ICCJ. Decizia nr. 7210/2005. Penal. Art. 248 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7210/2005
Dosar nr. 4066/2005
Şedinţa publică din 22 decembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 54 din 21 februarie 2003, Tribunalul Militar Teritorial a dispus următoarele:
- în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen., în infracţiunea de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (1), cu aplicarea art. 13 iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., şi art. 124 C. pen., a încetat procesul penal întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
- în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru infracţiunea de reţinere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 272 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât fapta nu există.
- potrivit art. 14 şi 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă şi l-a obligat pe inculpat la plata către partea vătămată, parte civilă U.H.A. a sumei de 20.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale. Au fost respinse celelalte pretenţii civile ale părţii vătămate, parte civilă cu referire la despăgubiri pentru daune materiale.
- inculpatul a fost obligat la 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
În luna decembrie 1984, ofiţeri din cadrul fostului D.S.S. au luat măsuri de punere sub urmărire informativă a numitului U.G.E. (acesta ocupând funcţia de inginer la I.C.P.S.L.G.C.) despre care existau informaţii că ar deţine un jurnal intim cu notări având caracter anticomunist.
Astfel, în dimineaţa zilei de 17 ianuarie 1985, o echipă de ofiţeri din cadrul D.C.P. din D.S.S. au efectuat o percheziţie domiciliară, ocazie cu care au ridicat de la acesta, printre altele, şi 23 caiete (tip şcolar sau agende de birou) cuprinzând un jurnal intim din perioada 1967 - 1977.
Alături de acest jurnal intim, au fost ridicate şi alte carnete cu însemnări, precum şi numere disparate din revistele E., R.M., L., unele extrase din R.M. editată în Israel, mai multe file cu încercări literare ale lui U.G.E., scrisori primite din străinătate, plachete cu poezii ale lui T., câte un exemplar din ziarul A. şi V.N. şi Cartea M. de Troţki.
În legătură cu aceste documente ridicate de la domiciliul ing. U.G.E., organele de cercetare penală au efectuat acte premergătoare, formulându-se, în final, de către D.C.P. un referat cu propunere de a nu se începe urmărirea penală în cauză şi de confiscare specială a publicaţiilor L. şi E., precum şi a filelor cu conţinut denigrator ori de „defăimare" din jurnalul personal.
Celelalte materiale ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare trebuiau să fie restituite ing. U.G.E.
Prin rezoluţia procurorului din 15 august 1985, s-a dispus:
1. - neînceperea urmăririi penale împotriva inculpatului U.G.E. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 166 alin. (2) C. pen. (propagandă împotriva orânduirii socialiste);
2. - confiscarea specială a numerelor 13, 14, 15, 24 - 25 şi 26 - 27 din revista L. şi nr. 1/1973 şi nr. 2/1975 din revista E. precum şi a însemnărilor ridicate de la domiciliul lui U.G.E.
3. - modul de soluţionare a dosarului urma să fie adus la cunoştinţa lui U.G.E. prin grija organelor de cercetare ale D.S.S. din Ministerul de Interne.
Această rezoluţie a procurorului nu a fost infirmată ulterior.
La data de 5 august 1987, doi ofiţeri din cadrul D.S.S. – D.C.P. ar fi procedat, în baza rezoluţiei D.P.M. din 15 august 1985, la distrugerea, prin tocare, a înscrisurilor deţinute contra dispoziţiilor legale de către ing. U.G.E.
La poziţia nr. 6 a acestui proces verbal se face trimitere, printre altele şi la însemnările menţionate la poz. 11 a procesului verbal de percheziţie din 17 ianuarie 1985, respectiv 23 caiete (tip şcolar sau agende de birou) cuprinzând jurnalul intim în perioada 1967 - 1977.
Deşi procesul verbal de distrugere a documentelor poartă data de 5 august 1987, totuşi, cu adresa nr. 62/HV/DIS/294302 din 12 august 1987 – D.C.P. a D.S.S., a trimis la unitatea specială S., spre conservare, aceste documente
Faptul că lucrătorii D.C.P. din cadrul D.S.S. nu au distrus documentele menţionate anterior, rezultă din împrejurarea că, prin adresa nr. S/30 din 20 martie 1990, UM 05135 a trimis la cererea UM 05083 înscrisurile redactate de U.G.E. – „pe care ni le-aţi încredinţat pentru conservare prin adresa nr. 62/HV/S/294302/12 august 1987", acestea fiind cuprinse în două dosare ce totalizau 811 file.
