ICCJ. Decizia nr. 100/2005. Penal. Art.257 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 100/2005
Dosar nr. 2041 /2004
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 320/2003 din 24 noiembrie 2003 Tribunalul Bihor Oradea, a condamnat pe inculpaţii:
- E.L. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 42 C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 C. pen. şi în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului.
În baza art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen., a obligat inculpatul să se prezinte la S.R.S.S. din cadrul Tribunalului Bihor pentru a se verifica respectarea măsurii de supraveghere prevăzută de art. 863 alin. (1) lit. b) – d) C. pen., pe care le-a impus în sarcina acestuia.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv de la 21 februarie 2001 la 22 martie 2001.
- P.T. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 42 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare, prevăzut de art. 82 C. pen. şi în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului.
A obligat pe inculpatul E.L. să restituie în favoarea martorilor denunţători următoarele sume: 900.000 lei în favoarea martorului D.I.; 900.000 lei în favoarea martorului T.M.C.; 900.000 lei în favoarea martorului S.N.; 2.000.000 lei în favoarea lui J.L.T.; 1.200.000 lei în favoarea lui H.M.M.; 1.100.000 lei în favoarea lui D.S.; 900.000 lei în favoarea lui T.I.; 900.000 lei în favoarea lui B.A.; 900.000 lei în favoarea lui H.E.V.; 2.000.000 lei în favoarea lui M.A.P.; 800.000 lei în favoarea lui T.G.; 2.150.000 lei în favoarea lui R.V.; 1.200.000 lei în favoarea lui B.T.
În baza art. 445 C. proc. pen., raportat la art. 348 C. proc. pen., a anulat ca false următoarele fişe de şcolarizare nr. 343 din 1 aprilie 1998; nr. 344 din 1 aprilie 1998; nr. 345 din 1 aprilie 1998; nr. 617 din 3 mai 1998; nr. 610 din 28 septembrie 1998; nr. 612 din 28 septembrie 1998; nr. 614 din 25 septembrie 1998, nr. 346 din 1 aprilie 1998; nr. 611 din 28 septembrie 1998, nr. 613 din 25 septembrie 1998, nr. 1101 din 20 ianuarie 1999, nr. 1103 din 20 februarie 1999; nr. 1102 din 20 februarie 1999; nr. 1100 din 20 ianuarie 1999 şi nr. 1105 din 4 decembrie 1998, toate aceste fişe aflându-se în original în dosarul de urmărire penală nr. 190/P/2000 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, iar în baza art. 118 C. pen., a dispus confiscarea acestora în favoarea statului.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe cei doi inculpaţi la câte 400.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut examinând actele şi lucrările dosarului că, în cursul anului 1994, inculpatul P.T., în calitate de asociat unic a înfiinţat SC P.T.C. SRL Timişoara, societate ce a obţinut avizul nr. 273014 din 8 mai 1995 privind pregătirea candidaţilor în vederea obţinerii permisului de conducere.
În rezumat, această metodologie consta în cererea formulată de candidat, care se înregistra la secretariat, în urma căreia se întocmea o fişă de şcolarizare pentru conducerea autovehiculelor.
Fişa de şcolarizare primea un număr de înregistrare şi se completa iniţial cu datele de identitate ale candidatului, desemnarea instructorului şi a profesorului de legislaţie rutieră.
Ulterior candidatul trebuia să efectueze examene medicale şi să susţină un examen psihologic, pentru a se constata dacă este apt sau nu pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, concluziile acestor examene fiind certificate pe verso-ul fişei de către specialiştii care le efectuau, prin semnătură şi ştampilă.
După efectuarea acestor examene, candidatul trebuia să urmeze cursurile de legislaţie rutieră şi alte cursuri de pregătire, precum şi cursuri de conducere practică.
Efectuarea acestor cursuri era certificată de către profesorul de legislaţie rutieră şi de către instructor, prin semnătură şi ştampilă.
Un alt curs pe care candidatul trebuia să efectueze era unul de prim – ajutor, curs care era ţinut de către un cadru medical abilitat, fiind certificat în acelaşi mod ca şi celelalte cursuri şi examene.
După obţinerea acestor certificări, fişa în cauză se semna de către directorul şi secretarul societăţii, care confirmau efectuarea celor de mai sus.
Astfel completate, fişele respective, alături de celelalte acte necesare se introduceau de către candidat la serviciul poliţiei rutiere de la domiciliu, pentru a fi programat pentru susţinerea examenului.
În data de 1 octombrie 1997, între societatea, reprezentantă de inculpatul P.T. şi inculpatul E.L., s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 11109, în urma căruia inculpatul E.L. a dobândit calitatea de instructor auto la societate.
Începând cu anul 1988, inculpatul E.L. s-a deplasat frecvent, folosind autoturismul său, ce purta emblema de şcoală auto, la domiciliul părinţilor săi, din satul Petid, jud. Bihor.
