea obligaţia să dispună în nici un fel cu privire la suma de 300 dolari S.U.A.
Sentinţa nr. 196 din 24 noiembrie 2004 a fost atacată cu apel şi de către inculpat.
Prima critică face referire la faptul că infracţiunile de luare de mită nu sunt bine conturate, existând elemente ale infracţiunii de trafic de influenţă sau alte fapte penale.
Critica nu poate fi primită, fiind înlăturată de probele administrate în cauză.
Din materialul probator administrat în fiecare din situaţiile enunţate rezultă că inculpatul a pretins şi primit diferite sume de bani, cuantumul fiind de 71.120.000 lei şi 650 dolari S.U.A.
Aceste sume au fost primite de către inculpat în scopul de a face sau a nu face un act privitor la funcţia sa, la îndatoririle sale de serviciu.
Inculpatul a primit bani sau alte foloase ce nu i se cuveneau obligându-se să facă anumite acte, legal sau ilegal, dar care intrau în sfera atribuţiilor sale de serviciu.
Nu au fost identificate acte care să nu intre în acest cadru, dar cu privire la care inculpatul a făcut să se creadă că are abilitatea legală de a le efectua, situaţie în care ne-am afla în prezenţa infracţiunii de înşelăciune, sau alte fapte penale.
Nu poate fi primită cererea referitoare la înlăturarea aplicării prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin înlăturarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deci a unităţii infracţionale s-ar creea inculpatului, în propria sa cale de atac o situaţie mai grea, încălcându-se prevederile art. 272 alin. (1) C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 21 din 19 mai 2005, Curtea Militară de Apel a admis apelul declarat de P.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 196/2004 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti a desfiinţat hotărârea atacată în sensul că a menţinut sechestrul asigurator dispus prin ordonanţa nr. 133/P/2002 din 17 decembrie 2002 a P.N.A. asupra apartamentului din Ploieşti.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.H.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, apelantul fiind obligat să plătească 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au formulat recurs P.N.A. şi inculpatul M.H.A.
Prin motivele de recurs formulate P.N.A. critică hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie şi nelegalitate, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului şi, respectiv, a omisiunii pronunţării instanţelor cu privire la situaţia prevăzută de art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., referitoare la restituirea bunurilor care nu sunt supuse confiscării.
Astfel, se susţine că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului nu corespunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în condiţiile în care inculpatul a manifestat perseverenţă infracţională, dovedită de numărul de infracţiuni reţinute în sarcina acestuia. De asemenea, se susţine că prin atitudinea sa procesuală, inculpatul a încercat să determine instanţa să nu reţină în sarcina sa infracţiunea de luare de mită, aspect care ar fi trebuit să fie avut în vedere la individualizarea pedepsei.
Cel de al doilea motiv de recurs invocat de P.N.A. se referă la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra restituirii sumei de 300 dolari S.U.A. către martorul-denunţător M.R., fiind încălcate dispoziţiile art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., referitoare la cuprinsul hotărârii.
În drept, P.N.A. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitoare la greşita individualizare a pedepsei, şi, respectiv, art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., referitoare la greşita aplicare a legii.
Prin motivele de recurs, inculpatul M.H.A. critică hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită şi sub aspectul greşitei reţineri a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu referire la infracţiunea de luare de mită.
Inculpatul susţine că din probatoriul administrat rezultă că avea ca atribuţii de serviciu pe acelea de a controla unităţi sau agenţi economici cu privire la prevenirea şi stingerea incendiilor, de a constata eventuale nereguli, pe care trebuia să le consemneze într-un proces-verbal de constatare şi sancţionare, sarcini pe care şi le-a îndeplinit, având în vedere că la toate unităţile economice pe care le-a controlat a încheiat şi procese-verbale de constatare a neregulilor pe linie PSI, aplicând şi sancţiuni corespunzătoare.
Rezultă că nu s-au regăsit, în faptele inculpatului condiţia esenţială a infracţiunii de luare de mită, respectiv inculpatul nu a primit bani pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile.
De asemenea, se susţine că sumele aşa-zis pretinse şi primite de inculpat au fost date pentru alte activităţi care nu intrau în sfera atribuţiilor sale de serviciu, respectiv pentru efectuarea sau recomandarea unor specialişti pentru întocmirea unor memorii tehnice.
Inculpatul mai arată că întrucât faptele reţinute în sarcina sa le lipseşte scopul prevăzut în art. 254 C. pen., acestea nu pot constitui infracţiunea de luare de mită, ci aceea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen.
În final, inculpatul susţine că infracţiunea de luare de mită nu poate fi săvârşită în formă continuată, în cauză nefiind probată rezoluţiunea infracţională unică, susţinând că fiecare faptă reprezintă o unitate naturală de infracţiuni.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17, referitor la greşita încadrare juridică dată faptei, şi, respectiv, art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., referitoare la greşita aplicare a legii.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele menţionate de P.N.A. şi inculpat, cât şi prin prisma cauzelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate.
Din motivele de recurs susţinute se reţine că nici inculpatul şi nici parchetul nu contestă situaţia de fapt anterior menţionată care de altfel a fost corect stabilită de către prima instanţă pe baza ansamblului probator administrat în cauză, şi în care de altfel sunt incluse şi declaraţiile inculpatului, date atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti.
