ICCJ. Decizia nr. 1143/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1143/2006
Dosar nr. 35875/2/2005
Şedinţa publică din 21 februarie 2006
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Condamnatul D.P., deţinut în Penitenciarul Jilava, s-a adresat Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, ca instanţă competentă, cu contestaţie la executare, pe considerent că, deşi i s-a soluţionat cererea de contopire, reţinându-se că faptele sunt concurente, nu i s-a dedus din pedeapsa rezultantă 843 zile pe care le-a executat.
Au fost ataşate dosarele în care s-au pronunţat sentinţele penale nr. 230/2004, 1227/2002 şi 1238/2003, astfel că, din conţinutul acestora a rezultat că pedepsele pentru care a fost condamnat, sunt pentru fapte concurente şi acestea constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, privind fapta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 965/2003.
În urma acestei stări de fapt şi după stabilirea restului de pedeapsă rămas neexecutat în urma efectuării concursului de infracţiuni între pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 1227/2002 şi 1238/2003, în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 252 de zile şi cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 965/2003.
Constatând existenţa unui incident ivit în cursul executării mandatului de executare nr. 303/2004, emis de către Tribunalul Ialomiţa, ca urmare a pronunţării sentinţei penale nr. 230/2004, care deşi nu a fost investită de către contestator, s-a apreciat că urmează să fie analizat din oficiu.
Astfel, deşi petiţionarul contestator a fost arestat preventiv în cauza ce a tras condamnarea sa, la pedeapsa de 8 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 965/2003 a Tribunalului Bucureşti, de la 16 ianuarie 2003, la 04 iulie 2003, această perioadă nu i-a fost dedusă de către Tribunalul Ialomiţa.
Ca urmare a acestui aspect, s-a conchis că prezenta contestaţie la executare este întemeiată potrivit art. 461 lit. d) C. proc. pen., îndreptată împotriva sentinţei penale nr. 230/2004 a Tribunalului Ialomiţa, astfel că se va deduce din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi perioada pe care contestatorul - condamnat a executat-o în detenţie, respectiv de la 16 ianuarie 2003, la 04 iulie 2003.
A dispus să fie anulat mandatul de executare în baza sentinţei penale menţionate şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, cu precizările arătate, în sensul că din pedeapsa de 8 ani închisoare se va deduce prevenţia de la 16 ianuarie 2003, la 04 iulie 2003.
Potrivit art. 362 şi 363 C. proc. pen., sentinţa a fost apelată de condamnatul - contestator, pe considerent că este vădit nelegală şi esenţial netemeinică, întrucât potrivit actelor de la dosar, deşi rezultă în mod indubitabil că din pedeapsa de 8 ani închisoare trebuie să i se deducă prevenţia de 843 zile, din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală 1238/2003, totuşi, instanţa în mod nejustificat nu i-a luat în considerare această perioadă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a examinat apelul declarat de condamnat sub aspectul criticii invocată, care a constituit şi motivul contestaţiei formulate, astfel că, în raport de susţinerile acestuia, de actele şi lucrările dosarului, de sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 941/ A din 30 noiembrie 2005 a fost respins apelul, ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-a motivat în considerentele deciziei că nu sunt temeiuri care să justifice ca din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului apelant prin Decizia penală nr. 965/2003, să i se deducă perioada celor 843 de zile, întrucât, faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1283/2003 şi cea menţionată nu sunt concurente, ele constituind primul termen al recidivei postcondamnatorii vizând infracţiunea pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
Condamnatul contestator, în conformitate cu prevederile art. 3853 C. proc. pen., în termen legal a declarat recurs invocând aceleaşi critici ca şi în apel, referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia hotărârilor pronunţate în cauză.
Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările existente la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză se constată că recursul de faţă este nefondat şi se va respinge pentru considerente ce se vor dezvolta în continuare.
Din conţinutul fişei de cazier a recurentului existente la dosarul de urmărire penală, rezultă că acesta a suferit condamnări de: 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 630 din 23 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2009 din 01 mai 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă şi în stare de minorat; un an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1100 din 24 noiembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin nerecurare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în stare de minorat.
Prin sentinţa penală nr. 587 din 20 noiembrie 2000 a Tribunalului Dolj i s-au contopit cele două pedepse de un an şi 6 luni închisoare şi de 3 ani închisoare, aplicate prin sentinţele penale nr. 630/1999 şi 1100/1999, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. S-a constatat că a fost arestat în perioada 03 august 1999 şi s-a liberat condiţionat la 10 august 2001, când mai avea un rest de 366 zile.
