ICCJ. Decizia nr. 1008/2005. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1008/2005
Dosar nr. 46/2005
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 451/D/2004 din 4 noiembrie 2004, Tribunalul Bacău, secţia penală, a condamnat inculpatul M.P.V. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen.
A admis în parte acţiunea civilă şi a obligat inculpatul menţionat să plătească părţii civile C.C. 30 milioane lei cu titlu de daune morale şi 50 milioane lei reprezentând daune materiale.
În temeiul art. 106 din OUG nr. 150/2002 a obligat acelaşi inculpat să plătească părţii civile C.A.S. Bacău suma de 8.206.900 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea victimei la Spitalul Judeţean Bacău.
S-a reţinut că, în data de 17 iulie 2004, inculpatul a lovit victima C.I., cu pumnul peste faţă. Aflat la maşina de spălat sticle, în cadrul SC E.P. SRL unde ambii erau angajaţi ca muncitori, victima s-a împiedicat de un furtun şi a căzut.
În timp ce încerca să se ridice de jos, victima a fost lovită din nou cu pumnul de către inculpat, lovitură urmare căreia a căzut din nou, de această dată cu capul de pardoseala placată cu gresie, de unde nu s-a mai ridicat.
Ulterior a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău, din dispoziţia administratorului societăţii comerciale, unde, la data de 22 iulie 2004 a decedat.
Potrivit raportului de constatare medico-legală, moartea a fost violentă, decesul datorându-se hemoragiei cerebro-meningee, survenită ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană. S-a concluzionat că între leziunile cranio-cerebrale şi deces există legătură de cauzalitate.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, prin Decizia penală nr. 397 din 16 decembrie 2004, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de control judiciar a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva aceleaşi hotărâri, a desfiinţat hotărârea atacată numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pe care a majorat-o de la 2 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs inculpatul M.P.V. şi partea civilă C.C.
Invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 8 şi 171 C. proc. pen., inculpatul a susţinut că instanţa de apel a aplicat o pedeapsă cu închisoare în alte limite decât cele prevăzute de lege şi că în mod greşit nu a fost reţinută circumstanţa atenuantă legală a provocării.
Acesta a susţinut că agresiunea a avut loc ca urmare a puternicei tulburări şi emoţii generată de atitudinea victimei C.I., care l-a lovit şi insultat pe inculpat fără motiv. În acest sens, sunt invocate declaraţiile inculpatului din datele de 20 iulie, 23 iulie şi 24 iulie 2004, precum şi declaraţia acestuia dată în cursul cercetării judecătoreşti. S-a mai susţinut că situaţia arătată este susţinută de declaraţiile martorilor A.I., S.C., T.I., C.I.B.E., T.M., B.G., G.L.M. şi C.T.L.
A mai susţinut inculpatul că dacă se reţinea circumstanţa atenuantă menţionată, pedeapsa ar fi trebuit coborâtă sub cinci ani închisoare, fără a se depăşi limita de un an închisoare.
S-a mai susţinut că în mod greşit a fost admis apelul declarat de parchet împotriva hotărârii primei instanţe, au fost înlăturate în parte circumstanţele atenuante reţinute de instanţa de fond şi a fost majorată pedeapsa cu închisoare aplicată inculpatului.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului, respingerea apelului declarat de procuror împotriva hotărârii primei instanţe şi menţinerea sentinţei.
Partea civilă a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, a cuantumului pedepsei închisorii aplicate inculpatului, apreciate ca fiind mult prea mici în raport de circumstanţele săvârşirii acesteia, precum şi în ce priveşte despăgubirile acordate pe care le consideră insuficiente.
Recursul declarat de partea civilă este inadmisibil, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, părţile interesate pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Drept urmare, va fi apreciat ca inadmisibil şi respins, ca atare, recursul părţii civile, care, nu a atacat cu apel, hotărârea instanţei de fond.
Referitor la recursul declarat de inculpat, din examinarea cauzei sub aspectul criticilor formulate se constată, sub un prim aspect, că nici una din declaraţiile martorilor, invocaţi în dezvoltarea motivelor de casare, nu confirmă că victima ar fi fost cea care a început altercaţia şi că ar fi exercitat acte de agresiune faţă de inculpat. Este adevărat că toate declaraţiile relevă un comportament necorespunzător al victimei, anterior conflictului din data de 17 iunie 2004, care însă a fost corect reţinut în circumstanţiere de instanţe, la individualizarea judiciară a pedepsei.
Circumstanţa atenuantă a provocării poate fi reţinută numai atunci când victima a săvârşit în mod real unul din actele cărora, conform art. 73 lit. b) C. pen., li se poate recunoaşte acest caracter, cu alte cuvinte săvârşirea infracţiunii să fie o ripostă la fapta victimei.
Or, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă această împrejurare, din situaţia de fapt expusă, corect reţinută în raport de probatoriul administrat, rezultând că inculpatul, care terminase programul de lucru, a revenit la locul de muncă al victimei, care tocmai începuse serviciul în schimbul II şi a lovit-o pe aceasta.
Rezultă aşadar o reacţie târzie, nespontană din partea inculpatului, la pretinsa atitudine injurioasă a victimei manifestată faţă de o altă persoană decât inculpatul ori, eventual, la comportamentul anterior al victimei, incompatibilă cu starea de puternică tulburare sau emoţie la care se referă art. 73 lit. b) C. pen.
Nu se constată prin urmare starea psihică în raport cu elemente de ordin obiectiv şi subiectiv ce rezultă din probe, ca element determinant pentru circumstanţa atenuantă a provocării.
Drept urmare, în mod legal instanţa de apel a apreciat asupra inexistenţei acţiunii ilicite a victimei ca şi cauză a infracţiunii săvârşite, în lipsa căreia acesta nu ar fi comis fapta, aşa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici.
Nici cea de a doua critică nu este întemeiată.
Circumstanţele atenuante judiciare recunoscute în favoarea inculpatului au fost menţinute de către instanţa de apel care, majorând la 4 ani şi 6 luni pedeapsa cu închisoare aplicată de prima instanţă, a stabilit-o sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, care prevede pedeapsa cu închisoare de la 5 la 15 ani închisoare.
Instanţa de apel nu a făcut altceva decât să procedeze la o reindividualizare a pedepsei ţinând cont de circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunii şi lipsa de regret a inculpatului imediat după comiterea faptei, împrejurări cărora prima instanţă nu le-a dat semnificaţia cuvenită, cu consecinţa stabilirii unei pedepse care, chiar în condiţiile menţinerii circumstanţelor atenuante judiciare, nu constituie o ripostă socială adecvată pericolului social concret al faptei.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) şi b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă şi ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă C.C. împotriva deciziei penale nr. 397 din 16 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Obligă pe recurenta parte civilă la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P.V. împotriva deciziei penale nr. 397 din 16 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 23 iulie 2004 la 11 februarie 2005.
Obligă pe recurentul inculpatla plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 100/2005. Penal. Art.257 alin.1 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1016/2005. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
