ICCJ. Decizia nr. 1325/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1325/2006
Dosar nr. 1145/1/2006
Şedinţa publică din 1 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 193 din 13 septembrie 2005, Tribunalul Buzău l-a condamnat pe inculpatul N.M., în baza art. 182 alin. (1) C. pen., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
A fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului şi dedusă prevenţia de la 15 martie 2005 la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Ţ.C. suma de 70.000.000 lei despăgubiri civile, din care 20.000.000 lei daune materiale şi 50.000.000 lei daune morale.
Au fost confiscate 6 bucăţi scândură.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că inculpatul N.M. şi partea vătămată Ţ.C., locuitori ai comunei Cernăteşti, jud. Buzău, se aflau în relaţii tensionate, motivat de faptul că partea vătămată a semnat în calitate de martor un proces-verbal, prin care inculpatul a fost sancţionat contravenţional de către poliţie.
La data de 4 decembrie 2004, părţile s-au întâlnit în localul SC D. SRL din localitatea de domiciliu, unde au consumat băuturi alcoolice, inculpatul fiind în stare de ebrietate.
În jurul orelor 17,30, la închiderea localului, partea vătămată a acceptat invitaţia inculpatului de a-l însoţi la domiciliul acestuia din comună.
Instanţa a înlăturat susţinerile părţii vătămate, în sensul că a fost forţată de inculpat să intre în locuinţă, ca nedovedite.
În imobil se aflau fiicele inculpatului, C.E. în vârstă de 16 ani şi C.C. în vârstă de 6 ani, concubina şi celelalte 2 fiice fiind plecate în vecini.
Analizând materialul probator, instanţa a înlăturat, ca nedovedit, mobilul actelor de violenţă ce vor urma, susţinut de inculpat şi de fiica acestuia C.E., constând în aceea că partea vătămată ar fi avut o conduită necuviincioasă faţă de minoră.
S-a reţinut, însă în considerarea declaraţiilor concubinei şi fiicei inculpatului precum şi a cazierului judiciar, că acesta, când se află în stare de ebrietate devine violent.
Cert este, arată instanţa, că inculpatul a devenit violent şi, rupând o scândură dintr-un dulap din cameră a început să o lovească pe partea vătămată peste tot corpul.
Alarmată, minora C.E. a părăsit imobilul, anunţând o vecină despre cele ce se întâmplă şi în cele din urmă, fiind sesizată poliţia, lucrătorii acesteia au intervenit, împiedicându-l pe inculpat să continue actele de violenţă.
În timpul agresiunii scândura folosită de inculpat s-a rupt în 6 bucăţi.
Partea vătămată a fost internată în Spitalul Jud. Buzău, iar din Raportul medico-legal rezultă că aceasta a suferit politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-facial acut deschis, cu plăgi multiple faciale, fractură de mandibulă, fractură cubitus stâng deschisă gradul II cu deplasare, fractură trimaleolară glezna stg. şi subluxaţie externă a piciorului, traumatism hemitorace stg, cu fractură arc costal C 6, stare de şoc traumatic.
S-a concluzionat că partea vătămată necesită 75-80 zile îngrijiri medicale pentru vindecare şi că leziunile de violenţă nu i-au pus în primejdie viaţa.
Prin actul de sesizare a instanţei inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.
Instanţa a constatat că încadrarea juridică legală este aceea în dispoziţiile art. 182 alin. (1) C. pen. şi a procedat conform art. 334 C. proc. pen.
Motivând noua încadrare juridică, s-a arătat că obiectul folosit pentru agresiune, o scândură fără rezistenţă, dovadă şi fragmentarea ei în 6 bucăţi, nu era aptă pentru a produce leziuni letale, iar traumatismele suferite de partea vătămată, deşi unele constau în fracturi, sunt localizate în zona membrelor, toracelui şi feţei, neafectând organe interne ori craniene, concluziile medico-legale fiind acelea că viaţa părţii vătămate nu a fost pusă în primejdie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, care a criticat-o pentru greşita schimbare a încadrării juridice şi inculpatul N.M., care a cerut reducerea pedepsei în considerarea unor circumstanţe atenuante.
Prin Decizia penală nr. 453 din 30 noiembrie 2005, Curtea de Apel Ploieşti a respins apelurile declarate, ca nefondate, constatând că încadrarea juridică reţinută de instanţa de fond este cea legală, neexistând în cauză vreun indiciu sau probă din care să rezulte că poziţia psihică a inculpatului a fost aceea de a urmări sau a accepta moartea victimei, iar pedeapsa a fost corect individualizată.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care a susţinut, ca şi în precedent, greşita schimbare a încadrării juridice în prevederile rt.182 alin. (1) C. pen., precum şi de inculpatul N.M., care a invocat starea de provocare din partea părţii vătămate, constând în purtarea necuviincioasă faţă de fiica sa, solicitând aplicarea circumstanţei atenuante şi reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile parchetului şi inculpatului, motivate în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi, respectiv, 14 C. proc. pen., nu sunt fondate.
