ICCJ. Decizia nr. 6911/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6911/2005
Dosar nr. 5866/2005
Şedinţa publică din 8 decembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 71/ F din 6 iulie 2005, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 629/P/2005, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a fost condamnat, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul I.N., în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş.
În baza art. 321 alin. (1) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C.G., în prezent deţinut în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat inculpaţilor dispoziţiile prevăzute de art. 57 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat, din durata pedepsei închisorii pronunţate fiecărui inculpat, timpul reţinerii şi al arestării preventive, începând cu data de 25 februarie 2005 până la 6 iulie 2005.
În baza art. 350 alin. (1) C. pen., s-a menţinut măsura arestării inculpaţilor.
În temeiul art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. ultim C. proc. pen., raportat la art. 1003 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească părţii vătămate, constituită parte civilă, C.I., suma de 10 lei (100.000 lei) cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000 lei (10.000.000 lei) cu titlu de daune morale, plus 175 lei (1.750.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare, conform art. 193 alin. (2) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului câte 500 lei (5.000.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare conform art. 193 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 24 februarie 2005, inculpaţii I.N. şi C.C.G., consăteni şi prieteni, cu ajutorul unui ferăstrău mecanic (drujbă) au tăiat lemne în gospodăria unui cetăţean din comuna Mihăeşti, judeţul Vâlcea, ocazie cu care au consumat băuturi alcoolice.
Ulterior, inculpaţii s-au deplasat la magazinul mixt-bar, proprietatea C. Mihăeşti, situat în intersecţie de drumuri spre localitatea Govora-sat, unde se află o staţie de autobuz, continuând să consume băuturi alcoolice.
În jurul orelor 18,20, martora A.E.C., a refuzat să-l mai servească pe inculpatul I.N. cu băuturi alcoolice, întrucât acesta se afla într-o vădită stare de ebrietate şi, din manifestările anterioare, ştia că devine violent.
În această situaţie, inculpatul I.N. a pornit drujba şi proferând injurii şi ameninţări cu moartea la adresa acesteia şi a consumatorilor aflaţi în local, precum şi că va distruge mobilierul barului, prin comportarea sa a provocat o stare de temere, nesiguranţă în rândul persoanelor din incintă.
De teama acţiunilor violente ale inculpatului, martorul C.I., împreună cu mama sa au părăsit barul, iar gestionara l-a chemat în ajutor pe tatăl ei, martorul A.I. Aceasta împreună cu martorul I.N.A. a reuşit, după lungi discuţii, să-l îndepărteze din local.
De precizat că celălalt coinculpat, C.C.G., prin conduita avută în bar nu a adus atingere bunelor moravuri şi nu a tulburat liniştea publică, aşa cum o făcuse I.N.
După ce au fost obligaţi să părăsească barul, în jurul orelor 18,45, când deja se întunecase, inculpaţii au plecat spre domiciliile lor. Pe drum au întâlnit-o pe partea vătămată C.I., în vârstă de 56 ani, care se deplasa spre staţia de autobuz din apropierea barului.
Cei doi inculpaţi au traversat şoseaua la partea vătămată şi i-au cerut să le dea bani pentru a consuma băuturi alcoolice. La refuzul acesteia, inculpaţii au trecut la violenţe, ameninţând şi lovind pe rând, mai întâi I.N. şi apoi C.C.G., cu palma şi pumnul peste faţă, pe partea vătămată.
Ameninţările s-au concretizat din partea inculpatului I.N. la faptul că, dacă nu le dă bani, victima va fi tăiată cu drujba „ca pe trunchi", inculpatul încercând chiar să pornească fierăstrăul mecanic. Tot acest inculpat a sustras din buzunarul hainei victimei suma de 100.000 lei.
Inculpaţii nu au reuşit s-o deposedeze pe partea vătămată şi de alte sume de bani pe care aceasta le avea în buzunarul pantalonilor, pentru că la strigătele de ajutor de la locul faptei, s-a apropiat martorul L.N., care îi cunoştea pe cei doi. La apropierea martorului, inculpaţii s-au îndepărtat în grabă.
În urma agresiunii comise de inculpaţi, victima C.I. a suferit leziuni ce au necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Împotriva sentinţei au declarat apel ambii inculpaţi, aceştia, prin apărător, criticând soluţia pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul reducerii pedepsei la minimul special prevăzut de lege, în ultimul cuvânt, însă, arătând că nu sunt vinovaţi.
Examinând Decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în conformitate cu prevederile art. 378 C. proc. pen., pe de o parte, vizând nevinovăţia inculpaţilor iar, pe de altă parte, reducerea pedepsei, Curtea a constatat că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă vinovăţia inculpaţilor, mai exact, din declaraţiile martorilor C.I., A.E.C., A.I., I.N.A. ş.a., în legătură cu săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri reţinută în sarcina inculpatului I.N.
Cât priveşte fapta de tâlhărie în formă calificată, pe timp de noapte, în loc public şi de două persoane împreună, aceasta este dovedită cu declaraţiile părţii vătămate C.I., care a suferit, în urma agresiunii exercitată de către inculpaţi pentru a le da banii, leziuni care au necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale, precum şi cu declaraţiile martorului L.N.
