ICCJ. Decizia nr. 1196/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1196/2006
Dosar nr. 23946/1/2005
(nr. vechi 7598/2005)
Şedinţa publică din 23 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 606 din 3 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 1071/2005, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 181 alin. (3) C. pen., raportat la art. 91 lit. c) din acelaşi cod, a aplicat acestuia amenda administrativă în cuantum de 10.000.000 lei.
A constatat că inculpatul a fost reţinut la data de 28 decembrie 2004.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
S-a reţinut, în fapt, că, în seara zilei de 27 decembrie 2004, în jurul orelor 23,00, inculpatul R.G., aflat în stare de ebrietate, a urmărit-o pe partea vătămată N.F. până în scara blocului unde aceasta locuieşte şi a încercat să-i smulgă geanta de pe umăr, moment în care partea vătămată s-a împotrivit, a dat drumul sacoşelor pe care le purta în ambele mâini şi s-a luptat pentru scurt timp cu inculpatul, încercând că-şi apere geanta.
Inculpatul a tras cu putere de geantă, rupându-i baretele, iar partea vătămată a început să strige după ajutor, moment în care inculpatul a părăsit scara blocului.
Alertaţi de strigătele părţii vătămate, martorii R.C., G.P. şi G.N. au pornit în urmărirea inculpatului pe care l-au prins şi imobilizat fără ca acesta să opună rezistenţă.
Deşi prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului realizează formal conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la tâlhărie, a apreciat că aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, întrucât, prin conţinutul său concret, aduce o atingere minimă valorilor ocrotite prin norma de incriminare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 181 alin. (1) C. pen.
Instanţa de fond a avut în vedere caracterul accidental al faptei, spontaneitatea hotărârii de a comite infracţiunea determinată de starea de ebrietate în care se afla inculpatul.
S-au avut în vedere, de asemenea, faptul că inculpatul a conştientizat consecinţele faptei sale, a adoptat în mod constant o conduită procesuală sinceră, relevante fiind considerate şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu are antecedente penale, este o persoană integrată social, având o familie organizată, o calificare profesională, lucrând de 18 ani ca operator chimist pe Platforma D., date în raport de care s-a apreciat că perspectivele sale de reintegrare sunt ridicate.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpatului.
S-a argumentat în sensul că fapta inculpatului care, pe timp de noapte şi în loc public, a încercat, prin folosirea violenţei fizice să o deposedeze pe partea vătămată de o geantă, acţiunea sa fiind întreruptă datorită rezistenţei opuse de victimă, prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Având în vedere natura infracţiunii, gravitatea acesteia, valoarea lezată s-a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a dispus achitarea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet, apreciind că sub toate aspectele de fapt şi de drept, sentinţa pronunţată este legală şi temeinică.
S-a constatat, în raport de dispoziţiile art. 181 C. pen., că fapta săvârşită de inculpat, constând în încercarea de a o deposeda pe partea vătămată N,F. de geanta pe care o avea asupra sa, acţiune care însă nu a fost dusă până la capăt datorită opoziţiei părţii vătămate, în modalitatea concretă în care s-a derulat, confirmă caracterul spontan al hotărârii delictuale luate de inculpat, dar şi faptul că aceasta s-a datorat exclusiv stării de ebrietate în care s-a aflat acesta.
Pe de altă parte, s-a avut în vedere comportarea anterioară foarte bună a inculpatului rezultată din caracterizările depuse la dosar şi din referatul de evaluare psiho-socială întocmit de S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Avându-se în vedere aceste particularităţi care individualizează persoana inculpatului avute în vedere şi de prima instanţă, instanţa de control judiciar a apreciat că factorul determinant al reacţiei delictuale a inculpatului l-a constituit consumul de alcool, situaţie în care, avându-se în vedere şi modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de urmările produse şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, susţinerea parchetului în sensul că reeducarea acestuia este posibilă numai prin aplicarea unei sancţiuni penale nu este justificată.
Dimpotrivă, s-a apreciat că prin aplicarea unei pedepse s-ar ajunge la producerea unui rezultat contrar celui urmărit de legiuitor prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub acelaşi aspect criticat şi în apel, respectiv greşita achitare a inculpatului.
S-a susţinut din nou că, în raport de modalitatea concretă de comitere a faptei, în mod greşit instanţele au reţinut că fapta a periclitat nesemnificativ valorile ocrotite de lege şi că a avut o slabă rezonanţă socială, în condiţiile în care fenomenul sustragerii de bunuri prin violenţă şi în locuri publice a luat amploare, iar părţii vătămate i-a fost produsă o puternică stare de temere şi insecuritate.
Se mai arată în motivele de recurs, că periculozitatea inculpatului este demonstrată faptic prin luarea hotărârii de a săvârşi ambele acţiuni specifice elementului material al infracţiunii de tâlhărie, pe care premeditat le-a pus în executare, instanţele apreciind greşit că fapta a avut un caracter accidental, iar hotărârea de a o săvârşi a fost spontană şi determinată de starea de ebrietate.
Consideră recurentul că starea de ebrietate, în speţă, trebuia reţinută ca o stare agravantă, deoarece fapta nu a fost comisă în mod spontan.
Concluzionându-se, se susţine că în mod greşit instanţele nu s-au raportat la toate criteriile menţionate în art. 181 alin. (2) C. pen., în ansamblul lor, atunci când au stabilit gradul de pericol social concret al faptei comise.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este nefondat.
În conformitate cu art. 181 alin. (2) C. pen. „la stabilirea gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului."
Rezultă aşadar, că textul citat face referire atât la circumstanţele reale cât şi la cele personale.
În cauză, evaluarea judicioasă a acestora de către instanţele inferioare a evidenţiat în mod corect că fapta inculpatului, prin conţinutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanţă, aducând o minimă atingere.
Inculpatul aflat în stare de ebrietate a încercat să o deposedeze pe partea vătămată, prin smulgere, de o geantă pe care aceasta o purta pe umăr, însă, datorită opoziţiei acesteia nu a reuşit, rupând doar bretelele genţii care a rămas asupra părţii vătămate.
Din probele administrate în cauză a rezultat că fapta a avut un caracter accidental, inculpatul luând hotărârea de a săvârşi infracţiunea spontan, în momentul când a văzut-o pe partea vătămată, în condiţiile în care se afla în stare de ebrietate şi în contextul unei comportări anterioare ireproşabile.
Aceste circumstanţe reale analizate cumulativ cu cele personale, respectiv conduita procesuală de recunoaştere şi regret, lipsa antecedentelor penale, comportarea anterioară foarte bună rezultată din caracterizarea anterioară foarte bună rezultată din caracterizările depuse la dosar şi nu în ultimul rând, evaluarea psiho-socială care a concluzionat în sensul că inculpatul a conştientizat întru totul consecinţele faptei sale, fiind o persoană integrată social cu reale perspective de reintegrare în societate, dovedesc că faptei îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii şi anume, pericolul social.
Aşa fiind, în mod corect instanţele au constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen., dispunând achitarea inculpatului şi aplicarea unei amenzi administrative în conformitate cu dispoziţiile art. 91 C. pen.
Relevant şi corect este şi argumentul instanţelor referitor la consecinţele aplicării unei pedepse inculpatului în raport de scopul urmărit de legiuitor şi prevăzut în dispoziţiile art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de parchet apare ca nefondat, astfel că, Înalta Curte îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 720 din 23 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul R.G.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1194/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1197/2006. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
