ICCJ. Decizia nr. 6778/2005. Penal. Art. 217 Cod Penal. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6778/2005
Dosar nr. 6323/2005
Şedinţa publică din 2 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 186 din 19 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi a fost condamnat între alţii H.S., la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. f) C. pen.; 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
Conform art. 33 – art. 34 C. pen., instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 16 ianuarie 2005 la zi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că inculpatul împreună cu coinculpaţii, de asemenea, condamnaţi în cauză a furat, în ziua de 15 ianuarie 2005, cupoane de cale ferată din Staţia C.F. Valea Albă după ce le-au demontat cauzând o pagubă de 20.245.331 lei părţii civile S.N.C.F. – C.F.R. Craiova, Regionala Craiova, secţia L 7 Drobeta Turnu Severin. Concomitent prin furtul şinelor de cale ferată siguranţa circulaţiei a fost pusă în pericol.
Prin Decizia penală nr. 292 din 26 septembrie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpatul H.S. împotriva hotărârii menţionate.
A descontopit pedepsele inculpatului H.S., a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de furt calificat în complicitate prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. f) C. pen., pentru care l-a condamnat la 4 ani închisoare.
Recontopind pedepsele a aplicat inculpatului H.S. pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care a criticat pedeapsa pe care o consideră prea severă, motiv de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de apel a reţinut o stare de fapt corespunzătoare realităţii a schimbat încadrarea juridică dată infracţiunii de furt în complicitate la această infracţiune.
A făcut o legală aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la concursul de infracţiuni.
În aplicarea pedepsei instanţa apelului a avut în vedere criticile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) În raport de limitele de pedeapsă, de pericolul social al faptelor şi făptuitorului, pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, mai aproape de limita minimă prevăzută de lege nu este severă.
O reducere şi mai accentuată a pedepsei ar încălca dispoziţiile legale şi ar îndepărta pedeapsa de la scopul prevăzut la art. 52 C. pen.
Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului, va computa arestul preventiv din pedeapsă şi-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.S. împotriva deciziei penale nr. 292 din 26 septembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 ianuarie 2005 la 2 decembrie 2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 220 RON (2.200.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6776/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6780/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
---|