ICCJ. Decizia nr. 1300/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1300/2006
Dosar nr. 30069/1/2005
(nr. vechi 7761/2005)
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42 din 8 noiembrie 2005, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G. împotriva rezoluţiei din 2 iunie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi pronunţată în dosarul nr. 57/P/2005.
Petentul a fost obligat să plătească 20 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 2 iunie 2005 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi dispune neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe procurorii I.G., D.L., D.I. şi L.N., faţă de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a se pronunţa astfel, procurorul a reţinut următoarele:
P.G. s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi prin care a solicitat cercetarea sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), a numiţilor I.G., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, D.L., şef secţie urmărire penală şi criminalistică la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, D.I., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni şi L.N., procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni.
În motivarea reclamantei, petentul a precizat că în soluţionarea dosarului nr. 584/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, procurorii menţionaţi mai sus nu au procedat conform legii, săvârşind un abuz şi pronunţând o soluţie necorespunzătoare.
De asemenea, petentul a reclamat modul de soluţionare a plângerii 373/II/2/2004 de către prim procurorul I.G.
S-a stabilit că procurorii reclamaţi au desfăşurat activitate conform cu normele de procedură penală pronunţând o soluţie legală şi temeinică.
Reclamantul P.G. a fost citat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în două rânduri, acesta refuzând să se prezinte.
Împotriva acestei soluţii petentul a formulat plângere, în conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., motivând că interesele sale legitime au fost vătămate.
Deşi a reclamat în plângere că a fost agresat fizic de învinuiţi care au încercat să-i suprime viaţa, organele de cercetare penală şi procurorii care ai instrumentat cauza nu au efectuat cercetări temeinice, nu s-au deplasat la faţa locului şi nu au procedat la reconstituiri.
Mai mult decât atât, agresiunea exercitată asupra sa de către persoanele reclamate a fost încadrată la lovire, şi nu tentativă de omor, astfel cum era legal.
Concluzionând, petentul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi administrarea de probe (expertiză medico-legală, cercetare la faţa locului, reconstituire), cu care să dovedească că învinuiţii pe cale i-a reclamat au comis faptele reclamate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut următoarele:
În dosarul nr. 584/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui în care s-a dat rezoluţia din 26 aprilie 2004 împotriva căreia petentul a formulat plângere, a fost analizată rezoluţia din 18 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui ce viza pe învinuiţii P.C., P.M., C.I., P.G. şi C.C., care au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi furt calificat.
Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale s-au administrat probe suficiente şi s-a apreciat în mod just în urma unei temeinice analize, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate.
În această situaţie, în mod legal au fost respinse plângerile petentului.
Prin rezoluţia 2 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, procurorul a dispus în mod legal neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe procurorii I.G., D.L., D.I. şi L.N., întrucât nu există probe din care să rezulte că s-ar fi încălcat dispoziţiile procedurale producându-se o vătămare intereselor legitime ale petentului, aşa cum susţine acesta.
Probele administrate în dosarul de urmărire penală sunt concludente şi pertinente, iar din conţinutul acestora nu rezultă existenţa unor indicii de săvârşire a faptelor penale menţionate în plângere.
Petentul a fost citat legal pentru a fi audiat şi a-şi formula apărări, dar nu s-a prezentat la organul de urmărire penală şi nici la instanţă.
În conformitate cu art. 2 C. proc. pen., organul de urmărire penală a îndeplinit din oficiu toate actele necesare urmăririi penale în scopul aflării adevărului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3 şi 4 C. proc. pen.
Obiectul acţiunii penale este cel prevăzut de art. 9 C. proc. pen., respectiv tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni.
Cum din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni, Curtea a constatat că rezoluţia procurorului este legală şi în consecinţă plângerea va fi respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul P.G.
Prin motivele de recurs, petentul a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei respingeri a plângerii sale formulate împotriva rezoluţiei nr. 57/P/2005 din 2 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii I.G., D.L., D.I. şi L.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.
Petentul a arătat că drepturile sale procedurale au fost încălcate în condiţiile în care în cauză nu au fost administrate probe, care ar fi demonstrat temeinicia afirmaţiilor sale.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de petent, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
Din actele dosarului Înalta Curte reţine că petentul P.G. a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi cercetarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), a procurorilor: I.G., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, D.L., şef secţie urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, D.I., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni şi L.N., procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni, susţinând că la soluţionarea dosarului nr. 584/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui (în cest dosar numiţii P.C., P.M., C.I., P.G. şi C.C. au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere). Că aceştia au pronunţat o soluţie necorespunzătoare, de netrimitere în judecată a persoanelor împotriva cărora formulase plângere.
Petentul a mai susţinut că procurorii menţionaţi nu şi-au desfăşurat activitatea conform normelor procedurale, comiţând un abuz.
Prin rezoluţia din 2 iunie 2005 pronunţată în dosarul nr. 57/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus în temeiul art. 228 şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva procurorilor I.G., D.L., D.I. şi L.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.
Curtea de Apel Iaşi, prin hotărârea recurată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Înalta Curte constată că prima instanţă corect a reţinut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Din textul de lege menţionat rezultă că fapta se comite numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care făptuitorul era îndreptăţit să procedeze.
Urmarea infracţiunii constă în atingerea adusă calităţii relaţiilor de serviciu, urmare care este condiţionată de apariţia unei vătămări aduse intereselor unei persoane fizice.
Pentru existenţa acestei infracţiuni trebuie dovedit nu numai caracterul ilicit al exercitării atribuţiilor de serviciu de către făptuitor, dar şi faptul că rezultatul acestei conduite necorespunzătoare îl reprezintă o vătămare a drepturilor unei persoane.
Din economia actelor dosarului nu rezultă că procurorii faţă de recurentul petent a solicitat efectuarea de cercetări, şi-au îndeplinit atribuţiile conferite de lege în mod incorect.
Înalta Curte reţine că intimaţii şi-au desfăşurat activitatea cu respectarea normelor de procedură penală, iar împrejurarea că aceştia, pe baza probelor administrate, au pronunţat sau menţinut soluţii de netrimitere în judecată în dosarele în care recurentul petent solicitase tragerea la răspundere penală a mai multor persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere, tentativă de omor etc. nu poate constitui o vătămare a intereselor acestuia (de altfel, soluţiile au fost pronunţate în temeiul dispoziţiilor legale, iar împotriva acestor soluţii există căi de atac, de care de altfel petentul a şi uzitat).
În consecinţă, se constată că în mod corect prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea petentului P.G. formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţi, reţinându-se că fapta nu există.
Drept urmare, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul formulat va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.G. împotriva sentinţei penale nr. 42 din 8 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 60 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1299/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1304/2006. Penal. Cerere de contopire a... → |
|---|
