ICCJ. Decizia nr. 828/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 828/2005

Dosar nr. 7033/2004

Şedinţa publică din 4 februarie 2005

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 291 din 28 mai 2004, Tribunalul Brăila a dispus condamnarea inculpaţilor:

P.C.S. la 18 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. d) C. pen. şi la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. c) C. pen. În conformitate cu prevederile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., instanţa a dispus ca inculpatul să pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.

P.V. la 18 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. d) C. pen. şi la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. c) C. pen. În conformitate cu prevederile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare, sporită la 20 ani închisoare, şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat la 8 ani închisoare inculpatul B.I.V., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. c) C. pen.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt că, în seara zilei de 16 ianuarie 2003, inculpaţii P.C.S., P.V. şi B.I.V. au sustras din saivanul părţii vătămate M.D. două oi, pe care le-au pus în căruţa cu care veneau de la pădure, apoi, fiind urmăriţi de M.P., fiul părţii vătămate, inculpaţii au coborât din căruţă şi i-au aplicat acestuia mai multe lovituri cu parul, în cap şi în alte zone ale corpului, provocându-i leziuni grave, în urma cărora victima a decedat în aceeaşi seară.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de medicină legală din cadrul Spitalul Judeţean Sf. Andrei din Galaţi rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat contuziei şi hemoragiei meningo-cerebrale, survenite în cadrul unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene produse prin lovire cu corpuri contondente şi de plan dur.

Prin Decizia penală nr. 605/ A din 10 noiembrie 2004, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii P.C.S. şi P.V. care au solicitat casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. c) C. pen., în infracţiunea de furt calificat, iar în subsidiar, micşorarea pedepselor aplicate, ţinând seama de împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunilor şi de circumstanţele lor personale.

Recursurile nu sunt fondate.

Instanţele au încadrat corect fapta inculpaţilor P.C.S. şi P.V., de a sustrage cele două oi din gospodăria părţii vătămate M.D. şi de a-l lovi cu parul pe fiul acestuia, M.P., pentru a păstra bunurile furate, în infracţiunea de tâlhărie.

În ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că s-a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Având în vedere pericolul ridicat al faptelor comise şi luând în considerare prevederile art. 52 C. pen., privind scopul preventiv-educativ al pedepsei, Curtea apreciază că nu este cazul ca pedepsele aplicate inculpaţilor să fie micşorate.

În consecinţă, recursurile inculpaţilor urmează să fie respinse, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.C.S. şi P.V. împotriva deciziei penale nr. 605/ A din 10 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 18 ianuarie 2003 la 4 februarie 2005.

Obligă pe recurenţi să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 828/2005. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs