ICCJ. Decizia nr. 809/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 809/2005
Dosar nr. 233/2005
Şedinţa publică din 3 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa penală nr. 24 din 13 octombrie 2004, l-a condamnat pe inculpatul C.Şt. la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 680 zile rămas neexecutat din sentinţa penală nr. 659/2003 a Judecătoriei Piteşti.
A contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 10 ani a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, prin privare de libertate în condiţiile prevăzute de art. 57 şi art. 71 C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată în arest până la data pronunţării şi a menţinut măsura arestării preventive.
A constatat acoperit prejudiciul cauzat părţilor vătămate.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în noaptea de 12 aprilie 2004, inculpatul a pătruns prin efracţie în locuinţa părţii vătămate Ş.E., de unde a sustras mai multe bunuri. Pentru a putea sustrage aceste bunuri, inculpatul a lovit-o şi a legat-o pe partea vătămată. Aceasta a avut nevoie de 12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor produse în timpul agresiunii.
Inculpatul nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, dar instanţa de fond a apreciat că există suficiente probe care demonstrează că inculpatul este vinovat de săvârşirea acestor fapte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele invocate se arată că în mod greşit s-a reţinut că este autorul faptei pentru care a fost condamnat. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului constatând, că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, în conformitate cu probele administrate în cauză, care dovedesc pe deplin vinovăţia inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat.
Instanţa de apel a reţinut ca fiind relevante declaraţiile martorului C.C. care se coroborează cu procesele verbale de cercetare la faţa locului, declaraţia părţii vătămate M.M.C., procesul verbal de predare a unor bunuri aparţinând părţilor vătămate şi prezentate de fratele inculpatului organelor de poliţie, probe din care rezultă în mod indubitabil că inculpatul este autorul faptei reţinute în sarcina sa.
În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei s-a apreciat că prima instanţă a aplicat corect criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind justificată reducerea acesteia.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârea în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pentru greşita individualizare a pedepsei, pe care o consideră exagerată în raport cu circumstanţele sale personale.
Recursul nu este întemeiat.
În concordanţă cu probele administrate, instanţele au reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului; încadrând just în dispoziţiile legii infracţiunea săvârşită de acesta.
La stabilirea pedepsei au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, s-a ţinut cont de pericolul social concret ridicat al faptei comise de inculpat, de modul în care a acţionat, pătrunzând pe timp de noapte, prin efracţie, în locuinţa părţii vătămate Ş.E. pe care a lovit-o şi a legat-o pentru a-i putea sustrage bunurile, dar şi de multiplele condamnări anterioare, care atrag starea şi de recidivă atât postcondamnatorie cât şi postexecutorie.
În aceste împrejurări nu se justifică reducerea pedepsei aplicate inculpatului, astfel încât critica acestuia nu poate fi primită.
Cum alte motive de casare susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului urmând a se deduce la zi timpul arestării preventive conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Şt. împotriva deciziei penale nr. 330/ A din 9 decembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 21 aprilie 2004 la 3 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 804/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 812/2005. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
