ICCJ. Decizia nr. 6941/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6941/2005
Dosar nr. 7316/2005
Şedinţa publică din 8 decembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, dată în dosarul nr. 1010/P/2005, s-a menţinut starea de arest a apelanţilor inculpaţi C.V.T. şi R.A.
S-a amânat judecarea apelurilor, la data de 15 decembrie 2005, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpaţii apelanţi şi cu intimata parte vătămată B.N.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor C.V.T. şi R.A., a constatat că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea lor de libertate, conform dispoziţiilor art. 3002 şi 160b alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat, în termen legal, recursuri inculpaţii C.V.T. şi R.A.
Apărătorul inculpaţilor, în concluziile orale în cadrul dezbaterilor, ca şi inculpaţii, pe rând, în ultimul cuvânt, au lăsat la aprecierea instanţei soluţia privind oportunitatea menţinerii măsurii arestării preventive.
Examinând recursurile declarate de inculpaţi prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaţilor declarate împotriva încheierii de şedinţă de la 17 noiembrie 2005, ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin sentinţa penală nr. 366 din 13 octombrie 2005, Tribunalul Argeş, secţia penală, a condamnat pe inculpatul C.V.T., la o pedeapsă rezultantă de 9 ani şi 6 luni închisoare, iar pe inculpata R.A., la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că cei doi inculpaţi, în noaptea de 18 martie 2005, în baza unei înţelegeri prealabile, au sustras prin violenţă de la partea vătămată B.N., suma de 4.000.000 lei, pe timp de noapte şi în public.
Împotriva sentinţei sus-menţionate au fost declarate apeluri de către inculpaţii C.V.T. şi R.A., iar la primul termen acordat în cauză, respectiv 17 noiembrie 2005, a fost menţinută arestarea preventivă a inculpaţilor.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Totodată, art. 160b C. proc. pen., modificat prin acelaşi act normativ arătat, stipulează că, în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., chiar dacă sentinţa pronunţată în cauză nu este definitivă.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpaţilor a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoana poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor C.V.T. şi R.A. este legală şi temeinică.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., vor fi obligaţi recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.V.T. şi R.A. împotriva încheierii din 17 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, în dosarul nr. 1010/P/2005.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 40 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6924/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6942/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
