ICCJ. Decizia nr. 1146/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1146/2006
Dosar nr. 296/1/2006
Şedinţa publică din 22 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 442 din 3 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1719/P/2005, al Tribunalului Dolj, s-a hotărât condamnarea inculpatului Ş.F.A., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a restului de pedeapsă de 733 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 212 din 10 aprilie 2004 a Tribunalului Dolj şi s-a contopit acest rest cu prezenta pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi 64 C. pen.
Totodată, s-a menţinut şi s-a dedus detenţia de la 17 iunie 2005, la zi.
Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată S.V., nu s-a constituit parte civilă, iar în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 905.000 lei ROL.
Inculpatul a mai fost obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa sentinţa, prima instanţă a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., deoarece în ziua de 11 iunie 2005, în scopul de a face rost de bani, inculpatul a acostat pe partea vătămată S.V. şi i-a smuls de la gât o bijuterie, lănţişor şi cruciuliţă, părăsind în fugă apoi locul faptei. Inculpatul a amanetat bijuteria la o casă de amanet, iar cu ocazia cercetărilor, aceasta a fost recuperată şi restituită părţii vătămate.
Instanţa de fond a reţinut aceeaşi încadrare juridică, aceeaşi stare de fapt, precum şi vinovăţia inculpatului, pe baza reclamaţiei făcute de partea vătămată, pe baza procesului – verbal de cercetare la faţa locului, a contractului de amanet, a dovezii de ridicare şi predare a bijuteriei însuşite şi pe baza declaraţiei martorului B.V., coroborate cu recunoaşterile inculpatului.
Împotriva sentinţei în termen a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi învederând că împotriva sa nu există probe concludente care să-l indice ca autor al faptelor.
În concluziile orale, apărătorul inculpatului a susţinut şi reţinerea unor circumstanţe atenuante şi deducerea pedepsei aplicate inculpatului. Prin Decizia penală nr. 387 din 5 decembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ş.F.A. împotriva sentinţei penale sus menţionate, menţinându-se starea de arest.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei condamnări pentru o faptă pe care nu a comis-o iar, în subsidiar, pentru greşita individualizare a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport de împrejurările săvârşirii faptei, de poziţia sinceră pe care a avut-o la urmărirea penală, de faptul că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, precum şi în raport de situaţia familială dificilă.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Critica, vizând greşita condamnare pentru o faptă pe care inculpatul nu a comis-o, este nefondată, participaţia inculpatului stabilindu-se pe baza declaraţiilor martorului B.V., proprietarul casei de amanet unde inculpatul a depus lanţul sustras, identificându-se cu propriul buletin, declaraţiile părţii vătămate, care l-a indicat pe inculpat ca fiind cel care i-a smuls lanţul şi care a recunoscut bijuteria sustrasă dintr-un număr de 4 alte asemenea obiecte, precum şi declaraţiile inculpatului prin care recunoştea că a sustras efectiv bunul, date la urmărirea penală şi în faţa judecătorului care a emis mandatul de arestare preventivă. În raport de aceste probe, simplele susţineri ale inculpatului în sensul că a primit lanţul din aur de la o altă persoană, care este de fapt adevăratul autor al faptei, obiect pe care apoi l-a amanetat, nu este de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse mai sus.
2. În ceea ce priveşte critica ce vizează greşita individualizare a pedepsei, instanţa de fond şi cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere atât modul şi mijloacele de săvârşire a faptei (în loc public), cât şi circumstanţele sale personale (cu o atitudine parţial sinceră pe parcursul procesului penal, recidivist faţă de condamnări repetate pentru comiterea altor infracţiuni de acelaşi gen). În raport de aceste date, instanţele au apreciat că, numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, orientată peste minimul special prevăzut de lege, se poate realiza scopul preventiv şi educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., nefiind motive pentru o reducere a acesteia.
Pentru aceleaşi considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.F.A. împotriva deciziei penale nr. 387 din 5 decembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 17 iunie 2005 la 22 februarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1126/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1153/2006. Penal → |
|---|
