ICCJ. Decizia nr. 1160/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1160/2006
Dosar nr. 15222/1/2005
(nr. vechi 3712/2005)
Şedinţa publică din 22 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Petiţionarul T.F.Şt., în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a formulat, la 7 martie 2005, plângere împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti dată în dosarul nr. 176/P/2004, cât şi împotriva procurorului M.C. din Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa care a condus nemijlocit activitatea de cercetare în dosarul nr. 954/P/2004, în care a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), art. 246 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
În cuprinsul plângerii sale petiţionarul a sesizat faptul că procurorul a făcut adăugiri în procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, trimiţând astfel dosarul instanţei de judecată şi că în mod abuziv a dispus instituirea sechestrului asigurător pe bunurile sale. Prin rezoluţia din 29 ianuarie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246, 268, 289 şi 291 C. pen., pentru că unele fapte nu există, iar pentru altele nu sunt întrunite elementele constitutive. De asemenea, petiţionarul considerând că nu se justifică temeiurile neînceperii urmăririi penale împotriva procurorului M.C., a solicitat desfiinţarea rezoluţiei dată în cauză şi, pe baza probelor administrate, să se reţină cauza spre judecată conform art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. În cauză s-a ataşat dosarul nr. 954/P/2004 din actele căruia a rezultat că, la data de 7 iulie 2004, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva numitului T.F.Şt., iar prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa s-a confirmat procesul-verbal de începere a urmăririi penale împotriva acestuia.
S-a stabilit că în urma cercetărilor, la 16 septembrie 2004, petiţionarul T.F.Şt. a fost trimis în judecată în calitate de inculpat prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (5), art. 246 raportat la art. 2481 şi art. 292 toate C. pen., cu precizarea, printre altele, că i-a fost asigurat dreptul la apărare în timpul urmăririi penale.
La 17 februarie 2005 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin rezoluţia nr. 435/II/2/2005, a respins plângerea petiţionarului împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 176/P/2004.
Prin sentinţa penală nr. 29 din 27 aprilie 2005, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul T.F.Şt. împotriva rezoluţiei nr. 435/II/2/2005 din 17 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, obligându-l, totodată la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că adăugirile procurorului la încadrarea juridică menţionată în procesul verbal prin care s-a dispus începerea urmăririi penale, au fost determinate de cuantumul prejudiciului produs de inculpat (după administrarea unor probe), petentul în speţă (T.F.Şt.) şi ele au dispus reaudierea inculpatului, împrejurarea adusă la cunoştinţa apărătorului ales P.V.
De asemenea, s-a mai reţinut că actul procedural prin care s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător, deşi nu a primit numărul lucrării penale, a fost înaintat instanţei de judecată, urmare rechizitoriului, iar plângerea petentului-inculpat împotriva măsurii asigurătorii a fost admisă de instanţă şi revocată fiind înştiinţat compartimentul de specialitate a cărţii funciare de la Oficiul de cadastru al judeţului Dâmboviţa, pentru cele două termene faţă de care s-a luat inscripţia ipotecară, conform încheierii de şedinţă din 18 ianuarie 2005 pronunţată în dosarul penal nr. 5311/2004, dosar nr. 176/P/2004 ataşat.
Totodată instanţa de fond a mai apreciat că în cauză nu se poate reţine în sarcina intimatei săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), considerând că aceasta nu a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului în înscrisuri oficiale la întocmirea acestora şi nici săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât alterarea conţinutului înscrisurilor nu a fost de natură să producă unele consecinţe juridice, atâta timp cât procurorul i-a adus la cunoştinţa petentului, înainte de a efectua susţinerile că fapta sa de înşelăciune a cauzat un prejudiciu de 120.000.000.000 lei [(însemnând că fapta primeşte încadrarea juridică prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen., cu referire la art. 2481 C. pen.)].
