ICCJ. Decizia nr. 6749/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6749/2005
Dosar nr. 6223/2005
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 850 din 24 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost admisă contestaţia la executarea sentinţei penale nr. 330 din 13 august 1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti privind pe contestatorul condamnat P.R.P. şi s-a dedus din durata pedepsei aplicată acestuia prin sentinţa penală anterior menţionată perioada de la 8 februarie 1994 la 16 martie 1994 şi de la 12 decembrie 1995 la 16 octombrie 1996.
A fost anulat mandatul de executare cu nr. 483 din 25 aprilie 2003 emis de Tribunalul Bucureşti şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că cererea formulată de contestator este întemeiată doar în parte, numai sub aspectul greşitei deduceri a prevenţiei la judecarea fondului, de la 8 septembrie 1994 la 9 martie 1994 şi de la 12 decembrie 1995 la 16 octombrie 1996, această eroare nefiind corectată nici în căile de atac.
În ceea ce priveşte celelalte motive invocate de condamnat, instanţa a constatat că nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., şi că acestea au fost deja invocate şi verificate de instanţele superioare în cadrul unor alte contestaţii la executare formulate de petent.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul care a susţinut că hotărârea este nelegală atâta timp cât, s-a emis un nou mandat de executare pentru o hotărâre care nu este definitivă şi executorie.
Prin Decizia penală nr. 722 din 23 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul petentului cu motivarea că, susţinerile apelantului cu privire la hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu pot fi verificate pe această cale, fiind vorba de o hotărâre judecătorească definitivă, contestaţia la executare fiind doar un mijloc jurisdicţional de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării, iar nu un procedeu de verificare a legalităţii sau temeiniciei hotărârilor penale definitive.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs condamnatul care a susţinut că a fost arestat în baza unui mandat de executare anulat de instanţe, emis în baza unei hotărâri nule de drept şi care nu a rămas definitivă şi deci nu este executorie.
Criticile formulate de recurent se vor examina în raport de cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., constatându-se că în cauză, instanţele au făcut o corectă aplicare a legii.
Aşa cum corect au reţinut instanţele, se impunea corectarea datelor privind computarea arestului executat de petent, operaţiunea putând fi realizată pe calea contestaţiei la executare potrivit art. 461 C. proc. pen. Aceste schimbări trebuiau desigur operate şi în mandatul de executare a pedepsei, ceea ce a condus la anularea vechiului mandat şi emiterea altuia în concordanţă cu situaţia corect reţinută.
În ce priveşte susţinerile privind lipsa acţiunii penale, sau a prescrierii răspunderii penale pentru unele fapte, sunt motive care nu pot face obiect al contestaţiei la executare şi asupra cărora instanţele investite cu o asemenea cerere, nu se pot pronunţa.
Examinând şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., hotărârile recurate nu se constată alte motive care luate în considerare din oficiu să conducă la casare.
Aşa fiind, pentru totalitatea considerentelor expuse, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de condamnat se va respinge, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.R.P. împotriva deciziei penale nr. 722 din 23 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6737/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6788/2005. Penal. Revocare măsură. Recurs → |
|---|