Pedepsele au fost just individualizate, în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), vizând criteriile generale de individualizare a pedepsei, ţinându-se cont de limitele de pedeapsă fixate în textul penal şi de persoana inculpaţilor care nu au antecedente penale, pedepsele aplicate fiind orientate astfel spre minimul prevăzut de lege.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin sentinţa penală nr. 188/ A din 8 septembrie 2005, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C.G. şi I.N. împotriva sentinţei penale nr. 71/F/2005 a Tribunalului Vâlcea.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi a fost dedusă prevenţia la zi, pentru fiecare dintre aceştia.
Apelanţii au fost obligaţi să plătească câte 130 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs inculpaţii.
Prin motivele de recurs, inculpatul C.C.G. a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că a fost determinat să recunoască fapta la care el nu a participat.
Inculpatul a arătat că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt şi s-a întemeiat acest motiv de recurs pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră prea severă în raport cu circumstanţele reale şi personale reţinute în cauză.
Inculpatul I.N. a solicitat reducerea pedepselor aplicate, în raport de circumstanţele sale personale.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Recursurile formulate sunt nefondate, hotărârile pronunţate în cauză fiind legale şi temeinice.
Astfel, există eroare gravă de fapt în înţelesul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârile recurate, este contrară actelor şi probelor dosarului, iar pentru a fi reţinută, trebuia să se constate că această eroare a influenţat hotărâtor soluţia pronunţată în dosar.
Se constată că în cauză nu există o contradicţie între hotărârea de condamnate a inculpaţilor şi probele administrate în cauză.
Corect s-a stabilit că fapta celor doi inculpaţi, care în timpul nopţii, împreună, într-un loc public, prin violenţe fizice şi ameninţări au deposedat pe partea vătămată C.I. de bani, cauzându-i acesteia şi leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 2-3 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
De asemenea, fapta inculpatului I.N. care, în public, a săvârşit gesturi, proferând cuvinte şi expresii, manifestându-se agresiv, producând scandal public şi aducând atingere bunelor moravuri, liniştei şi ordinei publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.
Deşi inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor şi au încercat să se învinovăţească reciproc, celelalte probe administra în cauză sunt elocvente pentru stabilirea vinovăţiei acestora în comiterea faptelor.
Astfel, partea vătămată C.I., constant, a susţinut că inculpaţii au lovit-o ca urmare a refuzului său de a le da bani, şi au ameninţat-o, şi au ameninţat-o (respectiv, inculpatul C.C.G.) că o vor tăia cu drujba pentru a o determina să le înmâneze banii pe care îi avea asupra sa.
Susţinerile părţii vătămate au fost confirmate de martorul L.N., care a văzut când victima a fost agresată de cei doi inculpaţi şi deposedată de bani.
Deşi, inculpatul C.C.G. a recunoscut şi în faza urmăririi penale că a comis infracţiunea de tâlhărie, în faza cercetării judecătoreşti a retractat această recunoaştere, susţinând că a fost agresat de organele de poliţie să recunoască fapta.
Corect, ultima declaraţie a inculpatului a fost înlăturată din ansamblul probator ca nesinceră şi în raport de faptul că recurentul a afirmat că şi inculpatul Ilina a exercitat ameninţări asupra sa pentru a „lua fapta asupra sa".
În cauză, probele administrate au făcut dovada, mai presus de orice îndoială, că inculpaţii au săvârşit cu vinovăţie infracţiunea de tâlhărie.
Înalta Curte apreciază că şi motivele de recurs care vizau greşita individualizare a pedepsei sunt nefondate.
Au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, natura şi gradul de pericol social concret al faptelor, modul de săvârşire şi împrejurările comiterii, pe timp de noapte, de două persoane împreună, în loc public, prin exercitarea de violenţe fizice şi psihice, urmările socialmente periculoase (inculpaţii au deposedat victima de 100.000 lei şi i-au cauzat suferinţe fizice pentru care au fost necesare 2-3 zile îngrijiri medicale pentru vindecare).
De asemenea, au fost avute în vedere şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, care sunt tineri, sunt necunoscuţi cu antecedente penale şi au avut o atitudine procesuală necorespunzătoare, încercând, în pofida probelor de vinovăţie să denatureze adevărul prin declaraţii nesincere, făcute în scopul înlăturării răspunderii penale.
În raport de aceste circumstanţe reale şi personale reţinute, instanţa de fond a aplicat inculpaţilor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, pedepse care în opinia Curţii corespund, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile inculpaţilor vor fi respinse, ca nefondate.
Se va deduce din durata pedepselor aplicate, durata prevenţiei la zi, pentru fiecare inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C.G. şi I.N. împotriva deciziei penale nr. 188/ A din 8 septembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.
Deduce din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 februarie 2005 la 8 decembrie 2005 pentru fiecare inculpat.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 220 lei, din care onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6909/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6912/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
