ICCJ. Decizia nr. 1023/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1023/2006
Dosar nr. 23714/1/2005
(nr. vechi 7482/2005)
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
deliberând asupra recursului declarat de condamnatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 887/ A pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, la 16 noiembrie 2005, în dosarul nr. 3378/2005, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 143, pronunţată la 30 ianuarie 2004, în dosarul 2628/2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, l-a condamnat pe N.I., la 10 ani de închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen.
Pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni au fost, de asemenea, condamnaţi prin sentinţa menţionată inculpatul S.M. la 7 ani de închisoare, iar inculpaţii B.C. şi P.C. la câte 10 ani de închisoare.
Apelurile şi recursurile declarate succesiv în aceeaşi cauză penală au fost respinse prin Decizia penală nr. 215/ A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la 24 martie 2003, în dosarul nr. 741/2004, şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 5425 pronunţată la 22 octombrie 2004, în dosarul nr. 2077/2004.
Ulterior N.I. a formulat o cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 143, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, la 30 ianuarie 2004, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei I penale a aceluiaşi tribunal cu numărul de dosar 3873/2005.
Prin sentinţa penală nr. 1214/ F, pronunţată la 5 octombrie 2005, instanţa astfel sesizată a respins cererea de revizuire obligându-l pe revizuent la plata către stat a sumei de 50 de lei noi, reprezentând cheltuieli judiciare.
Apelul declarat ulterior de către revizuent împotriva acestei sentinţe a fost, de asemenea, respins prin Decizia nr. 887/ A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la 16 noiembrie 2005, în dosarul nr. 3378/2005.
Pentru a pronunţa aceste ultime hotărâri, instanţa de fond şi cea de recurs au reţinut în esenţă că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Ulterior revizuentul N.I. a declarat, în termen legal, recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul (vechi) de dosar 7482/2005, iar apoi cu numărul de dosar 23714/1/2005.
Deşi nu a fost motivat în scris, cu ocazia dezbaterilor desfăşurate la 16 februarie 2006 s-a precizat că acesta se întemeiază pe prevederile art. 2859 pct. 171 C. proc. pen., afirmându-se că în speţă au fost încălcate prevederile legale care reglementează materia revizuirii şi dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Recursul este nefondat.
Aşa cum corect s-a subliniat în considerentele hotărârilor pronunţate în urma formulării cererii de revizuire, acesta constituie o cale extraordinară de atac a cărei temeinicie este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor expres şi limitativ prevăzute de art. 393 şi următoarele C. proc. pen.
În speţă, revizuentul însuşi a avut în vedere această cerinţă, precizând de exemplu că demersul său corespunde cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care se referă la situaţia în care „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei".
În opinia revizuentului faptele şi împrejurările noi, necunoscute cu prilejul primei judecăţi, ar fi acelea atestate de înscrisurile depuse de mai multe ori în dosarul cauzei şi din care rezultă că:
1. la 28 mai 2003, N.I. a formulat un denunţ în urma căruia au fost depistaţi numiţii I.R., C.M. şi A.V., cercetaţi pentru trafic de droguri;
2. la 14 iunie 2004, N.V., fiul lui N.I., a formulat un denunţ privind implicarea în fapte de trafic de droguri a numiţilor P.S., P.I. şi P.I.; în cuprinsul denunţului N.V. a precizat expres că el însuşi a obţinut respectivele informaţii de la tatăl său, N.I., aflat în stare de arest şi care l-a îndemnat să le pună la dispoziţia organelor de cercetare penală, în scopul aplicării în favoarea acestuia din urmă a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000;
3. pe lângă denunţul datat 14 iunie 2004 a existat şi un înscris olograf, nedatat, prin care revizuentul N.I. menţiona datele de identificare ale aceloraşi făptuitori şi solicita să îi fie aplicate dispoziţiile textului de lege citat;
4. P.F. şi P.I. au fost trimişi în judecată penală la 20 august 2004, iar în ceea ce o priveşte pe P.S. s-a dispus disjungerea cauzei, în considerentele rechizitoriului reţinându-se că depistarea celor trei ca traficanţi de droguri a avut loc „la 14 iunie 2004 în urma denunţurilor numiţilor N.V. şi B.G."
În legătură cu aceste aspecte instanţele de fond şi de apel au reţinut că nu corespund cerinţelor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Această apreciere este corectă, cu atât mai mult cu cât denunţul menţionat la pct. 1 a fost invocat şi cu ocazia primei judecări a cauzei, nefiind acceptat de către instanţe ca temei pentru aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2005.
Astfel, în considerentele deciziei nr. 5425 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la 22 octombrie 2004, s-a reţinut că:
- „beneficiul reducerii pedepsei se acordă acelor făptuitori care pe parcursul urmăririi penale realizează acţiuni de colaborare cu organele de urmărire penală, dorindu-se o uşurare a situaţiei juridice a celor care au o asemenea conduită", dar că
- „din examinarea actelor dosarului rezultă că, în speţă, inculpatul sus-numit a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 26 mai 2003, iar denunţul său a fost formulat ulterior acestei date, la 28 mai 2003, astfel că neaplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 este corectă".
Acest raţionament juridic este în egală măsură aplicabil şi în cazul celui de-al doilea denunţ menţionat mai sus la pct. 2, 3 şi 4, care sub aspect cronologic este ulterior celui avut în vedere cu ocazia primei judecări a cauzei.
Întrucât nici unul dintre aceste denunţuri nu corespunde cerinţelor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în discuţie nu au fost aduse alte motive de revizuire, Curtea constată că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
În acelaşi timp, Curtea reţine lipsa de incidenţă în cauză o celorlalte motive legal de recurs care, potrivit art.3859 alin. (2) C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi analizate inclusiv din oficiu.
Prin urmare, Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu menţiunea că onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în vederea asistării inculpatului în recurs se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 887/ A din 16 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1022/2006. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1039/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