Este de menţionat faptul că, prin arhivare, documentele au fost strânse în două dosare numerotate, ele totalizând 811 file.
Aceste două dosare, cuprinzând 811 file, au fost restituite la data de 04 iunie 1990, UM 05135 Bucureşti cu adresa nr. S/700186.
Din actele verificate de procurorul militar la secretariatul U.M. 05135 (actualmente U.M. 0289 Bucureşti) rezultă că lucrarea vizând cele două dosare cu 811 file a intrat la U.M.05135 Bucureşti la 04 iunie 1990 a fost repartizată la 06 iunie 1990 de cpt. N.C. (şeful biroului secretariat) colonelului G.E. care a semnat la primirea acestei lucrări.
Din acel moment, şi până în prezent, lucrarea (cele două dosare cu 811 file aparţinând ing. U.G.E.) nu a mai putut fi găsită, deşi membrii familiei U. au solicitat, în mod repetat, încă de la începutul anilor 1990 restituirea jurnalului.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia parchetelor militare, partea vătămată, parte civilă U.H.A. şi inculpatul G.E.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia nr. 34 din 24 iunie 2004, a admis apelurile declarate de secţia parchetelor militare de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de partea vătămată, parte civilă U.H.A.
A desfiinţat sentinţa nr. 54 din 21 februarie 2003 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi în consecinţă:
- în temeiul art. 272 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul gen. brig. (r) G.E., la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere sau distrugere de înscrisuri.
- în temeiul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prin schimbarea încadrării juridice din art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată dată faptei prin rechizitoriu.
În temeiul art. 33 şi art. 34 C. pen., I-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea aceea de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare pentru condamnat socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
A admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată, parte civilă U.H.A. şi l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a sumei de 50.000.000 lei despăgubiri pentru daune morale.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleaşi sentinţe şi l-a obligat la 8.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, partea civilă U.H.A., precum şi inculpatul G.E.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, şi partea civilă U.H.A., sunt fondate urmând a fi admise, pentru următoarele considerente.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând actele şi lucrările dosarului constată că prin rechizitoriu s-a reţinut în mod corect situaţia de fapt căreia i s-a dat o corespunzătoare încadrare juridică.
Potrivit actului de sesizare inculpatul a fost trimis în judecată pentru faptele constând în aceea că, la data de 06 iunie 1990, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, ocupând funcţia de colonel, a luat în primire jurnalul compus din 811 file, aparţinând ing. U.G.E. şi a refuzat ulterior să-l restituie membrilor familiei decedatului U.G.E. ori de a-l pune la dispoziţia organului judiciar (procuraturii), acesta fiind necesar soluţionării unei cauze penale. Constatarea lipsei documentelor s-a făcut la data de 10 iulie 1999, dată la care s-a dispus şi începerea urmăririi penale faţă de gen. (rez.) G.E. În mod corect, faptele au fost încadrate juridic de către procuror în infracţiunile prevăzute de art. 272 C. pen., şi art. 246 raportat la art. 2481 C. pen.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fapta funcţionarului public, care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act, ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare.
Fapta inculpatului general (rez.) G.E., care în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu în calitate de comandant a luat în primire jurnalul compus din 811 file aparţinând ing. U.G.E., fără să existe un act de confiscare, precum şi refuzul acestui inculpat de a-l restitui membrilor familiei lui U.G.E. sau de a-l pune la dispoziţie organului de procuratură, când acel jurnal era necesar soluţionării unei cauze penale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., şi art. 272 C. pen.
Faptul că inculpatul a primit jurnalul, deci s-a aflat în posesia fizică a lui rezultă cu certitudine din actele şi lucrările dosarului.
Astfel, martorul N.C. declara: „Acest colet cu caietele ing. U.G.E. l-am predat inculpatului pe bază de semnătură" (declaraţie dată în faţa instanţei). Aceeaşi împrejurare rezultă şi din procesul-verbal încheiat la data de 10 iulie 1999, prin care în urma verificărilor registrelor de la secretariatele unităţii a rezultat că lucrarea cu nr. 700186/30 a fost repartizată pe data de 6 iunie 1990 de cpt. N.I. (şef birou secretariat) d-lui col. G.E. În acest proces verbal precizându-se că lucrarea sus-amintită se referă la 811 file reprezentând jurnalul ing. U.G.E.
