ICCJ. Decizia nr. 1328/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1328/2006
Dosar nr. 577/1/2006
Şedinţa publică din 1 martie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 348 din 4 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Argeş a fost condamnat inculpatul Ţ.C., la 7 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi 64 C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) C. pen.
S-a confiscat de la inculpat un flacon de spray paralizant.
S-a luat act că partea vătămată P.C.N. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în seara zilei de 12 iulie 2005, în loc public, prin violenţă şi folosirea unui spray paralizant, a deposedat-o pe partea vătămată P.C.N. de un telefon mobil, în valoare de 294 lei.
De menţionat că anterior între părţi au existat relaţii de prietenie, iar inculpatul îi reproşa părţii vătămate cheltuielile făcute împreună cu aceasta.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, solicitând reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 255/ A din 13 decembrie 2005, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa şi reţinând în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen., a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare şi a menţinut restul dispoziţiilor hotărârii.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că anterior părţile s-au aflat în relaţii de prietenie, iar datele personale îl caracterizează pozitiv pe făptuitor, împrejurări care nu au fost apreciate de instanţa de fond cu ocazia individualizării pedepsei.
În termen legal împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul.
Recurentul inculpat a criticat hotărârile sub următoarele aspecte:
- greşita condamnare pentru tâlhărie, prin aceea că lipseşte elementul subiectiv, inculpatul intenţionând doar recuperarea unei cheltuieli şi nu comiterea unei fapte penale;
- în subsidiar, s-a criticat încadrarea juridică a faptei, putând fi reţinută eventual infracţiunea de furt calificat şi în consecinţă, aplicarea unei pedepse în aceste limite legale. Criticile formulate vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 17 C. proc. pen., constatându-se însă că recursul este nefondat pentru cele ce urmează.
Instanţa de fond a făcut o încadrare juridică corespunzătoare stării de fapt rezultată din probele administrate în cauză şi totodată a reţinut corect existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de tâlhărie pentru care a condamnat pe inculpat.
Din moment ce deposedarea victimei de telefonul mobil, s-a făcut prin violenţă şi profitând de starea de şoc şi neputinţă de a se apăra a acesteia datorită pulverizării de către inculpat a unui spray paralizant în scopul însuşirii fără drept a acestui bun, toate elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată sunt întrunite.
Împrejurarea că victima datora bani inculpatului din timpul scurtei convieţuiri nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii sau pentru încadrarea juridică a faptei deoarece nu poate înlătura caracterul nedrept al deposedării, iar pe de altă parte, nu poate conduce la concluzia că inculpatul nu ar fi acţionat cu intenţie specifică de tâlhărie, atâta vreme cât pretenţiile sale băneşti trebuiau realizate pe căi legale.
Acţionând prin violenţă şi prin punerea victimei în imposibilitate de a se apăra pentru sustragerea telefonului mobil şi continuând să acţioneze, tot astfel, pentru păstrarea bunului sustras în aceste condiţii, inculpatul a comis infracţiunea de tâlhărie calificată, pentru care corect a fost condamnat şi nu infracţiunea de furt calificat, aşa cum a susţinut prin motivele de recurs.
Şi pedeapsa a fost just individualizată prin reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante personale şi coborâtă, în consecinţă, sub limita minimă legală.
Pentru aceste considerente nu se mai justifică o altă reducere a pedepsei, după cum nici casarea hotărârilor pentru motivele invocate.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
În conformitate cu art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.C. împotriva deciziei penale nr. 255/ A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 13 iulie 2005 la 1 martie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1325/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1334/2006. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