Înalta Curte constată că în cauză s-a stabilit că faptele inculpatului care, în perioada 2001 - 2002, în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale a pretins şi primit diverse sume de bani, în lei sau valută, pentru a nu aplica măsuri de sancţionare la mai multe societăţi de pe raza teritorială a judeţului Prahova, controlate pe linie PSI, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Potrivit art. 254 C. pen., infracţiunea de luare de mită este fapta funcţionarului care, pentru a-şi încălca îndatoririle de serviciu, primeşte, pretinde foloase materiale şi acceptă posibilitatea de îmbogăţire.
Elementul material este alcătuit din modalităţi normative, alternative: primirea, pretinderea, acceptarea sau nerespingerea unor promisiuni, toate privitoare la foloase injuste şi se săvârşeşte în totdeauna înaintea efectuării sau neefectuării actului de serviciu, ori a realizării lui necorespunzătoare.
Fapta se comite în legătură cu un folos necuvenit subiectului activ, pe care acesta îl primeşte sau urmează a-l primi de la mituitor. Acest folos ilicit este dobândit (ori urmând numai) de către autor în schimbul îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri.
Potrivit art. 257 C. pen., traficul de influenţă constă în primirea de bunuri de către o persoană sau pretinderea ori acceptarea unor promisiuni în acest sens, pentru a interveni pe lângă un funcţionar competent să îndeplinească un anume act de serviciu, în scopul de a-l determina să facă ori să nu facă acest act.
Elementul material al faptei cuprinde trei modalităţi normative alternative, şi anume: primirea, pretinderea, acceptarea de promisiuni.
Autorul primeşte foloasele deoarece afirmă că are influenţă pe lângă un funcţionar, şi în orice situaţie, elementul material al faptei se săvârşeşte înainte de a interveni pe lângă funcţionar sau cel mult chiar în momentul intervenţiei.
Revenind la cauză, se constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea de luare de mită în forma continuată.
După cum rezultă din fişa postului, inculpatul M.H.A. avea ca atribuţii de serviciu acordarea de asistenţă tehnică de consultanţă şi specialitate în condiţiile legii.
Din starea de fapt reţinută de prima instanţă şi necontestată de participanţii la proces, rezultă că inculpatul a pretins şi chiar a primit bani pentru a acorda consultanţă societăţilor comerciale sau lăcaşelor de cult pe care le controla, în vederea obţinerii documentaţiei necesare funcţionării legale a acestora.
Rezultă că inculpatul a solicitat bani pentru a îndeplini o atribuţiune de serviciu, respectiv în vederea acordării de consultanţă când efectua un control şi constata nereguli în documentaţia firmei controlate.
Înalta Curte constată că motivele de recurs susţinute de inculpat nu sunt fondate, având în vedere că inculpatul a pretins şi primit bani pentru îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, faptele sale întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
De altfel, chiar din declaraţiile inculpatului rezultă că acesta a hotărât să folosească prilejurile oferite de exercitarea funcţiei sale în vederea obţinerii, în mod nelegal, a unor sume de bani pe care le solicita în vederea acordării de consiliere.
Corect s-a reţinut în cauzăm că infracţiunea de luare de mită este susceptibilă de a fi comisă în formă continuată.
Este neîndoielnic că inculpatul în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a săvârşit la diferite intervale de timp acţiuni (pretinderea sau primirea de bani în vederea îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor sale de serviciu) care prezintă, fiecare în parte, conţinutul infracţiunii de luare de mită.
Chiar dacă ar fi corectă susţinerea inculpatului, aceasta nu poate fi primită pentru că prin înlăturarea unităţii infracţionale prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-ar putea agrava situaţia inculpatului în propria cale de atac, încălcându-se în acest fel dispoziţiile art. 3858 C. proc. pen., având în vedere regimul sancţionator care se poate aplica pentru concursul de infracţiuni.
Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde atât prin cuantum cât şi prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ şi coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen.
Chiar dacă inculpatul a manifestat perseverenţă infracţională, corect a reţinut prima instanţă în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c), constând în atitudinea procesuală corespunzătoare a recurentului.
Înalta Curte constată că precizările inculpatului făcute în cursul cercetării judecătoreşti şi în căile de atac nu sunt de natură de a majora cuantumul pedepsei aplicate, având în vedere că precizările acestuia nu echivalează cu o nerecunoaştere a comiterii faptelor, ci doar apărări făcute în vederea calificării juridice a acestora.
Înalta Curte constată că atitudinea inculpatului este o parte integrantă a exercitării dreptului la apărare, astfel cum este prevăzut de legea procesual penală.
Corect s-a reţinut în cauză că instanţa nu avea obligaţia de a se pronunţa asupra sumei de 300 dolari S.U.A., fiind neaplicabile, în acest caz, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, având în vedere că cele trei bancnote de câte 100 dolari S.U.A. folosite la organizarea flagrantului aparţineau martorului M.R., care le pusese la dispoziţia anchetatorilor, au şi fost restituite acestuia.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că motivele de recurs formulate de parchet şi inculpat nu sunt întemeiate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de P.N.A. şi de inculpatul M.H.A. împotriva deciziei penale nr. 21 din 19 mai 2005 a Curţii Militare de Apel.
Obligă pe recurent la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6716/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... | ICCJ. Decizia nr. 6719/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