Cu ocazia acestor deplasări, a fost contactat de mai multe persoane, care şi-au exprimat dorinţa de a urma cursurile şcolii de şoferi.
În acest context inculpatul le-a învederat că pot să urmeze prin intermediul său, cursurile şcolii de şoferi P.T.C. S.R.L. Timişoara.
La acordul exprimat de către învinuiţi, inculpatul le-a precizat, pe scurt, metodologia de urmat, mai precis actele necesare, angajându-se faţă de aceştia să se ocupe el de întocmirea întregului dosar, motiv pentru care le-a solicitat învinuiţilor copii de pe actele necesare.
Pe lângă aceste copii, inculpatul le-a mai solicitat învinuiţilor şi unele sume de bani, lăsând să se înţeleagă că aceste sume reprezintă contravaloarea taxei de şcolarizare, pe care o va achita în numele lor, a carburantului pe care îl va folosi la instruirea practică precum şi sumele necesare obţinerii tuturor avizelor cerute.
Astfel, inculpatul E.L., afirmând faţă de învinuiţi că o să rezolve el întregul dosar, fără participarea lor efectivă la activităţile care se impuneau, a lăsat să se înţeleagă că are influenţă pe lângă funcţionarii competenţi, pentru a-i determina pe aceştia să facă actele ce intrau în activităţile lor de serviciu.
În contextul şi împrejurările sus-menţionate, inculpatul a pretins şi primit diferite sume de bani, în perioada aprilie 1998 – mai 1999.
După încasarea sumelor de la învinuiţi, inculpatul a susţinut că a achitat pentru fiecare învinuit taxa de şcolarizare şi că a predat toate actele necesare, fiindu-i astfel eliberate fişele de şcolarizare pentru conducerea autovehiculelor pentru fiecare învinuit fără ca să cunoască faptul că numerele de înregistrare ale respectivelor fişe nu sunt reale, după care le-a înmânat învinuiţilor, pentru ca aceştia să obţină avizele necesare, fiindu-i restituite de către învinuiţi completate şi avizate, el, la rândul lui, restituindu-le la secretariatul şcolii unde ulterior au fost semnate de funcţionarii din cadrul şcolii.
Inculpatul P.T. nu a recunoscut susţinerile inculpatului E.L., relatând o altă stare de fapt. Astfel, inculpatul şi P.T. a susţinut că inculpatul E.L., în perioada amintită, invocând diverse motive sociale, i-a solicitat ajutorul, ce consta în eliberarea unor fişe de şcolarizare pe numele învinuiţilor, despre care inculpatul a afirmat că îi sunt elevi şi îi instruieşte practic, fără ca aceşti învinuiţi să fi plătit taxa de şcolarizare sau parte din ea, deoarece nu aveau banii necesari, urmând ca, în măsura în care învinuiţii vor plăti această taxă, fişele să fie înregistrate oficial.
Acceptând solicitarea inculpatului E.L., inculpatul P.T. a eliberat în fals 15 fişe de şcolarizare, falsuri concretizate iniţial în numărul şi date de înregistrare, iar ulterior în atestarea nereală, prin semnătură şi ştampilă, în sensul că inculpaţii au efectuat cursurile cerute şi au absolvit aceste cursuri.
După eliberarea în fals a fişelor în cauză, inculpatul P.T. a uzat de acestea în faţa organelor Poliţiei municipiului Timişoara, pentru a obţine din partea acestei instituţii un aviz prin care se certifica că societatea sa era autorizată în pregătirea cursanţilor. Inculpatul nu a recunoscut că s-ar fi prezentat cu aceste fişe la organele de poliţie din municipiul Timişoara, pentru a obţine din partea acestei instituţii avizul respectiv, aspecte care au fost combătute prin declaraţia inculpatului E.L.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel inculpaţii P.T. şi E.L.
Inculpatul P.T. a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea hotărârii, în sensul de a se dispune achitarea lui de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de „fals intelectual", în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi respectiv „uz de fals", în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În susţinerea apelului a arătat că în calitate de administrator al firmei, avea obligaţii doar să parafeze actele cu privire la efectuarea cursurilor de şcolarizare. Cu privire la obligaţia de a transmite actele, aceasta îi revenea instructorului.
Inculpatul E.L. a criticat sentinţa sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei şi a solicitat admiterea apelului şi desfiinţarea acesteia, în sensul restituirii cauzei la procuror, pentru reaudierea martorei B.A. şi efectuarea confruntării cu numita A.V.I., întrucât prin emiterea celui de-al doilea rechizitoriu i s-a creat inculpatului – apelant, o situaţie mai grea.
