ICCJ. Decizia nr. 1044/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1044/2006
Dosar nr. 21293/1/2005
Nr. vechi 6268/2005
Şedinţa publică din 17 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 71 din 19 mai 2005 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, inculpatul G.I. a fost condamnat la:
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., şi a art. 74 şi art. 76 C. pen.;
- un an închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., şi a art. 74 şi art. 76 C. pen.;
- un an închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., şi a art. 74 şi art. 76 C. pen.;
În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, în baza art. 81 şi art. 110 C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani, atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 – art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 103 alin. (6) C. pen., a fost revocată măsura libertăţii supravegheate, pe timp de un an, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 735/2004 a Judecătoriei Călăraşi pentru infracţiunea de furt calificat [(art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen.)].
S-a constatat că, din pedeapsa pronunţată, inculpatul minor a executat perioada cuprinsă între 19 ianuarie 2005 - 19 mai 2005 (durata arestării preventive ).
Prin aceeaşi sentinţă, a fost condamnată şi inculpata Z.C.V., la un an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru tentativa la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a, cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., şi a art. 74 şi art. 76 C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Călăraşi a reţinut că:
- în ziua de 24 septembrie 2004, profitând de neatenţia părţii vătămate C.S., inculpatul i-a smuls din mână telefonul mobil, în curtea Grupului Şcolar Dan Mateescu (din municipiul Călăraşi);
- în ziua de 26 noiembrie 2004, împreună cu inculpata Z.C.V. şi cu numita Iosif Ionela (faţă de care, prin rechizitoriu, cauza a fost disjunsă) a agresat-o, în scara unui bloc, pe partea vătămată I.M.D., în scopul de a-i sustrage telefonul mobil din buzunarul hainei, nerealizâd însă acest lucru datorită opoziţiei ferme a parţii vătămate şi apariţiei, în acel loc, a martorei D.C.R.;
- în ziua de 17 ianuarie 2005, în timp ce se deplasa pe Str. Eroilor din municipiul Călăraşi, i-a smuls telefonul mobil, minorei T.A.M.;
Curtea de apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 699/ A din 21 septembrie 2005, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, a desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi, reţinând aceeaşi stare de fapt, a înlăturat aplicarea art. 81 şi art. 110, respectiv, a art. 83 şi art. 84 C. pen., în ce îl priveşte pe inculpatul G.I. şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă în regim de detenţie, deducând durata arestării preventive, de la 19 ianuarie 2005 la 19 mai 2005.
Totodată, a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), după împlinirea de către inculpat a vârstei de 18 ani.
În fine, a constatat că inculpatul era arestat în altă cauză şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii, inculpatul G.I. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, prin apărător reducerea pedepselor pentru fiecare infracţiune prin acordarea unei eficienţe mai mari circumstanţelor atenuante judiciare, corect reţinute la fond şi în apel, şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante sau, cel puţin, suspendarea executării acesteia sub supraveghere.
Recursul declarat de inculpat este nefondat sub ambele aspecte.
În privinţa pedepselor stabilite pentru fiecare infracţiune în parte, a căror reducere s-a cerut prin acordarea unei eficienţe mai mari circumstanţelor atenuante judiciare, se constată că au fost judicios individualizate, cuantumul fiecăreia în parte fiind necesar şi îndestulător realizării finalităţii înscrise în art. 52 C. pen., încât nu este cazul a se acorda eficienţă mai mare acelor circumstanţe atenuante.
Cât priveşte executarea pedepsei rezultante într-un loc de deţinere, se constată, de asemenea, că este legală şi temeinică în raport, pe de o parte, cu împrejurarea că inculpatul a săvârşit cele trei infracţiuni pentru care a fost condamnat în prezenta cauză pe durata măsurii libertăţii supravegheate (luată prin sentinţa penală nr. 735/2004 a Judecătoriei Călăraşi), ceea ce a şi impus revocarea acestei măsuri, iar pe de altă parte, cu împrejurarea că, la data judecării apelului, acesta se afla deja în executarea unei pedepse (definitive) de un an închisoare.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia în cazul declarării recursului, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins recursul, inculpatul recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
Chiar dacă prin sentinţă, inculpatul a fost obligat la repararea pagubei în solidar cu partea responsabilă civilmente şi în consecinţă, în temeiul art. 191 alin. (3) în solidar cu aceasta şi la cheltuieli judiciare statului, în calea de atac exercitată numai de inculpat, această dispoziţie nu se aplică, ci aceea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
În procesul penal obligaţia suportării cheltuielilor judiciare are un caracter complex şi diferenţiat de cel din procesul civil, unde teoria culpei procesuale poate da răspuns la majoritatea problemelor în această materie.
Obligaţia inculpatului de a suporta cheltuielile judiciare în toate cazurile, nu decurge dintr-o culpă procesuală, ci este consecinţa directă a încălcării legii penale prin săvârşirea infracţiunii.
Suportarea cheltuielilor judiciare de partea responsabilă civilmente, nu rezidă în săvârşirea infracţiunii (ca în cazul inculpatului) ci este o consecinţă a răspunderii sale civile.
Solidaritatea părţii responsabile civilmente cu inculpatul în materia despăgubirilor, se extind şi asupra cheltuielilor de procedură, numai în caz de condamnare, în condiţiile prevederilor art. 191 C. proc. pen.
În următorul articol, legea se referă la plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri.
Recurentul inculpat exercitând singur calea de atac şi nevizând latura civilă a cauzei, solidaritatea părţii responsabile civilmente cu inculpatul în materia despăgubirilor nu se poate extinde în acest caz şi asupra cheltuielilor de procedură.
Legiuitorul nu a mai prevăzut solidaritatea pentru cheltuieli judiciare şi în cazurile prevăzute de art. 192 C. proc. pen., ele urmând a fi apreciate de la caz la caz.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate;
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 699/ A din 21 septembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 2504/2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1039/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1047/2006. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