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a apreciat că rezoluţia nr. 435/II/2/2005 dată la 17 februarie 2005 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a respins plângerea formulată de petentul T.F.Şt. împotriva soluţiei pronunţate în dosarul nr. 176/P/2004, este temeinică şi legală.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, petiţionarul T.F.Şt., în termen legal a declarat recurs criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele amplu detaliate în memoriul depus la dosar şi susţinute oral de apărătorul ales, în şedinţa publică din 22 februarie 2006.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul formulat de petiţionar este fondat pentru următoarele considerente:
Se constată că instanţa de fond a trecut în revistă cu îngăduinţă şi superficialitate actele efectuate de intimata, procuror M.C. pe tot parcursul instrumentării dosarului nr. 954/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, dosar în care petiţionarul a avut calitatea de învinuit şi mai apoi de inculpat, limitându-se la a prelua întocmai concluziile înscrise în cuprinsul rezoluţiei nr. 435/II/2/2005 dată la 17 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, la 2 noiembrie 2004, petiţionarul T.F.Şt. a formulat plângere împotriva procurorului M.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa pentru a se efectua verificări cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289, 291, 246 şi 268 C. pen., plângere ce a fost înregistrată la Cabinetul Procurorului General la 4 noiembrie 2004 şi sub nr. 176/P/2004 la 2 decembrie 2004 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
În esenţă în cuprinsul plângerii sale petiţionarul a susţinut că potrivit art. 209 alin. (1) C. proc. pen., intimata M.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a supravegheat activitatea de urmărire penală, a controlat şi condus activitatea de cercetare penală a organelor de poliţie din cadrul I.P.J. Dâmboviţa în dosar penal nr. 954/P/2004 în care acesta a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar cu această ocazie intimata a falsificat cele două procese verbale de aducere la cunoştinţă a materialului de urmărire penală altcuiva prin adăugare vizibilă, încadrarea juridică dată faptelor respectiv din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. (prin modificarea cifrei 1 referitoare la aliniat) şi prin adăugarea la infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), a sintagmei „raportat la art. 2481 C. pen.", menţinându-se infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
De asemenea, petiţionarul a mai susţinut că intimata a făcut aceleaşi menţiuni prin adăugare la încadrarea juridică dată faptelor în partea introductivă a rechizitoriului rezultând în mod nereal că acesta ar fi fost cercetat încă de la început pentru aceste infracţiuni şi totodată aceasta utilizând un număr de înregistrare administrativ (pentru lucrări nepenale: 1769/VIII/10 septembrie 2004), printr-o ordonanţă neataşată la dosarul penal şi netrimisă instanţei de judecată, despre a cărei existenţă nu a făcut vorbire nici în cuprinsul rechizitoriului, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile (terenuri) aflate în proprietatea petiţionarului-inculpat şi evidenţiate în titlurile de proprietate.
Se constată că intimata a alterat prin adăugare atât procesul-verbal de începere a urmăririi penale din 7 iulie 2004 fiind evidentă modificarea şi partea introductivă a actului, modificare ce nu mai apare în partea finală a aceluiaşi înscris.
- rezoluţia din 8 iulie 2004 prin care a confirmat propunerea organului de cercetare penală privind începerea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen. şi art. 2481 C. pen., fiind evidente modificările şi adăugirile (din dreptul cifrei 1 al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi adăugarea art. 2481 C. pen.);
- procesul-verbal din 20 iulie 2004 încheiat, prin care i s-a prezentat petiţionarului-inculpat materialul de urmărire penală;
- referatul de terminare a urmăririi penale din 22 iulie 2004;
- procesul-verbal din 16 septembrie 2004 încheiat cu ocazia prezentării unui nou material de urmărire penală, după ce au fost audiaţi în cauză încă doi martori: M.L. şi C.V.).
De asemenea, intimata a înseriat aceleaşi încadrări juridice date faptelor în partea introductivă a rechizitoriului lăsând impresia că inculpatul ar fi fost cercetat încă de la început sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., când în realitate, toate actele efectuate la urmărirea penală au fost întocmite pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapt nereal, ce în mod evident a produs urmări juridice în sensul prevăzut de art. 289 şi 291 C. pen.
