ICCJ. Decizia nr. 932/2005. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 932/2005
Dosar nr. 3154/2004
Şedinţa publică din 9 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 85 din 23 februarie 2004, Tribunalul Brăila l-a condamnat pe inculpatul P.T., în baza art. 31 alin. (2) cu referire la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A constatat acoperit prejudiciul în sumă de 4.530.187 lei.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că inculpatul P.T. a îndeplinit funcţia de ajutor şef post la Postul de poliţie din comuna Frecăţei, fiind în subordinea agentului şef adjunct L.E. şi locuia în comuna Frecăţei, în gazdă la familia D.M.T.
În seara de 1 septembrie 2003 sus numitul inculpat i-a solicitat gazdei sale, D.M.T. să-l însoţească în patrulare pe raza comunei, folosind în acest scop o căruţă trasă de un cal, aflată în folosinţa martorului.
Cei doi au ajuns la Ferma Frecăţei aparţinând SC T.B., în jurul orelor 23,00, de unde, împreună cu câţiva agenţi de poliţie, au plecat cu motivarea verificării unor informaţii.
După aproximativ o oră inculpatul cu căruţaşul D.M.T. s-au întors la fermă, fără agenţii de pază, unde erau de serviciu paznicii C.C., P.V. şi S.C., iar pe pistă se aflau recoltate circa 30 tone floarea soarelui.
Luând legătura cu martorul C.C., inculpatul i-a solicitat să încarce căruţa cu floarea soarelui, convingându-l cu promisiunea că a doua zi va discuta cu reprezentanţii fermei pentru a plăti produsul agricol.
De urmare, căruţa a fost încărcată, paznicii punând deasupra încă 10 saci plini cu floarea soarelui.
Martorul D.M.T. i-a spus poliţistului inculpat că nu vrea să aibă necazuri întrucât abia s-a liberat condiţionat din executarea unei pedepse, însă acesta l-a asigurat că nu răspunde el.
În momentul în care vroia să plece cu căruţa inculpatul a auzit zgomotul produs de alt vehicul hipo, astfel că a ascuns propriul atelaj, aşa cum era încărcat, după câteva combine, rămânând la acesta D.M.T.
Inculpatul a ieşit în întâmpinarea atelajului sosit şi a constatat că în acesta se afla şeful de post L.E. şi martorul C.D.
Informându-se dacă sunt probleme, şeful de post a observat, în deplasarea prin fermă, căruţa încărcată cu floarea soarelui la care se afla D.M.T. şi întrebându-l pe acesta despre situaţie, i s-a răspuns că produsul aparţine inculpatului P.T.
Prezent la discuţie, inculpatul a recunoscut că floarea soarelui îi aparţine şi răspunde pentru ea.
După plecarea şefului de post, a părăsit ferma şi inculpatul cu atelajul condus de D.M.T., ajungând la domiciliul acestuia din urmă, de unde, a doua zi, cei doi au dus floarea soarelui la Baza de recepţie din comuna Ostrov, judeţul Tulcea, predând-o în cantitate de 560 kg.
Floarea soarelui a fost predată pe numele martorului D.M.T., care apoi i-a remis contravaloarea încasată de la bază, inculpatului.
Tot la data de 2 septembrie 2003 şeful de post L.E. a raportat evenimentul la I.P.J. Brăila, fiind demarate cercetările.
Situaţia de fapt astfel reţinută a rezultat în cursul urmăririi penale din declaraţiile concordante ale paznicilor fermei, ale martorului D.M.T., documentele de predare a produsului agricol la bază, coroborate cu declaraţiile, inclusiv cea scrisă personal, ale inculpatului, care, la data de 9 septembrie 2003 a şi achitat părţii civile suma de 4.530.187 lei, contravaloarea produsului.
În cursul cercetării judecătoreşti toţi martorii precum şi inculpatul au revenit asupra acestor declaraţii, susţinând versiunea potrivit căreia floarea soarelui i-a fost dată de numitul D.M., în contul unei datorii faţă de tatăl său şi cu aceasta a venit la Ferma Frecăţei, în control, fiind descoperită căruţa de către şeful de post.
Instanţa a înlăturat declaraţiile martorilor, date în cursul judecăţii, apreciind că cele din cursul urmăririi penale se coroborează cu alte mijloace de probă şi exprimă adevărul.
De altfel, faţă de paznicii Fermei Frecăţei şi martorul D.M.T. procurorul s-a sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă cu ocazia audierii lor în instanţă, fiind ulterior trimişi în judecată pentru această infracţiune.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, susţinându-şi nevinovăţia prin prezentarea împrejurărilor deţinerii produsului agricol aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond şi solicitând în principal, achitarea iar, în subsidiar, aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 249 din 29 aprilie 2004, Curtea de Apel Galaţi a respins apelul inculpatului, ca nefondat, constatând că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., respectiv eroarea gravă de fapt săvârşită de instanţe prin condamnarea sa pentru o faptă pe care nu a comis-o şi, respectiv, greşita individualizare a pedepsei sub aspectul modalităţii de executare, fiind aplicabile prevederile art. 81 C. pen.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului P.T. este fondat pentru cazul de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 şi 14 C. proc. pen.
