ICCJ. Decizia nr. 1122/2006. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1122/2006
Dosar nr. 22845/1/2005
(nr. vechi 7046/2005)
Şedinţa publică din 21 februarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 41055 din 17 noiembrie 2005, contestatorul D.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 6071 din 27 octombrie 2005 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 5295/2005.
În motivarea contestaţiei, petiţionarul a arătat, în esenţă, că în majoritatea dosarelor, instanţele au judecat cauzele fără îndeplinirea procedurii de citare cu „procurorii, făptuitorii .." cu care acesta a înţeles că se judece în contradictoriu, menţionându-se în mod fals, că procedura de citare a fost legal îndeplinită, cât şi în ce priveşte citarea părţii vătămate.
A mai arătat că s-a aflat în imposibilitate de prezentare, având pe rolul Tribunalului Prahova dosarele nr. 940/2005; nr. 1064/2005; nr. 1065/2005, cauze „cu importanţă în cazul D.M. şi S.A. Inoteşti".
Analizând actele şi lucrările de la dosar, Curtea reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 50 din 7 iunie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de D.M. împotriva rezoluţiei nr. 34289/7635/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu motivarea că rezoluţia atacată nu este una dintre soluţiile la care se referă textul art. 2781 C. proc. pen., împotriva căreia se poate face plângere, în condiţiile acestui text de lege.
Recursul declarat de petiţionar împotriva acestei sentinţe penale a fost respins, ca tardiv, prin Decizia penală nr. 6071 din 27 octombrie 2005, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 5295/2005.
În acest sens, s-a motivat de către instanţa supremă că, deşi, din partea introductivă a sentinţei penale atacate, rezultă că petiţionarul a fost prezent la dezbateri, în şedinţa publică din 7 iunie 2004, iar pronunţarea sentinţei a avut loc la aceeaşi dată, petiţionarul a declarat recurs la data de 31 august 2004, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 385 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 363 alin. (3) din acelaşi cod, termen care curge de la pronunţare.
Împotriva acestei decizii a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petiţionarul D.M. a formulat contestaţie, solicitând anularea ei cu motivarea că au fost săvârşite infracţiuni grave („sustragere-distrugere dosare cercetare, procuratură şi plângeri, abuz, favorizarea infractorilor, nesoluţionare, clasare pe sub mână, N.u.p. pe sub mână etc."), şi că în cauză nu au fost citate persoanele vinovate („procurorii, făptuitorii.."), cât şi persoana vătămată.
Petiţionarul a mai susţinut că s-a aflat în imposibilitate de prezentare în instanţă, întrucât la aceeaşi dată a avut pe rolul Tribunalului Prahova, alte cauze.
Contestaţia în anulare formulată de petiţionarul D.M. este nefondată.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, printre altele, în următoarele cazuri:
„a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare ..".
Analizând contestaţia în anulare, în raport de actele şi lucrările de la dosarul cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., mai sus redate, se constată că pentru termenul din 27 octombrie 2005, când au avut loc în faţa instanţei supreme dezbaterile asupra recursului, contestatorul a fost legal citat la adresa sa de domiciliu şi anume, în Ploieşti, jud. Prahova, procedura de citare fiind îndeplinită prin afişare, deoarece nici o persoană nu a fost găsită la locuinţa destinatarului.
Se constată aşadar, că instanţa supremă a soluţionat recursul în condiţiile în care procedura de citare a fost legal îndeplinită cu petiţionarul-contestator.
Nici critica referitoare la necitarea în cauză a persoanelor, „procurori, făptuitori", cu care petiţionarul a înţeles să se judece în contradictoriu, nu poate fi primită, având în vedere că potrivit legii, contestaţia în anulare se introduce numai prin cererea făcută de titularii îndrituiţi a folosi această cale de atac şi anume, cei vătămaţi prin neîndeplinirea procedurii de citare, astfel că petiţionarul D.M. nu are temei pentru a invoca motivul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., în favoarea intimaţilor, „procurori, făptuitori", care nu au fost citaţi în cauză.
Motivele invocate în contestaţia în anulare nu se încadrează nici în dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., care vizează imposibilitatea de a se prezenta la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs şi a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare, contestatorul neproducând dovezi, în sensul că a fost împiedicat să se prezinte în instanţă la termenul din 27 octombrie 2005, când s-a judecat recursul şi cu atât mai puţin, dovezi că, în situaţia concretă în care s-a aflat, contestatorul ar fi fost împiedicat să încunoştiinţeze, prin mijloacele uzuale de comunicare: poştale, fax, telefonice ş.a., instanţa, asupra acestei absenţe.
Cum, cerinţele art. 386 lit. b) C. proc. pen., sunt cumulative, pentru admiterea contestaţiei în anulare nu ar fi fost suficient să se facă dovada imposibilităţii de prezentare, ci contestatorul trebuie să dovedească pe lângă aceasta şi imposibilitatea de a încunoştiinţa instanţa despre împiedicarea de a se prezenta, ceea ce în cauză nu s-a probat.
În altă ordine de idei, se constată că prin Decizia penală nr. 6071 din 27 octombrie 2005 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare, recursul petiţionarului D.M. a fost respins, ca tardiv.
Or, contestaţia în anulare are drept motive numai nulitatea actelor de procedură efectuate sau imposibilitatea părţii de a se prezenta în instanţă şi de a încunoştiinţa despre această împiedicare, fără însă a putea extinde controlul asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate şi prin urmare, nu este permis ca pe această cale procesuală să se analizeze dacă în mod corect ori nu, recursul petiţionarului a fost respins ca tardiv.
Faţă de considerentele mai sus arătate, urmează a se constata că motivele invocate în contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.M. sunt nefondate, şi prin urmare, cererea va fi respinsă şi contestatorul va fi obligat a plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.M. împotriva deciziei penale nr. 6071 din 27 octombrie 2005 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 5295/2005.
Obligă pe contestator la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1114/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1126/2006. Penal → |
|---|
