ICCJ. Decizia nr. 1022/2006. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1022/2006
Dosar nr. 6999/2005
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 289 din 26 iulie 2005, Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca nefondată, contestaţia contra executării sentinţei penale nr. 246 din 11 iunie 2004 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în dosarul nr. 1717/2004, formulată de condamnatul V.C.O. aflat în executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani închisoare.
Condamnatul a fost obligat la 20 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că motivele invocate de condamnat, în cererea sa, nu se încadrează în cazurile exprese prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
S-a mai reţinut de instanţă că petiţionarul contestator se află într-o confuzie referitor la un pretins spor de pedeapsă aplicabil în cazul reţinerii stărilor de recidivă, dat fiind faptul că, în ceea ce îl priveşte, instanţele nu au apelat la această operaţiune juridică, stabilind doar pedepse concurente pentru fiecare din faptele reţinute în sarcina sa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că se simte nedreptăţit de faptul că persoane care au avut aceeaşi calitate, în cauză ca şi el, inculpaţi pentru fapte asemănătoare, au beneficiat de un tratament penal mai blând, cu motivarea că nu se află în stare de recidivă, încălcându-se astfel, principiul legalităţii în faţa legii şi implicit, al egalităţii în faţa pedepsei.
Un alt motiv de nemulţumire l-a constituit neaplicarea în cauză a prevederilor art. 7 din Legea nr. 743/2001, privind graţierea unor pedepse, condamnatul susţinând că, în ceea ce-l priveşte, trebuia să se reţină că, acest act normativ era incident, ceea ce ar fi dus la reducerea semnificativă a pedepsei.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 399 din 10 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, obligându-l la 50 lei (RON) cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, condamnatul V.C.O. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, reiterând motivele formulate în apel.
Recursul este nefondat .
Potrivit art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale, se face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Din analiza actelor dosarului, se constată, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, că cererile condamnatului se referă la operaţiuni juridice de atributul exclusiv al instanţei de condamnare, constituind cereri formulate pe parcursul judecării cauzei în fond.
Rezultă că, în mod corect, cele două instanţe au apreciat că cererea nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen.
Neexistând alte motive de recurs, care ar putea fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat şi a fi obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.O. împotriva deciziei penale nr. 399 din 10 octombrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1017/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1023/2006. Penal → |
|---|