Primite personal de către inculpat, documentele în care se afla şi jurnalul ing. U.G.E., pentru care a şi semnat nu au mai fost predate sectorului 2, compartiment de la care fuseseră trimise acele documente şi în păstrarea căruia trebuiau să rămână.
Odată cu primirea jurnalului spre păstrare, inculpatul avea o dublă obligaţie, atât faţă de reclamant, cât şi faţă de procuror, să ţină lucrarea la dispoziţia organului sus-amintit, până la soluţionarea cauzei.
Mai mult decât atât, inculpatul în calitate de comandant în gestiunea căruia se afla jurnalul nu s-a alarmat niciodată în acest caz, pentru că dacă jurnalul dispărea, legal, era cazul să se dispună o cercetare administrativă pentru a se constata cauzele dispariţiei jurnalului şi cine se face vinovat de acest lucru şi totodată se luau măsuri de căutare a documentelor respective. Inculpatul nu a raportat dispariţia jurnalului cu toate că legea îl obliga, dacă dispărea un document din unitatea sa, să cerceteze acest fapt, aşa cum în justiţie dispariţia unui dosar, se cercetează obligatoriu prin ordin al şefului instanţei respective.
Este de menţionat atitudinea inculpatului care chiar dacă nu a verificat unde se află jurnalul din gestiunea sa, nu a făcut acest lucru nici după date de 10 iulie 1999 când organele de cercetare penală s-au deplasat la unitatea comandată de inculpat şi au întocmit un proces verbal de verificare şi de constatare a lipsei celor 811 file din jurnal, demonstrând rea-intenţie din partea acestuia faţă de rezolvarea unui caz foarte mediatizat, important şi cunoscut ca atare de conducerile ministerelor implicate (Ministerul Public, Ministerul Justiţiei şi S.R.I.).
Prin expresia „interes legal", în sensul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), se înţelege acel interes care este ocrotit sau garantat printr-o dispoziţie normativă iar prin „vătămare" se înţelege orice fel de atingere (fizică, morală ori materială) adusă intereselor legale ale unei persoane.
Infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este o infracţiune continuă care se consumă în momentul în care s-a produs vătămarea. În speţă, vătămarea s-a produs la data de 10 iulie 1999 (ulterior trecerii în rezervă a inculpatului la data de 30 aprilie 1999), când organele judiciare, în urma plângerii adresată acestora de către familia ing. G.U., au constatat, nemijlocit că jurnalul nu se afla în arhiva unităţii şi ulterior refuzul inculpatului de a remite aceste documente ori de a furniza informaţii pentru recuperarea lor.
Prevederile art. 272 C. pen., sunt clar şi categoric exprimate în sensul că „reţinerea sau distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanţă de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie, ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia din organele sus-arătate să ajungă la acesta, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare.
Jurnalul lui G.U. are o dublă importanţă, respectiv una patrimonială şi sentimentală pentru familia sa şi o importanţă juridică pentru cauzele aflate pe rolul parchetului şi instanţei deoarece acest jurnal a constituit motivul şi proba pentru care a fost acuzat U.G.E., în paginile lucrării existând idei şi critici împotriva conducătorilor statului comunist totalitar, respectiv soţii C.
Acest jurnal având importanţă juridică a rămas în custodia S.R.I. şi mai exact la UM 0289, comandată de inculpat, la dispoziţia organelor de justiţie care trebuiau să se pronunţe atât cu privire la valoarea sa probantă cât şi cu privire la restituirea lui urmaşilor lui G.U. care făcuseră cerere în acest sens.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată, că în mod corect, prin actul de sesizare a fost reţinută forma calificată a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2481 C. pen., deoarece prin fapta menţionată au fost produse consecinţe deosebit de grave, urmând să aplice inculpatului pentru această faptă o pedeapsă privativă de libertate care să corespundă cerinţelor art. 72 şi art. 52 C. pen.
De asemenea, examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că pedeapsa aplicată inculpatului G.E. pentru fapta prevăzută de art. 272 C. pen., de un an închisoare, este mult prea mare, Înalta Curte apreciind că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, de 6 luni închisoare, pentru această faptă ar corespunde scopului pedepsei şi criteriilor generale de individualizare a acesteia.
În acest sens se va avea în vedere lipsa antecedentelor penale, conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, vârsta înaintată a acestuia 63 ani) ca şi climatul nefavorabil din punct de vedere social şi politic în care inculpatul şi-a desfăşurat activitatea, fiind o perioadă de tranziţie.