De asemenea, prin sentinţa penală 1222 din 31 octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, recurentul a mai fost condamnat, la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi i s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 366 zile închisoare şi s-a dispus să execute pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 965 din 09 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, D.P. a fost condamnat, la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru fapta comisă la data de 11 ianuarie 2003.
Această sentinţă a rămas definitivă prin respingerea căilor de atac, apel şi recurs, de către Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia penală nr. 692/ A din 17 noiembrie 2003 şi de către Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia penală nr. 1806 din 01 aprilie 2004.
În considerentele deciziei s-a arătat că hotărârea primei instanţe nr. 965/2003 este legală şi temeinică sub toate aspectele, însă reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., este pe deplin justificată, însă nepronunţarea cu privire la revocarea sau menţinerea liberării condiţionate nu echivalează cu rezolvarea fondului cauzei şi nici nu atrage desfiinţarea sentinţei penale şi trimiterea spre rejudecare.
Aşa cum rezultă din copia sentinţei penală nr. 230/ F din 28 iunie 2004, recurentul, la data de 01 iunie 2004, s-a adresat Tribunalului Ialomiţa cu cerere de contopire de pedepse privind pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 1227 din 11 noiembrie 2002, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, nr. 1238 din 15 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti şi 965 din 09 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, pe considerent că faptele sunt concurente.
Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa amintită, a admis cererea de contopire de pedepse formulată de D.P., iar în temeiul art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1227 din 11 noiembrie 2002, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, definitivă la 08 martie 2003, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1238 din 15 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin neapelare la 07 ianuarie 2004 şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru fapte comise la 05 aprilie 1999 şi 22 februarie 1999.
S-a arătat că, în raport de referatul existent la dosar cu privire la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1222 din 31 octombrie 2001, recurentul a fost arestat la 08 septembrie 2001 şi s-a liberat la 06 octombrie 2002, când i s-a graţiat pedeapsa, iar la 16 ianuarie 2003 a fost din nou arestat, cu privire la infracţiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
La 09 aprilie 2003, recurentul, a trecut la executarea mandatului de executare a pedepsei nr. 3905/2003, ca urmare a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1227 din 11 noiembrie 2002.
S-a constatat că din pedeapsa de 3 ani închisoare, petentul a executat 843 zile, din care 395 zile, de la 08 septembrie 2001 la 06 octombrie 2002, din pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1222 din 31 octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi 448 zile, de la 09 aprilie 2003 la zi, din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1227 din 11 noiembrie 2002.
Potrivit art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală 965 din 09 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, pentru art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu restul de pedeapsă de 252 zile rămas neexecutat din pedepsele aplicate anterior, astfel încât acesta să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
A fost menţinută, prin sentinţa penală 230/ F din 28 iunie 2004 (reprodusă), reţinerea de la 03 octombrie 1999 şi perioada executată începând cu data de 28 iunie 2004.
În contextul actelor dosarului aşa cum au fost reproduse se constată că Decizia tribunalului cum şi hotărârea instanţei de fond sunt legale şi temeinice, întrucât faptele pentru care a fost condamnat recurentul până la pronunţarea sentinţei penale nr. 965/2003, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie în formă agravantă, constituie primul termen al recidivei, astfel că acestea nu sunt concurente şi cu fapta din 11 ianuarie 2003.
Ca atare, fiind reţinut în baza acestei sentinţe, aşa cum rezultă din dosarul nr. 719/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, începând cu data de 16 ianuarie 2003, în mod just şi în conformitate cu dispoziţiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., i s-a admis contestaţia şi s-a dispus ca din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, să i se deducă prevenţia de la 16 ianuarie 2003 la 04 iunie 2003.
Susţinerea recurentului constând în aceea că din pedeapsa de 8 ani închisoare, urmează să i se deducă şi cele 845 zile executate în aplicarea sentinţei penale 1222/2003 este total neîntemeiată, întrucât aşa cum s-a menţionat nu-şi găseşte aplicabilitatea, întrucât faptele nu sunt concurente.
Chiar în situaţia în care în sentinţele menţionate s-ar fi strecurat unele inadvertenţe, acestea au intrat în puterea lucrului judecat şi nu se pot rezolva pe calea contestaţiei în anulare.
Fiind deci pronunţate o decizie şi o sentinţă legale şi temeinice, că motivul de recurs invocat nu constituie caz de casare, în sensul pct. 171 de la art. 3859 C. proc. pen., iar potrivit pct. 3 nu se constată cazuri din oficiu, recursul declarat se va respinge ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator D.P., împotriva deciziei penale nr. 941/ A din 30 noiembrie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie
Obligă pe recurent la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1121/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1144/2006. Penal → |
|---|
