ICCJ. Decizia nr. 1321/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1321/2006
Dosar nr. 2933/1/2006
Şedinţa publică din 1 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia I penală, prin încheierea din şedinţa publică din 13 februarie 2006, prin completul specializat anticorupţie, a dispus respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură de prevenţie şi în temeiul dispoziţiilor art. 160b alin. (3), raportat la art. 3002 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor B.C.N., S.L.G., N.C.B., I.O.P., B.M.C., M.C.N., P.F., D.A.I., L.C.M., H.A., D.M., D.I., I.E.G., P.V.S., P.I.F., S.V. şi P.V., toţi deţinuţi în Penitenciarul Colibaşi.
În încheiere se arată că inculpaţii B.C.N., S.L.G., I.O.P., D.A.I., D.M., D.I. şi P.V., toţi deţinuţi în Penitenciarul Colibaşi, au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive, cu alte măsuri de prevenţie.
Cererile inculpaţilor nu sunt fondate fiind necesar să se menţină starea de arest preventiv pentru fiecare inculpat aflat în această situaţie.
Referitor la aspectele invederate de către inculpaţi, prin apărătorii lor, Curtea a constatat următoarele:
Inculpaţii, în stare de arest preventiv, au criticat conţinutul rechizitoriului şi au afirmat că nu există indicii temeinice sau probe care să demonstreze că au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor.
Cu prilejul analizei menţinerii stării de arest preventiv, instanţa nu poate proceda la o argumentaţie în concret a temeiniciei şi legalităţii fiecăreia dintre probele administrate în această cauză. Cu toate acestea există indicii temeinice în sensul prevederilor art. 143 C. proc. pen., în sensul că inculpaţii au săvârşit fapte penale. În acest sens, trebuie să se aibă în vedere întreg ansamblul probatoriu administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată.
Chiar dacă unele părţi vătămate şi-au schimbat declaraţiile în faţa instanţei sau unii martori audiaţi nemijlocit de către instanţă au declarat altfel decât la urmărirea penală, aceasta nu constituie un temei suficient pentru a considera că nu se mai justifică menţinerea arestării preventive.
În ceea ce priveşte legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice, instanţa urmează să facă în continuare eforturile necesare pentru a obţine datele solicitate în raport de care va aprecia asupra legalităţii acestei probe.
Majoritatea inculpaţilor aflaţi în stare de arest nu au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor. Aceasta este o poziţie procesuală care este luată în considerare de către instanţă în raport cu prezumţia de nevinovăţie ce există pentru fiecare dintre inculpaţi.
Menţinerea stării de arest preventiv nu este de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie sau să transforme arestarea preventivă într-o pedeapsă anticipată aplicată inculpaţilor.
În ceea ce priveşte termenul rezonabil a măsurii preventive de libertate, instanţa consideră că durata arestului preventiv, pentru fiecare dintre inculpaţi, nu a depăşit acest termen. Se are în vedere complexitatea cauzei şi poziţia procesuală a inculpaţilor.
Unii dintre inculpaţi au invocat nelegalitatea măsurii arestării preventive aplicată împotriva lor. La acest termen de judecată nu se mai poate examina legalitatea aplicării măsurii arestării preventive, deoarece acest aspect a fost analizat cu prilejul soluţionării altor căi procesuale, la termenele anterioare.
Starea de sănătate precară în care se găsesc unii dintre inculpaţi, demonstrată cu actele medicale depuse la dosar, nu poate reprezenta, prin ea însăşi, un motiv întemeiat pentru a nu se mai menţinestarea de arest preventiv. În legătură cu acest aspect, inculpaţii au la dispoziţie alte căi procesuale pentru soluţionarea cererii lor.
Prin urmare menţinerea stării de arest preventiv pentru fiecare dintre inculpaţii aflaţi în această situaţie este justificată, deoarece subzistă toate temeiurile avute în vedere la aplicarea acestei măsuri. Totodată, lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În legătură cu acest aspect, instanţa apreciază că sunt probe certe potrivit cărora lăsarea în libertate a inculpaţilor ar afecta grav ordinea publică.
Aceste probe certe se regăsesc în ansamblul probator administrat în această cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în fază de judecată.
Pericolul pentru ordinea publică trebuie înţeles nu neapărat prin temerea pe care inculpaţii ar genera-o în colectivitatea din care fac parte, ci mai ales prin faptul că lăsarea lor în libertate ar afecta grav valorile sociale şi relaţiile sociale care constituie conceptul de ordine publică. Pentru a concluziona, astfel, instanţa nu are în vedere exclusiv actul de sesizare, ci probatoriul administrat, în întregimea lui, pe parcursul procesului penal.
