ICCJ. Decizia nr. 1115/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1115/2006
Dosar nr. 24018/1/2005
(nr. vechi 7634/2005)
Şedinţa publică din 21 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa penală nr. 441 din 26 octombrie 2005, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.I., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul Z.P., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din acelaşi cod.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsă, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 19 mai 2005, la zi.
A respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă I.G.M.
A obligat pe inculpaţi la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în data de 13 mai 2005, cei doi inculpaţi s-au deplasat cu o căruţă la SC V. SA Feteşti de unde au sustras fier vechi. Fiind surprinşi de agenţii de pază, pentru a-şi asigura scăparea, inculpaţii au aruncat cu pietre producând suferinţe părţii civile I.G.M.
Împotriva sentinţei penale, au declarat apel inculpaţii C.I. şi Z.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepselor, considerând cuantumul acestora prea sever având în vedere circumstanţele reale ale faptei, poziţia procesuală avută, cum şi persoana inculpaţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 925 din 30 noiembrie 2005, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi, reţinând că instanţa de fond a făcut o temeinică examinare a probelor administrate, stabilind cu certitudine situaţia de fapt, existenţa infracţiunilor, circumstanţele comiterii şi vinovăţia inculpaţilor şi a stabilit încadrarea juridică legală a faptelor comise, potrivit dovezilor produse şi elementelor care configurează latura obiectivă a infracţiunilor.
Cu privire la criticile formulate de apelanţii inculpaţi, sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor, instanţa de control judiciar a reţinut că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt proporţionate cu circumstanţele cauzei, împrejurările comiterii faptelor şi modalitatea concretă de comitere, pericolul social al infracţiunilor, natura acestora, consecinţele negative asupra ordinii de drept, cât şi în raport de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor şi nu se justifică reducerea acestora.
Împotriva deciziei penale, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii C.I. şi Z.P., nemotivându-l în scris, însă, oral, în şedinţa publică de judecată, prin concluziile apărătorului desemnat din oficiu, au solicitat admiterea, casarea hotărârilor atacate şi în principal, achitarea inculpaţilor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., susţinând că faptele comise nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
În subsidiar, apărătorul inculpaţilor a solicitat reducerea pedepselor aplicate.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
1. În ce priveşte solicitarea recurenţilor inculpaţi de a fi achitaţi, întrucât faptele lor nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, se reţin următoarele:
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanţă, neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea gradului de pericol social, se arată în alin. (2) al aceluiaşi articol, se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
În cauză nu se poate reţine că fapta săvârşită de inculpaţi este lipsită în mod vădit de importanţă, faţă de modul şi de mijloacele în care a fost comisă, de scopul urmărit, de prejudiciul produs şi de persoana şi conduita făptuitorilor.
Astfel, semnificativă este împrejurarea că inculpaţii s-au aflat alături de alte persoane în căruţa cu doi cai şi după ce au demontat ramele metalice de la ferestrele clădirii, le-au pus în căruţă încercând să fugă.
Fiindu-le blocat atelajul de către partea vătămată I.G.M. cu autoturismul de serviciu ARO, inculpaţii nu s-au oprit iar căruţa condusă de inculpatul Z.P. a intrat în autoturism.
Inculpaţii au abandonat căruţa, s-au refugiat în nişte râpe din apropiere şi au aruncat cu pietre spre partea vătămată şi agenţii de pază, încercând să recupereze atelajul. I.G.M. a fost lovit cu o piatră în zona capului, din biletul de trimitere la Spitalul Feteşti rezultând că acesta a prezentat un politraumatism prin molestare, plagă contuză regiunea temporală fiind suspectat şi cu o ruptură de timpan.
Or, în raport de toate aceste aspecte, nu se poate aprecia că faptele inculpaţilor au adus o atingere minimă, neînsemnată a unei valori ocrotite de lege, ci ele prezintă un vădit pericol social, evaluate de legiuitor prin incriminarea lor în prevederile art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., şi prin urmare, solicitarea inculpaţilor de a fi achitaţi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., nu poate fi primită.
2. Nici critica recurenţilor inculpaţi privind greşita individualizare a pedepselor, nu poate fi primită.
Astfel, la stabilirea şi menţinerea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului C.I., instanţele au luat în considerare în mod judicios criteriile generale de individualizare a sancţiunii penale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în cadrul cărora un loc aparte îl ocupă aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, care este sporit, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale, astfel că prin reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., i-a fost aplicată acestuia o pedeapsă situată sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.
Aceleaşi criterii de individualizare au fost avute în vedere de instanţe şi la stabilirea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată inculpatului Z.P., care, deşi a adoptat o poziţie procesuală relativ sinceră, a comis fapta în stare de recidivă, având condamnări anterioare pentru furt.
Aşa cum a reţinut, în mod corect, instanţa de control judiciar având în vedere că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului C.I., este coborâtă în mod substanţial, sub minimul special, iar pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului Z.P. se situează la limita minimă prevăzută de textul încriminator, a reduce şi mai mult aceste pedepse, astfel cum se solicită de către recurenţii inculpaţi, ar însemna să nu se mai realizeze scopul preventiv-educativ, cerut de dispoziţiile art. 52 C. pen.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neîndeplinite condiţiile referitoare la cazurile de recurs invocate prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen. şi nici a celor privind motivele care se iau în considerare din oficiu, astfel cum menţionează dispoziţiile art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpaţii C.I. şi Z.P., ca nefondate şi va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.I. şi Z.P. împotriva deciziei penale nr. 925 din 30 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi al arestării preventive, de la 19 mai 2005, la 21 februarie 2006, pentru fiecare.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 220 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1111/2006. Penal. Revendicare imobiliara.... | ICCJ. Decizia nr. 1121/2006. Penal → |
|---|
