ICCJ. Decizia nr. 990/2005. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 990/2005
Dosar nr. 7405/2004
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 196 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Prahova, a fost condamnat inculpatul Vasile Gheorghe la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la două infracţiuni de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 208 alin. (1) lit. a) şi g) alin. (3) lit. a) şi alin. ultim, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., coroborat cu OG nr. 10/2001.
Totodată, inculpatul a fost obligat în solidar cu alte persoane, condamnate în cauză, la 3.470.516.000 lei despăgubiri civile către SC P. SA Ploieşti.
În fapt, s-a reţinut că, în cursul anului 2000, inculpatul V.G. a ajutat, prin asigurarea pazei şi protecţiei inculpaţilor B.D. şi G.L., la sustragerea din conductele părţii civile a unor cantităţi de produse petroliere, folosindu-se de instalaţii artizanale.
Această soluţie a rămas definitivă prin Decizia nr. 4002 din 25 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Împotriva hotărârii de condamnare a formulat cerere de revizuire V.G., care a susţinut că nu a participat la sustragerile din perioada august - octombrie 2000 şi că este autor al sustragerilor în perioada octombrie-decembrie 2000, fără complicitatea celorlalţi inculpaţi.
De asemenea, s-a mai susţinut că în mod greşit a fost obligat în solidar cu ceilalţi făptuitori la plata sumei de 3.480.516.000 lei pentru întreaga perioadă infracţională, în loc să se dispună obligarea numai la plata contravalorii bunurilor sustrase.
În baza dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a efectuat acte de cercetare, sesizând instanţa cu concluzii de respingere a cererii condamnatului.
Tribunalul Prahova, secţia penală, prin sentinţa nr. 519 din 22 septembrie 2004, a respins cererea de revizuire formulată de condamnat, apreciind că în cauză nu au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin Decizia nr. 512 din 26 noiembrie 2004, a respins apelul declarat de condamnat împotriva sentinţei primei instanţe, considerând nefondată critica formulată, în sensul că cererea de revizuire trebuia admisă în principiu.
Astfel, s-a reţinut că apelantul nu a indicat descoperirea unor fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei atât sub aspectul laturii penale cât şi al celei civile şi că soluţia de respingere a cererii de revizuire este corectă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal condamnatul V.G., care a susţinut că motivele de revizuire erau fondate şi că se impunea admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, iar potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Acest caz constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Or, din examinarea cererii de revizuire se constată că recurentul condamnat nu a indicat fapte sau împrejurări noi, în sensul textului evocat, ci el a solicitat reconsiderarea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei, precum şi a întinderii prejudiciului, menţionând că sustragerea produselor petroliere s-ar fi produs într-o altă perioadă, mai scurtă decât cea reţinută.
Aceste apărări au fost verificate şi înlăturate de către instanţe în timpul procesului, reţinându-se cu autoritate de lucru judecat vinovăţia în săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnat revizuientul V.G. şi producerea unei consecinţe deosebit de grave, respectiv a unui prejudiciu de 3.470.516.000 lei în dauna părţii civile.
În consecinţă, nefiind întrunite cerinţele legii, soluţia instanţei de control judiciar de menţinere a hotărârii tribunalului de respingere a cererii de revizuire, este corectă.
Aşa fiind, Curtea, constatând nefondate criticile formulate, urmează, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respinge recursul, ca neîntemeiat, cu obligarea condamnatului potrivit art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat V.G. împotriva deciziei penale nr. 512 din 26 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 944/2005. Penal. Plîngere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