În subsidiar a solicitat să se dispună achitarea sa de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor ce i-au fost reţinute în sarcină, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., întrucât acestea nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 50/A/2004 din 18 martie 2004, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii E.L. şi P.T. obligându-i pe aceştia să plătească în favoarea statului suma de câte 3.000.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva ultimei hotărâri inculpaţii au declarat recurs reiterând motivele formulate în apel.
Recursurile sunt nefondate.
Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor rezultă din probele administrate, care au fost complet şi just apreciate de cele două instanţe, iar calificarea juridică atribuită acestora, este legală şi temeinică.
Vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor imputate este pe deplin dovedită cu declaraţiile martorilor D.I., T.M.C., S.N., J.L.T., H.M.M., D.S., T.M., T.I., B.A., A.E.V., M.A.P., T.G., R.V., B.T. şi E.F.
De asemenea, chiar inculpatul P.T. a recunoscut că a eliberat în fals 15 fişe de şcolarizare, falsuri concretizate iniţial în numărul şi data de înregistrare, iar ulterior în atestarea nereală prin semnătură şi ştampilă a faptului că învinuiţii au efectuat cursurile cerute, pe care le-au absolvit, fişe de care inculpatul a uzat în faţa Poliţiei municipiului Timişoara pentru a obţine din partea acesteia un aviz prin care se certifică că societatea înfiinţată de inculpatul E.L. este autorizată în pregătirea cursanţilor.
Fişele de şcolarizare au fost eliberate şi semnate în fals, alături de inculpatul P.T., la cererea acestuia şi a inculpatului E.L., de către martorele J.A. şi B.A., fapt recunoscut de către acestea.
Această împrejurare a fost recunoscută de inculpatul P.T. în declaraţia dată în faţa instanţei.
Aceste fişe nu îşi găsesc corespondentul în registrele de înscriere şi evidenţă ale SC P.T.C. SRL Timişoara şi ele sunt următoarele: fişa nr. 343 din 1 aprilie 1998, pentru învinuita D.I., fişa nr. 344 din 1 aprilie 1998, pentru învinuitul T.M., fila nr. 345 din 1 aprilie 1998, pentru învinuitul S.N., fişa nr. 610 din 28 septembrie 1998, pentru învinuitul H.M., fişa nr. 612 din 28 septembrie 1998, pentru învinuita D.S.F., fişa nr. 614 din 25 septembrie 1998, pentru învinuita T.M., fişa nr. 617 din 3 mai 1998, pentru învinuitul J.L., fişa nr. 346 din 1 aprilie 1998, pentru învinuitul T.I., fişa nr. 611 din 28 septembrie 1998, pentru învinuita B.A.N., fişa nr. 613 din 25 septembrie 1998, pentru învinuita H.E.V., fişa nr. 1101 din 20 ianuarie 1999, pentru învinuita M.A.P., fila nr. 1103 din 20 februarie 1999, pentru învinuita T.G., fişa nr. 1102 din 20 februarie 1999, pentru învinuitul B.T. şi fişa nr. 1105 din 4 decembrie 1998, pentru învinuita P.F.
Apărarea formulată de inculpatul E.L. în ceea ce priveşte plata taxelor de şcolarizare este infirmată de martora A.V.I., contabila societăţii.
Instanţele au reţinut în mod corect faptul că după obţinerea fişelor purtând numerele de înregistrare false, inculpatul E.L. i-a instigat pe numiţii F.G., G.G. şi P.M., toţi medici, şi pe numiţii I.V., profesor de legislaţie rutieră, şi D.A.I. să avizeze în fals la rubricile aferente acele fişe de şcolarizare, instigare urmată de executare de către aceştia, fapt recunoscut de ei, atât în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, cât şi pe cele date în faza de cercetare judecătorească.
Titularii fişelor de şcolarizare nu au efectuat vizita medicală, examenul psihologic, cursurile de legislaţie rutieră şi prim ajutor, fapt ce rezultă din declaraţiile lui R.V., T.G., M.A., J.L.T. şi D.I. Cu toate acestea, titularii fişelor au acceptat să uzeze de acestea, folosindu-le la serviciul poliţiei rutiere, unele dintre ele fiind depuse la acest serviciu chiar de către inculpatul E.L.
În raport de starea de fapt enunţată rezultă, fără nici-un dubiu, vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor ce le-au fost reţinute în sarcină, faptele comise prezentând pericol social.
În mod corect cele două instanţe au apreciat că nu se impune restituirea cauzei la procuror în vederea reaudierii martorei B.A., întrucât aceasta a fost audiată, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească la fel ca şi martora A.V.I.
Pedepsele pronunţate de prima instanţă şi menţinute de instanţa de apel sunt rezultatul unei juste valorificări a criteriilor de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile inculpaţilor E.L. şi P.T. să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea lor la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii E.L. şi P.T. împotriva deciziei penale nr. 50 din 18 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească sumele de câte 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10/2005. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 1008/2005. Penal. Art.183 c.pen. Recurs → |
|---|
