ICCJ. Decizia nr. 6805/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.6805/2005

Dosar nr. 5373/2005

Şedinţa publică din 5 decembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 169 din 1 iulie 2005, Tribunalul Tulcea a condamnat pe inculpatul M.I., la 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) C. pen.

Conform art. 65 C. pen., a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), şi s-a dedus prevenţia de la 12 ianuarie 2005, iar în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat cuţitul corp delict.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, la 11 ianuarie 2005, fiind în stare de ebrietate atât el cât şi soţia, a ucis-o pe aceasta, tăindu-i gâtul cu un cuţit.

Ulterior, pentru a scăpa de cadavru, l-a introdus într-un sac de voiaj şi s-a deplasat în oraş, unde a mai consumat băuturi alcoolice, iar a doua zi s-a predat poliţiei, dând detalii cu privire la fapta comisă.

Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei aplicate.

Prin Decizia penală nr. 35/ MP din 19 august 2005, Curtea de Apel Galaţi a respins apelul.

În termen legal, inculpatul M.I. a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei aplicate.

Examinând hotărârea atacată, în raport de motivul de casare invocat, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică fiind corespunzătoare.

Pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată inculpatului reflectă pericolul social deosebit al infracţiunii, modalitatea în care aceasta a fost comisă, asupra soţiei, prin tăierea gâtului, fiind mai puţin relevantă împrejurarea că inculpatul s-a autodenunţat.

De altfel, aceste circumstanţe s-au avut în vedere de instanţe, nefiind aplicată pedeapsa maximă de 25 ani închisoare, prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen.

Examinând hotărârile şi prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată motive care, examinate din oficiu pot conduce la casarea hotărârilor.

Întrucât hotărârile atacate sunt temeinice şi legale, recursului inculpatului M.I. va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce arestarea preventivă de la 12 ianuarie 2005 la 5 decembrie 2005, iar inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 35/ MP din 19 august 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive a inculpatului de la 12 ianuarie 2005 la 5 decembrie 2005.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6805/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs