ICCJ. Decizia nr. 938/2005. Penal. Am.exec.ped. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 938/2005
Dosar nr. 3391/2004
Şedinţa publică din 9 februarie 2005
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 168 din 25 martie 2004, Tribunalul Constanţa a respins în baza art. 453 C. proc. pen., ca nefondată cererea de amânarea executării pedepsei formulată de condamnatul S.C.C. domiciliat în Constanţa.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 555 din 10 octombrie 2000 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 943 din 11 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, a fost condamnat petentul la un an şi 6 luni închisoare, fiind emis mandatul de executare a pedepsei. În cererea de amânare a executării pedepsei s-a susţinut că prezintă o maladie gravă ce face imposibilă executarea pedepsei, aceasta neputând fi tratată în regim de detenţie.
Soluţia de respingere a cererii pronunţată de prima instanţă a fost motivată pe concluziile raportului de expertiză medico-legală, potrivit căruia nu este justificată amânarea executării pedepsei, deoarece reţeaua sanitară din cadrul D.G.P. îi poate asigura asistenţa medicală de specialitate (urologie) în Spitalul Penitenciar Rahova.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel de către inculpat, care a solicitat o nouă examinare medico-legală.
Din adresa A.5/13.093 din 10 mai 2004, emisă de I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti, comisia de Nouă Expertiză, la solicitarea instanţei de apel, urmare cererii condamnatului, rezultă că din documentaţia medicală existentă la dosar, că, condamnatul S.C.C. prezintă diagnosticul „suspiciune tumoară vezicală" multiplu operată endoscopic începând cu anul 1997. S-a mai concluzionat că, afecţiunea nu îl pune pe condamnat în imposibilitatea executării pedepsei din punct de vedere medical.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs condamnatul care a susţinut că nu s-au avut în vedere la efectuarea raportului medico-legal, Comisia de Nouă Expertiză, actele recent eliberate şi depuse la dosar pentru stabilirea unor concluzii, fără echivoc, în ce priveşte imposibilitatea executării pedepsei de către condamnat, pe motiv medical.
Critica formulată este fondată şi atrage casarea hotărârii pronunţate în apel potrivit cazului de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen.
Astfel, raportul medico-legal, C.N.E. nu îşi întemeiază concluziile pe totalitatea actelor şi datelor care la acel moment puteau stabili un diagnostic de certitudine numai în raport de care se putea opina asupra posibilităţii sau imposibilităţii executării pedepsei din punct de vedere medical; afirmaţia are în vedere împrejurarea că, noua expertiză medico-legală (efectuată în apel), preia în totalitate constatările şi concluziile R.N.E.M.L. nr. A.5/13039 din 20 februarie 2004 (act pe baza căruia s-a soluţionat în primă instanţă cererea condamnatului) şi totodată se referă la examenul citoscopic nr. 92 din 31 martie 2004 efectuat de spitalul clinic Prof. Th. Burghele, Clinica Urologie, act care însă a lipsit la data efectuării primei expertize.
În aceste condiţii noua expertiză medico-legală efectuată în apel trebuia să constate că, consultul urologic nr. 5 din 26 ianuarie 2004 efectuat la Spitalul Clinic Th. Burghele Clinica Urologie care se află la baza concluziilor primei expertize medico-legale (efectuate la instanţa de fond) nu mai era de actualitate impunându-se refacerea lui în condiţii de internare.
Într-adevăr, concluziile consultului urologic din 26 ianuarie 2004, consemnate la pct. 4-2 din R.N.E.M.L. A.5/13093/2002 din 20 februarie 2004 stipulează că, în raport de refuzul pacientului de a accepta cistoscopia nu se poate formula un diagnostic cu certitudine şi nici nu se putea stabili conduita terapeutică optimă.
Aceste concluzii sunt preluate de concluziile finale ale expertizei medico-legale care în lipsa unui diagnoscut actual de certitudine şi al refuzului condamnatului de a accepta efectuarea investigaţiilor mediale necesare precizării diagnosticului, consideră că menţinerea în libertate a petentului ar fi nejustificată, pe o patologie incertă.
Aceleaşi concluzii, bazate pe o patologie incertă, se menţin şi cu ocazia celei de a doua expertize medico-legale efectuată în apel, deşi de această dată fusese realizată investigaţia cerută de consultul urologic din 26 ianuarie 2004, respectiv, examenul citoscopic din 31 martie 2004 ce s-a efectuat de Spitalul clinic Prof. Th. Burghele.
Ori, în aceste condiţii expertiza nu mai putea concluziona pe baza unui diagnostic incert, atâta timp cât, existau premizele ca prin repetarea consultului urologic, în condiţii de efectuare a tuturor investigaţiilor să se stabilească un diagnostic actual cert numai în raport de care se putea apoi concluziona ferm şi real asupra posibilităţii sau imposibilităţii executării pedepsei din punct de vedere medical.
Preluând mecanic aceste concluzii, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică privind cererea de amânarea executării pedepsei formulată de recurent, bazată pe date şi acte medicale incerte şi fără a fi actualizate.
Acestea sunt considerentele pentru care, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de condamnat, se va casa hotărârea pronunţată în apel şi cauza se va trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării se va dispune refacerea expertizei medico-legale cu indicaţia repetării consultului urologic, care să aibe în vedere la stabilirea unui diagnostic cert şi examenul cistoscopic ce a fost efectuat între timp de condamnat.
Expertiza medico-legală să se pronunţe cu privire la posibilitatea sau imposibilitatea executării pedepsei şi în raport de menţiunea din buletinul cistoscopic referitor la necesitatea unei intervenţii chirurgicale de specialitate cu biopsie extemporanee, precum şi dacă se impune spitalizarea condamnatului pentru efectuarea unui nou consult urologic.
După ce vor fi parcurse aceste examinări cât şi investigaţiile care se pot impune la acest moment datorită evoluţiei maladiei se poate formula o concluzie finală, fără echivoc, pe o patologie certă, din punct de vedere medical.
Şi, în fine, apreciindu-se ca un caz deosebit patologia prezentată de condamnat, după efectuarea expertizei, se poate solicita şi opinia comisiei de avizare şi control din cadrul I.M.L. Bucureşti pentru a pronunţa o soluţie conformă legii şi stării de sănătate reală şi actuală a condamnatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnatul S.C.C. împotriva deciziei penale nr. 125 din 28 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 937/2005. Penal. Art.208,209 c.pen. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 94/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