Situaţia de fapt, cu o anume corecţie ce va fi făcută ulterior, a fost reţinută pe baza mijloacelor de probă administrate în cele două faze ale procesului, fiind în esenţă, recunoscută şi de inculpat.
Inculpatul N.M. este cunoscut în colectivitate aşa cum rezultă şi din ancheta socială efectuată de Primăria com. Cernăteşti, ca o persoană recalcitrantă, cu comportament agresiv, alungându-şi frecvent concubina şi copiii din domiciliu şi având conflicte cu mai mulţi locuitori.
Şi partea vătămată era una dintre persoanele faţă de care inculpatul păstra nemulţumiri, motivat de participarea acestuia ca martor la constatarea unei contravenţii săvârşite de sus-numitul, conform procesului-verbal din 9 iulie 2003.
În acest context, în momentul întâlnirii lor în magazinul local, în după-amiaza de 4 decembrie 2004, partea vătămată a intuit pericolul de a fi victima violenţelor inculpatului, aflat în stare de ebrietate, motiv pentru care i-a cerut vânzătoarei L.I. să sune la poliţie, fapt confirmat de aceasta însă neurmat de executare, întrucât martora nu avea telefon în zonă.
Admiţând totuşi că, la insistenţele inculpatului, partea vătămată a acceptat să intre în domiciliul acestuia, în situaţia dată şi nefiind nici sub influenţa alcoolului, este de neconceput ca victima să fi făcut gesturi ofensatoare, aşa încât întemeiat a fost înlăturată cererea inculpatului de a se reţine circumstanţa provocării şi de urmare şi în recurs se va constata că este neîntemeiată.
Nici susţinerea din recursul procurorului, potrivit căreia încadrarea juridică legală este în dispoziţiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen. (tentativă la infracţiunea de omor) şi nu în prevederile art. 182 alin. (1) C. pen. (vătămare corporală gravă), aşa cum au reţinut instanţele, nu este întemeiată.
Leziunile produse victimei, în adevăr multiple şi dispuse pe întreaga suprafaţă a corpului, mai puţin în zona craniană iar unele constând în fracturi ale membrelor şi unei coaste, au fost evaluate medico-legal şi s-a concluzionat că acestea nu au pus în primejdie viaţa celui vătămat însă necesită 75-80 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Pentru a reţine susţinerea tentativei la infracţiunea de omor, este necesar să se facă dovada, care, de regulă, rezultă ex. Re, că inculpatul fie a urmărit, prin săvârşirea faptei, uciderea victimei, fie deşi nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Faţă de urmărire concrete produce prin actele de violenţă ale inculpatului, constatate medico-legal, decesul victimei nu putea să se producă.
Desigur că încadrarea juridică a faptei este în competenţa instanţei, iar în materia infracţiunilor contra vieţii concluziile medico-legale nu au caracter exclusiv, instanţa putând stabili existenţa vinovăţiei în forma cerută de lege şi din alte elementele de fapt, cum sunt obiectul folosit la agresiune, apt să producă leziuni vitale, zona corporală vizată, periculoasă pentru viaţă şi nu în cele din urmă intensitatea loviturilor aplicate.
Toate aceste trăsături ale acţiunilor inculpatului care constituie elementul material al infracţiunii, nu se regăsesc în cauză.
Corect s-a reţinut că obiectul folosit de inculpat pentru lovirea victimei era o scândură ruptă dintr-un dulap care, prin grosimea şi esenţă nu prezenta rezistenţă şi, implicit nici nu avea potenţialitatea producerii unor vătămări grave dovadă fiind fragmentarea acesteia în 6 bucăţi.
Apoi este evidentă orientarea loviturilor aplicate totuşi cu intensitate de către inculpat spre regiuni ale capului în care urmările nu sunt de regulă periculoase pentru viaţa, exteriorizând însă, prin multitudinea leziunilor, intenţia de producere a suferinţelor fizice.
Aşa fiind, se constată că încadrarea juridică a faptei inculpatului N.M. în dispoziţiile art. 182 alin. (1) C. pen., este legală, partea vătămată suferind vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 75-80 zile îngrijiri medicale şi care nu au pus în primejdie viaţa acesteia.
Neconstatând din examinarea din oficiu a hotărârilor nici existenţa vreunui alt caz de casare dintre cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatului N.M. urmează să fie respinse ca nefondate.
Din pedeapsa aplicată se va scade timpul reţinerii şi cel al arestării preventive a inculpatului de la data de 15 martie 2005 la 1 martie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 453 din 30 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 15 martie 2005 la 1 martie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1323/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1328/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