Cu privire la recursul părţii civile, Înalta Curte constată că este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Contravaloarea respectivului jurnal, mai precis aspectul economic, este dificil, dacă nu chiar imposibil de apreciat. Inculpatul, prin fapta sa a răpit nu numai familiei cea mai importantă urmă a celui care a fost omul, tatăl şi soţul G.U., conştiinţa şi memoria sa dar şi societăţii şi literaturii române un document major, o operă unanim considerată ca remarcabilă.
Din punct de vedere juridic, jurnalul constituie o probă inestimabilă în anchete încă în curs de desfăşurare cu privire la participarea securităţii la uciderea lui G.U.
Jurnalul avea valoare nu numai de document istoric, juridic dar şi literar, aşa cum rezultă din cele câteva zeci de pagini recuperate şi aproape în totalitate publicate, cu elogiul criticilor literari. Mai multe redacţii şi reviste literare au deplâns unanim lipsa restului Jurnalului ca o pierdere pentru literatura română.
Jurnalul era o biografie a ultimilor 40 de ani care explica „furia şi cruzimea cu care a fost pedepsit" fiind o dovadă suficientă pentru a face plauzibilă „reacţia prin forţa şi repercursiunile faţă de omul care gândeşte".
Din sute de articole apărute în mass-media, emisiuni de televiziune, filme documentare, emisiuni la radio, rezulta:
- valoarea de mărturie, document pentru posteritate a jurnalului;
- valoarea sa literară, intrinsecă dar şi prin potenţialul de a fi transfigurat literar ulterior, în mai multe genuri (roman, jurnal politic, etc.) de către autor, intenţie pe care singur o mărturiseşte, chiar în jurnal.
- Valenţele politice ale jurnalului, intensitatea criticilor regimului totalitar care demonstra la rândul lor motivaţia securităţii de a-l suprima pe autor.
Înalta Curte apreciază că suma de 99 milioane lei vechi daune morale ar reprezenta o compensare a valorii sentimentale şi morale a respectivului document, valoare care reprezintă, în mod cert un prejudiciu moral încercat de partea vătămată, parte civilă U.H.A., fiul ing. U.G.E.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul G.E., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.
Inculpatul semnând de primirea jurnalului compus din 811 file, aparţinând inginerului G.U., ştiind că acesta este un document solicitat de autorităţi, necesar în realizarea anchetei penale privitoare la asasinarea inginerului G.U., solicitat de către familia decedatului, mediatizat intens şi constant de presă şi realizând în calităţile sale de locţiitor al comandantului unităţii unde a fost primit spre depozitare jurnalul, de ofiţer superior specialist în expertizarea înscrisurilor, de absolvent al unei facultăţi de drept, care sunt consecinţele faptelor sale, inculpatul direct răspunzător de primirea şi arhivarea jurnalului, nu a dat curs cererilor repetate ale autorităţilor şi familiei lui G.U. de a preda acest document de o valoare inestimabilă.
Aşa fiind, actul de sesizare al instanţei a stabilit o situaţie de fapt corectă şi a dat o încadrare juridică corespunzătoare acesteia, probele administrate în cauză fiind complete, astfel încât nu se impune trimiterea dosarului la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, astfel cum a solicitat inculpatul în motivele de recurs.
Nefiind nici alte motive care, examinate din oficiu să determine admiterea recursului inculpatului, acesta va fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Cheltuielile judiciare vor fi suportate conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de partea civilă U.H.A. şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare, împotriva deciziei penale nr. 34 din 24 iunie 2004 a Curţii Militare de Apel şi în consecinţă:
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 54 din 21 februarie 2003 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi rejudecând cauza:
În baza art. 246, raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., condamnă pe inculpatul G.E., la 3 ani închisoare şi la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de un an după executarea pedepsei principale.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 272 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat, la 5 luni închisoare cu pedeapsa accesorie, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 1 şi 7 din Legea nr. 543/2002 constată graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa de 5 luni închisoare şi pune în vedere inculpatului condiţiile graţierii.
Admite acţiunea civilă formulată de U.H.A. şi obligă pe inculpatul condamnat la 99 milioane lei vechi, daune morale şi la un milion lei vechi, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.E. împotriva deciziei penale nr. 34 din 24 iunie 2004 a Curţii Militare de Apel
Obligă recurentul inculpat G.E. să plătească suma de 13 milioane lei vechi cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7158/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7211/2005. Penal. Contopire pedepse. Recurs → |
|---|
