ICCJ. Decizia nr. 1013/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1013/2005
Dosar nr. 7277/2004
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul OG împotriva deciziei penale nr. 849/ A pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la 28 octombrie 2004, în dosarul nr. 3845/2004, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1252/F, pronunţată la 5 octombrie 2004, în dosarul nr. 4296/2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică a celor 5 infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), b), e) şi f) C. pen., şi a tentativei la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi e) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru care fusese trimis în judecată penală inculpatul OG
În urma schimbării de încadrare juridică inculpatul a fost condamnat, la:
- 4 pedepse de câte 9 ani închisoare, pentru tot atâtea infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
- o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), precum şi la
- o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Totodată, în cauză s-a făcut aplicarea art. 61 C. pen., în sensul revocării beneficiului liberării condiţionate pentru un rest de 182 de zile de închisoare dintr-o pedeapsă anterioară de 5 ani de închisoare, rest care a fost contopit cu fiecare dintre cele 6 pedepse menţionate.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., cele 6 pedepse au fost contopite dispunându-se executarea celei mai grele, aceea de 9 ani de închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă instanţa a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză
- a aplicat prevederile art. 14 şi 346 C. proc. pen., obligându-l pe inculpat la plata unor despăgubiri civile in valoare de 5.000.000 lei către partea civilă R.A.C., de 16.000.000 lei către partea civilă C.L. şi de 2.100.000 lei către partea civilă P.I.
- a luat act că nu s-au constituit părţi civile în procesul penal părţile vătămate B.L.N. şi P.M.M.
- a luat act că partea civilă B.L.M. a renunţat în cursul judecăţii la pretenţiile civile formulate la urmărirea penală
- a aplicat prevederile art. 118 lit. d) C. pen., dispunând confiscarea de la inculpat a sumei de 1.250.000 lei dobândită în urma săvârşirii infracţiunii menţionate la pct. 1 din rechizitoriu.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 3.000.000 lei precizându-se că onorariul pentru apărătorul din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Apelul declarat ulterior împotriva acestei sentinţe de către inculpat a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 849/ A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la 28 octombrie 2004- în dosarul nr. 3845/2004.
Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că, la datele de 22 octombrie 2001, 23 octombrie 2001, 6 noiembrie 2001 şi 22 noiembrie 2001 inculpatul OG, acţionând de fiecare dată împreună cu un alt făptuitor, în locuri publice le-a deposedat sub ameninţarea unui cuţit pe părţile vătămate B.L., R.A.C., P.I. şi P.M. de bijuterii, telefoane mobile şi sume de bani pe care părţile vătămate le aveau asupra lor.
S-a mai reţinut că, la 16 noiembrie 2001, inculpatul a acţionat singur, în acelaşi mod, împotriva părţii vătămate C.L., iar la 31 octombrie 2001, o încercare a lui OG şi a celuilalt făptuitor de a o tâlhării pe partea vătămată B.L. a eşuat, cei doi fiind nevoişi să se retragă fără a-şi mai putea deposeda victima de bunuri.
Ulterior judecării apelului inculpatul a declarat recurs în termen legal, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul de dosar 7277/2004.
Recursul nu a fost motivat în scris însă, cu ocazia dezbaterilor desfăşurate la 11 februarie 2005, în apărarea inculpatului a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinându-se că pedeapsa rezultantă de 9 ani de închisoare aplicată acestuia este excesiv de severă în raport cu criteriile legale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul este nefondat.
Este de observat în acest sens că, faţă de limitele minimă şi maximă de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile (consumate) de tâlhărie reţinute în sarcina inculpatului, pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată în speţă are un cuantum mediu, astfel încât aprecierea ei ca excesiv de severă este lipsită de suport.
O asemenea concluzie se impune cu atât mai mult cu cât inculpatul a comis însă şi o tentativă de tâlhărie, iar cele 6 fapte au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie fiind, de asemenea, concurente, aspecte care în principiu ar fi permis instanţelor şi aplicarea unor sporuri de pedeapsă în condiţiile art. 34 lit. b) şi art. 39 alin. (1) C. pen.
În acelaşi timp este de observat că instanţa de fond a dat o corectă aplicare prevederilor 72 C. proc. pen., iar instanţa de apel nu a putut nici ea să facă abstracţie de persistenţa infracţională a conduitei inculpatului.
Curtea are în vedere de exemplu împrejurarea că, în pofida condamnării sale anterioare pentru o tentativă de omor şi o infracţiune de tâlhărie, acesta a continuat să comită fapte similare.
Din acest punct de vedere pedeapsa rezultantă, de 9 ani închisoare, răspunde şi cerinţelor art. 52 alin. (1) şi (2) C. pen., deoarece previne săvârşirea, în perioada detenţiei, de noi infracţiuni de către inculpat asigurând în acelaşi timp condiţiile pentru ca acesta să îşi formeze o atitudine corectă faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială.
Reţinând deci că în cauză nu îşi găsesc incidenţa prevederile pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., şi nici alte prevederi ale respectivului text de lege, Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, respingând recursul ca nefondat.
Totodată urmează a se constata că inculpatul este arestat într-o altă cauză.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, cu menţiunea că onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru a-i asigura apărarea în recurs se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul OG împotriva deciziei penale nr. 849/ A din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1 600 000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1009/2005. Penal. Strămutare. Strămutare | ICCJ. Decizia nr. 1021/2005. Penal. Contestaţie la executarea... → |
|---|