Mai mult decât atât, menţinerea stării de arest preventiv este justificată şi pentru buna administrare a probelor în această cauză.
Faţă de poziţia procesuală a inculpaţilor şi mai ales faţă de pericolul real ca aceştia să influenţeze martorii şi părţile vătămate ce urmează să fie audiaţi şi să demonstreze în acest fel adevărul, se impune menţinerea stării de arest preventiv. De precizat că, în faţa instanţei, au fost audiaţi până în prezent un număr mic de martori şi se depun eforturi în continuare, pentru a se asigura prezenţa la instanţă a tuturor martorilor menţionaţi în actul de sesizare.
Nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. pen., se vor respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive.
În baza dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 3002 C. proc. pen., se va menţine stare a de arest preventiv pentru fiecare inculpat aflat în detenţie.
Împotriva acestei din urmă încheieri, în termen legal, au declarat recursuri inculpaţii B.C.N., B.M.C., D.I., D.A.I., D.M., I.E.G., I.O.P., L.C.M., H.A., N.C.B., P.F., P.I.F., P.V.S., P.V., S.L.G., S.V. şi M.C.N.
În motivarea recursurilor, recurenţii au solicitat, în esenţă, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., şi susţinând prin apărătorii lor, că menţinerea arestării preventive este rezultatul neanalizării complete a probelor dosarului, analiză care ar fi arătat că punerea lor în libertate, nu ar face din aceştia, un pericol concret, pentru ordinea publică. Că, de altfel, deşi recurenţii sunt arestaţi de un an şi 6 luni, acest interval de timp nu a fost suficient acuzării să le dovedească vinovăţia, care, de altfel, nu există o serie de interceptări telefonice, şi acelea efectuate nelegal, nefiind de natură, a le stabili vinovăţia.
Apărătorii inculpaţilor au mai invocat împrejurări legate de starea de sănătate a unora din inculpaţi, de faptul că nu au antecedente penale, că n-au recunoscut învinuirile aduse, că nu s-au depus autorizările pentru ascultarea convorbirilor telefonice sau că s-a depăşit termenul rezonabil de arestare.
Recursurile sunt nefondate.
Contrar susţinerilor făcute de apărătorii inculpaţilor arestaţi, Curtea, analizând încheierea primei instanţe, în raport de criticile formulate, constată că aceasta este temeinică şi legală, prin ea, făcându-se o corectă aplicare a legii.
Prima instanţă a făcut o corectă şi completă analiză a probelor arătând în mod expres şi pericolul concret, pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a recurenţilor pentru ordinea publică, care, ar consta în imposibilitatea de influenţare a martorilor. Existenţa împrejurărilor, temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii, pe larg analizate, de instanţa de fond, alături de pericolul concret, reprezentat de lăsarea inculpaţilor în libertate, pentru ordinea publică, face ca susţinerile inculpaţilor să nu poată fi primite, impunând constatarea temeiniciei şi legalităţii hotărârii atacate.
Împrejurările legate de starea de sănătate a inculpaţilor, de faptul că nu au antecedente penale, că nu şi-au recunoscut învinuirile sau că la dosar nu s-au depus încă, autorizările pentru ascultarea convorbirilor telefonice, nu sunt nici ele de natură a duce la admiterea recursurilor inculpaţilor.
În raport de complexitatea cauzei, de multitudinea de martori, ce se impune a fi ascultaţi, în cauză, ca şi de diversitatea de mijloace de probă, ce trebuie administrate, apare ca nefondată şi susţinerea după care, în cauză ar fi trecut, perioada rezonabilă în care un inculpat poate fi ţinut în stare de arest.
Faţă cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursurile declarate de inculpaţii B.C.N., B.M.C., D.I., D.A.I., D.M., I.E.G., I.O.P., L.C.M., H.A., N.C.B., P.F., P.I.F., P.V.S., P.V. şi S.L.G., ca nefondate şi să le respingă, ca atare, menţinând, astfel, încheierea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariilor de avocaţi, pentru apărările din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.C.N., B.M.C., D.I., D.A.I., D.M., I.E.G., I.O.P., L.C.M., H.A., N.C.B., P.F., P.I.F., P.V.S., P.V., S.L.G., S.V. şi M.C.N. împotriva încheierii din 14 februarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. 303/P/2005.
Obligă recurenţii inculpaţi B.C.N., D.I., I.E.G., I.O.P., L.C.M., H.A., P.V.S., P.V. şi S.L.G. la plata sumei de câte 60 RON cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii inculpaţi B.M.C., D.A.I., D.M., N.C.B., P.F., P.I.F., S.V. şi M.C.N. la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1315/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1323/2006. Penal → |
|---|
