ICCJ. Decizia nr. 931/2005. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 931/2005
Dosar nr. 1141/2004
Şedinţa publică din 9 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1003 din 11 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul C.D.S. la 10 ani închisoare, în baza art. 2151 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a mai fost condamnat acelaşi inculpat la un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus durata arestării preventive de la 28 iunie 2002 la data punerii efective în libertate.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile SC I.M.D. SRL, suma de 4.216.586.874 lei, reprezentând despăgubiri civile.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate, respectiv cele 143 facturi aflate la dosarul cauzei şi foaia de vărsământ nr. 5852917 a B.P., sucursala Teleorman.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a reţinut că, în ziua de 23 aprilie 2002, partea vătămată SC I. SRL s-a adresat cu plângerea organelor de poliţie, solicitând efectuarea de cercetări penale faţă de C.D.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, fals şi uz de fals, constând în aceea că, în calitate de agent comercial, a prejudiciat societatea cu suma de 4.267.369.901 lei.
Inculpatul C.D.S., angajat ca agent de vânzări, în conformitate cu fişa postului, avea ca atribuţii de serviciu, facturarea, încasarea în numerar sau prin fişă C.E.C. şi predarea sumelor încasate de la clienţi. De asemenea, inculpatul era responsabil de urmărirea circuitului ordinelor de plată şi C.E.C. - urilor emise, în vederea achitării contravalorii mărfurilor achiziţionate de la client, până la momentul intrării acestora în contul I. Livrarea mărfurilor către beneficiari era adiţionată de emiterea de facturi pentru marfa livrată, completate în 3 exemplare, din care unul se înmâna beneficiarului, care trebuia să semneze de primire, al doilea exemplar trebuia predat la serviciul de operare, contabilitate al SC I., iar ultimul exemplar trebuia să rămână la facturier.
La data de 20 aprilie 2002, SC I. SRL a procedat la efectuarea unei verificări a activităţii desfăşurate de inculpat în perioada 1 aprilie 2000 – 20 aprilie 2002, având ca obiect verificarea facturilor neîncasate şi emise de către inculpat.
Potrivit notei de constatare, s-a stabilit că inculpatul C.D.S., în vederea realizării scopului activităţii sale în cadrul firmei, prelua în gestiune propria marfă, constând în produse Gillette, pe care, ulterior, trebuia să o distribuie către clienţi, să întocmească documente de livrare, să încaseze şi să depună la caseria unităţii contravaloarea acestora.
Verificările efectuate au stabilit că, până la data de 8 aprilie 2002, s-au identificat 157 de facturi neîncasate în valoare de 4.282.630.289 lei, din care doar 5 erau confirmate de clienţi, prin aplicarea ştampilei şi a semnăturii de primire.
La solicitarea societăţii, C.D.S. a precizat că facturile neconfirmate de beneficiar erau de fapt facturi false, emise în numele unor beneficiari, care în realitate nu au primit marfa înscrisă în factură.
Ca urmare a faptului că inculpatului i s-a pus în vedere, de către societate, să încaseze urgent contravaloarea facturilor emise la data de 4 aprilie 2002, aceasta nu a depus la caseria B.P., sucursala Alexandria suma de 5.314.965 lei, însoţită de o copie a foii de vărsământ.
Conform obligaţiilor de serviciu, ulterior depunerii acestei sume de bani, inculpatul a transmis, prin fax, SC I. o copie de pe foaia de vărsământ, pe care a falsificat-o prin contrafacerea servicii, în sensul că în locul sumei de 5.314.965 lei, a scris suma de 505.314.965 lei. Fiind solicitat de către unitate să explice motivaţia acestei atitudini, inculpatul a declarat că a recurs la acest procedeu, deoarece se apropia data limită pentru calcularea bonusului şi a sperat, astfel că dacă dovedeşte că a încasat suma sus-menţionată de bani, va primi alte cantităţi de mărfuri pe care le va vinde, iar din aceste sume de bani, va acoperi facturile restante, din urmă.
Pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei, s-a procedat la efectuarea unei expertize contabile care a concluzionat că prejudiciul cauzat SC I., de către inculpat s-a produs prin întocmirea de facturi fiscale în fals, fără a avea la bază operaţiuni reale. Facturile fiscale în cauză au fost completate de inculpat în numele societăţii beneficiare care în realitate nu au primit mărfurile menţionate în cuprinsul facturilor. Aceste menţiuni sunt confirmate pe de o parte de faptul că pe facturi nu există semnătura şi ştampila beneficiarului, iar pe de altă parte de declaraţiile reprezentanţilor acestor societăţi, audiaţi prin sondaj, care au precizat că nu au primit mărfurile înscrise în facturi.
Tabelul facturilor neconfirmate de beneficiari este în număr de 152, din care s-au încasat 7 facturi în sumă totală de 8.250.577 lei, rămânând un număr de 145 facturi neîncasate, în cuantum de 4.267.369.901 lei.
Fiind audiat, în legătură cu aceste aspecte, inculpatul a declarat că în fapt, toate mărfurile precizate în aceste facturi au fost livrate fără documente către SC M.I. SRL, încasându-se un preţ de 70 % din valoarea reală a mărfurilor.
Având în vedere apărările formulate de inculpat, expertul a procedat la verificarea jurnalelor de cumpărături ale firmei SC M.I. SRL, în perioada februarie – martie 2002 (perioadă în care inculpatul a emis cele 152 facturi), constatându-se, însă, că la această firmă nu sunt înregistrate achiziţii de marfă.
Potrivit suplimentului efectuat la raportul de expertiză contabilă s-a stabilit că inculpatul C.D.S., pe toată perioada desfăşurată la SC I. a emis un număr de 1.684 facturi neconfirmate de beneficiari, în valoare de 11.918.407.809 lei. Din acest total au fost încasate 1.539 facturi în sumă de 7.642.787.333 lei, rămânând neîncasate un număr de 146 facturi, în sumă de 4.267.369.901 lei. Această sumă este reţinută în concluziile raportului de expertiză ca fiind prejudiciu cauzat de inculpat, părţii vătămate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, numai sub aspectul individualizării pedepsei. Inculpatul a susţinut că pedeapsa este prea mare, în raport de împrejurările reale ale cauzei, el doar vânzând marfa din gestiune la un preţ cu 30 % sub preţul de vânzare, neurmărind prejudicierea firmei ori obţinerea unui câştig propriu, ci a procedat astfel datorită dorinţei de a-i păstra locul de muncă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 111 din 16 februarie 2004, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte sentinţa atacată, a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în pedepsele componente şi conform art. 2151 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpat la pedeapsă de 6 ani închisoare, aplicând art. 76 lit. a) şi art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a menţinut condamnarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, iar conform art. 35 C. pen., s-a interzis pe o durată de 3 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 27 iunie 2002 până la punerea efectivă în libertate.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.D.S., care prin apărătorul său a solicitat, în principal, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel, întrucât în Decizia din apel, s-au trecut două date ale aceleaşi şedinţe publice, respectiv 16 februarie 2004 şi 10 februarie 2004, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
Conform art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
Este adevărat că în Decizia penală, din apel, s-au trecut două date ale şedinţei publice, respectiv de 16 februarie 2004 şi, în finalul deciziei, 10 februarie 2004, dar această greşeală nu a adus nici o vătămare inculpatului. Mai mult dacă ar fi acceptat cererea de trimiterea cauzei spre rejudecare s-ar crea o situaţie mai grea inculpatului, căruia prin această hotărâre i s-a redus pedeapsa.
Prin cel de al doilea motiv de casare, se susţine, în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., că pedeapsa aplicată nu este just individualizată, cerându-se să fie redusă.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, în cauză, se constată că instanţa de apel, la dozarea pedepsei a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptei, atât împrejurările în care aceasta s-a comis, dar şi datele referitoare la persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, aspecte care se regăsesc în cuantumul pedepsei aplicate.
Pentru considerentele expuse, urmează ca potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D.S. împotriva deciziei penale nr. 111 din 16 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 930/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 932/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