Totodată, aceasta procedând la prezentarea materialului de urmărire penală la 20 iulie 2004, deşi referatul de terminare a urmăririi penale a fost întocmit la două zile după acest moment, respectiv la 22 iulie 2004, ignorând cu bună ştiinţă dispoziţiile art. 256 şi 257 C. proc. pen., nu poate conduce decât la concluzia că aceasta fie şi-a încălcat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, fie a dat dovadă de gravă neglijenţă în serviciu, fapt ce în mod cert a produs consecinţe juridice nefavorabile inculpatului-petiţionar în cauză. Mai mult decât atât, omiţând să înregistreze cu număr de lucrare penală ordonanţa de instituire a sechestrului asigurător, deşi o înregistrase sub număr administrativ (1769/VIII din 10 septembrie 2004) anterior redactării rechizitoriului întăreşte convingerea Înaltei Curţi că intimata a acţionat cu intenţia vădită de a prejudicia interesele inculpatului încălcându-i-se grav dreptul său la apărare.
Ignorând toate aceste fapte grave sesizate ca fiind săvârşite de intimata, procuror pe parcursul instrumentării cauzei penale ce a făcut obiectul dosarului nr. 954/P/2004, atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cât şi instanţa de fond au procedat greşit atunci când au apreciat că soluţia dispusă cu privire la nevinovăţia procurorului M.C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, dată în dosar nr. 176/P/2004 este legală şi temeinică.
De altfel din chiar cuprinsul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată, la 29 ianuarie 200, în dosar nr. 176/P/2004 se desprinde concluzia evidentă că intimata a săvârşit faptele prevăzute de art. 288 alin. (2) şi art. 291 C. pen., iar argumentele conform cărora procurorul a adăugat ulterior întocmirii procesului-verbal de începere a urmăririi penale, a rezoluţiei de confirmare a începerii urmăririi penale şi proceselor verbale de prezentare a materialului de urmărire penală „alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)" şi a făcut menţiune „cu referire la art. 2481 C. pen.," pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinută în sarcina inculpatului, însă explicaţiile potrivit cărora „alterarea conţinutului acestor înscrisuri nu a fost de natură să producă consecinţe juridice de vreme ce procurorul i-a adus la cunoştinţă învinuitului, înainte de a efectua aceste menţiuni, că fapta sa de înşelăciune ar cauza un prejudiciu de 120 miliarde lei [(ceea ce însemna că fapta sa trebuia încadrată în dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi (5) C. pen. şi să se facă referire şi la dispoziţiile art. 2481 C. pen.)] nu pot fi reţinute în cauză, urmând a fi înlăturate.
Practic intimata – procuror a încălcat în mod flagrant dispoziţiile art. 253 C. proc. pen. teza ultimă, întrucât la momentul când a constatat că trebuie să fie verificată încadrarea juridică dată faptei era obligată să prezinte din nou materialul de urmărire penală.
Totodată, în speţă se constată şi incidenţa dispoziţiilor art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât acţionând în maniera descrisă mai sus nu poate fi reţinută concluzia parchetului că „nu a cauzat cu ştiinţă o vătămare intereselor legale ale lui T.F.Şt." şi că omiţând să facă referire în rechizitoriu la săvârşirea instituirii sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţă, separat înregistrată sub nr. administrativ, a avut de fapt „convingerea că lucrarea va fi înaintată instanţei de judecată".
Se constată că atât procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Ploieşti cât şi Curtea de Apel Ploieşti a dat dovadă de excesiv de multă îngăduinţă când au apreciat că intimata – procuror M.C. nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a plâns petiţionarul T.F.Şt., Înalta Curte apreciind că în cauză se impune cu atât mai mult aplicarea unui regim sancţionator mai sever celor ce sunt chemaţi să vegheze la respectarea legii prin însăşi activitatea pe care o desfăşoară la locul de muncă.
Potrivit art. 216 C. proc. pen. procurorul, în executarea supravegherii respectării legii în activitatea de urmărire penală veghează ca orice infracţiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Pe cale de consecinţă intimata se face vinovată de grave încălcări ale legii a cărei respectare trebuia şi era obligată însă să o verifice prin întreaga sa activitate de supraveghere a urmăririi penale, iar pentru toate cele mai sus menţionate Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de petiţionar, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi va trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatei făptuitoare M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul T.F.Şt. împotriva sentinţei penale nr. 28 din 27 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatei M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2), art. 291 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1153/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1181/2006. Penal → |
|---|
