ICCJ. Decizia nr. 6751/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.6751/2005

Dosar nr. 6448/2005

Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 193 din 2 iunie 2005, Tribunalul Arad a respins cererea condamnatului O.R.G. din Penitenciarul Arad, privind întreruperea executării pedepsei de 17 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 323 din 25 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 1567/2002, definitivă prin Decizia penală nr. 4367 din 9 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.

L-a obligat pe condamnat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 200.000 lei onorariu avocaţial din oficiu, a sumei de 473.000 lei către S.J.M.L. Arad, precum şi a sumei de 473.000 lei către I.M.L. Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 ianuarie 2004 la Tribunalul Arad, condamnatul O.R.G. din Penitenciarul Arad, a solicitat întreruperea pedepsei de 17 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4367/2003 a Curţii Supreme de Justiţie, întrucât în luna iunie 202 a suferit o intervenţie chirurgicală oftalmologică care însă nu a reuşit. A precizat că solicită această întrerupere în scopul de a-şi efectua o altă intervenţie chirurgicală pentru a-şi recăpăta vederea.

Împotriva acestei hotărâri condamnatul a formulat apel .

Prin Decizia penală nr. 186 din 27 mai 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul condamnatului, hotărâre ce a fost recurată.

Prin Decizia penală nr. 4596 din 16 septembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul condamnatului, au fost casate cele două hotărâri judecătoreşti şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât s-a făcut o greşită aplicare a legii impunându-se efectuarea unei noi expertize medico-legale privind pe condamnat.

Rejudecând cauza în fond după trimiterea la prima instanţă s-a efectuat o nouă expertiză medico-legală, constatându-se că petentul suferă de dezlipire totală de retină cu miopie forte, iar intervenţia chirurgicală la ochiul drept nu este indicată iar tratamentul la ochiul stâng poate fi administrat în reţeaua medicală a penitenciarelor.

Prin sentinţa penală nr. 193 din 2 iulie 2005, Tribunalul Arad a respins cererea condamnatului.

Împotriva acestei hotărâri condamnatul a declarat apel ce a fost respins prin Decizia penală nr. 331 din 6 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.

În termen legal condamnatul a declarat recurs, considerând că raportul medico-legal conţine concluzii contradictorii, iar din cauza bolii nu poate executa pedeapsa şi nu i se acordă dreptul la muncă în penitenciar, nebeneficiind de liberarea condiţionată.

Recursul declarat este nefondat.

Din examinarea actelor medicale prezentate de condamnat şi în raport cu afecţiunile de care suferă, confirmate de expertiza medico-legală şi anume dezlipirea totală de retină operată în anul 2002 recomandându-se corecţie optică pentru ochiul stâng care poate fi tratată în reţeaua medicală a penitenciarelor, iar intervenţia chirurgicală la ochiul drept nefiind indicată, deoarece dezlipirea de retină fiind veche prezintă fibroză subretiniană, se constată că în comisia medicală care a întocmit raportul medicii au analizat şi au răspuns în finalul acestei lucrări, dacă cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa, răspunzându-se la cerinţele art. 455 şi art. 453 lit. a) C. proc. pen.

În consecinţă, recursul condamnatului va fi respins cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.R.G. împotriva deciziei penale nr. 331 din 6 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6751/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs