ICCJ. Decizia nr. 1083/2006. Penal

Prin plângerea formulată la 27 aprilie 2005 partea vătămată B.S., l-a chemat în judecată pe inculpatul C.D., subcomisar, având funcția de șef al S.I.R. din cadrul I.P.J. Neamț, solicitând condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie prevăzute de art. 205 și 206 C. pen.

în motivarea plângerii partea vătămată a susținut că inculpatul a făcut afirmații mincinoase și denigratoare într-un articol din ziarul R. din 23 februarie 2005.

Curtea de Apel Bacău, secția penală, prin sentința penală nr. 44 din 6 decembrie 2005, constatând în baza actelor prezentate că inculpatul nu a avut calitatea de organ de cercetare a poliției judiciare, prin sentința penală nr. 44 din 6 decembrie 2005, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul C.D., care a susținut că faptele reclamate de partea vătămată, ar fi abateri disciplinare, de competența Comisiei de disciplină din cadrul I.P.J. Neamț.

Recursul declarat este inadmisibil.

în conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. (4) C. proc. pen., hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelului și nici recursului.

Potrivit art. 417 pct. 1 din același cod, hotărârea primei instanțe rămâne definitivă la data pronunțării când nu este supusă nici unei căi de atac.

Or, din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul a înțeles să atace cu recurs o hotărâre a Curții de Apel Bacău de declinare a competenței de soluționare a plângerii părții vătămate B.S., fără ca, în temeiul legii, să îi fie deschisă această cale de atac.

în consecință, Curtea a constatat că hotărârea atacată a fost definitivă conform dispozițiilor legale evocate în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.D., și a fost obligat acesta la cheltuieli judiciare către stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1083/2006. Penal