Aşa cum s-a arătat, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi, de urmare, existenţa infracţiunii şi vinovăţia inculpatului pe baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, apreciind că acestea se coroborează şi cu alte probe, cum ar fi susţinerile şefului de post L.E., în contextul lipsei unor motive credibile care să explice revenirile inculpatului şi ale paznicilor în instanţă, astfel că a înlăturat declaraţiile acestora, date în faţa instanţei.
Aprecierea probelor în cauză a fost făcută legal şi judicios, în raport de prevederile art. 63 C. proc. pen., de către instanţe.
În timpul cercetării disciplinare, realizate de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Brăila, prealabilă cercetării penale, inculpatul P.T. nu a evocat nici un moment o altă sursă a provenienţei produsului agricol decât cea de la Ferma Frecăţei, aşa cum rezultă din raportul comisiei de cercetare din 4 septembrie 2003.
Asemenea, prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale la data de 9 septembrie 2003, între care una scrisă personal, inculpatul a confirmat determinarea paznicilor menţionatei ferme să-i încarce căruţa cu floarea soarelui, motivând că ar fi urmat ca a doua zi să ia legătura cu conducerea pentru a achita produsul, susţinere concordantă cu cele ce rezultă din declaraţiile paznicilor şi ale căruţaşului D.M.T., date tot în cursul urmăririi penale.
Nu există nici un motiv legal de înlăturare a acestor declaraţii, cu atât mai mult dacă se are în vedere calitatea inculpatului, aceea de lucrător de poliţie, absolvent al Şcolii de Agenţi de Poliţie – Câmpina în anul 1999, an în care a devenit şi student la Academia de Poliţie şi, deci, cunoscător şi implicat în activităţi de cercetare penală.
Faptul că martorul D.M. a confirmat că i-a dat inculpatului o căruţă cu floarea soarelui nu schimbă datele cauzei întrucât aceasta, dacă a avut loc, s-a realizat în jurul orelor 20,00, ori inculpatul a venit în fermă, în jurul orelor 23,00, interval orar în care putea transporta produsul luat de la martor la domiciliul gazdei inculpatului, D.M.T., fiind vorba de aceeaşi comună.
Temeinicia concluziei instanţei cu privire la existenţa faptei rezultă însă şi din alte mijloace de probă.
Astfel, aşa cum se consemnează prin procesul-verbal din 8 septembrie 2003, organul de poliţie, cu participarea martorilor D.M.T., C.C. şi S.C., toţi implicaţi în sustragere, a realizat un experiment judiciar, martorii încărcând aceeaşi căruţă cu floarea soarelui, stabilindu-se că mijlocul hipo putea prelua fizic cantitatea constatat ca predată la baza de recepţie.
Acest experiment a fost realizat în prezenţa martorilor B.A. şi S.T., din ale căror declaraţii rezultă că nu s-a făcut vreo obiecţiune de către participanţi.
Faţă de cele ce preced, se constată că este neîntemeiată critica din recursul inculpatului referitoare la eroarea gravă, în care s-au aflat instanţele atunci când au reţinut existenţa faptei imputate şi vinovăţia sa.
Recursul inculpatului P.T. este, însă, fondat pentru greşita individualizare a pedepsei sub aspectul modalităţii de executare.
Se apreciază că, în raport de valoarea redusă a prejudiciului cauzat, respectiv în sumă de 2.798.000 lei, de atitudinea inculpatului imediat după săvârşirea faptei, constând în recuperarea acestuia, achitând chiar o sumă mai mare, la nivelul celei pretinse de partea civilă, comportarea sinceră în prima fază a procesului penal, vârsta acestuia, 24 ani, lipsa antecedentelor penale, funcţiile pedepsei, de constrângere şi reeducare precum şi scopul acestora, de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, pot fi realizate chiar şi fără executarea sancţiunii.
În consecinţă, casând hotărârile pronunţate în cauză, Curtea va înlătura aplicaţiunea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi în baza art. 81 C. pen. va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe termenul de încercare de 4 ani, aplicat conform art. 82 C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.T., împotriva deciziei penale nr. 249/ A din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 85 din 23 februarie 2004 a Tribunalului Brăila, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate.
Înlătură dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 81 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată în cauză, pe un termen de încercare de 4 ani.
Face aplicarea art. 359 C. proc. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 931/2005. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 934/2005. Penal. Legea 678/2001. Recurs → |
|---|
