ICCJ. Decizia nr. 1359/2006. Penal
| Comentarii |
|
Petiționarii C.G. și C.L. au formulat la Tribunalul Argeș, plângere în baza art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului, în dosarele nr. 3556/P/2003 și nr. 1/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.
în dezvoltarea motivelor, petiționarii au precizat că în mod greșit s-a dispus, în prima cauză, clasarea cauzei în legătură cu numiții D.N., D.C.I. și D.N.L., reclamanți în legătură cu săvârșirea infracțiunii de furt, constând în tăierea mai multor arbori de pe proprietatea lor, situată în comuna Uda, județul Argeș.
în cea de-a doua cauză (dosar nr. 1/P/2005, petiționarii au susținut că, neînceperea urmăririi penale împotriva ofițerilor de poliție M.M., subcomisar, L.C., comisar șef și N.T., subcomisar, reclamați pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 215 și art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), s-a făcut în disonanță cu probele administrate, din care rezultă că aceștia "prin mistificarea cercetărilor" au determinat adoptarea unor soluții greșite de neîncepere a urmăririi penale în dosarele nr. 2615/P/2000 și nr. 543/P/2002 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și respectiv Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.
Inițial, pentru soluționarea plângerilor, petiționarii au sesizat Tribunalul Argeș, cauza formând obiectul dosarului nr. 1214/2005, însă, prin sentința penală nr. 241 din 14 iunie 2005, tribunalul și-a declinat competența de soluționare a celor două plângeri, în favoarea Curții de Apel Pitești.
Tribunalul a motivat soluția pe faptul că, una din plângeri (dosar nr. 1/P/2005), vizează pe ofițerii de poliție M.M., N.T. și L.C., situație în care curtea de apel este competentă să soluționeze, în temeiul dispozițiilor art. 2781C. proc. pen., plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Cealaltă plângere (dosar nr. 3556/P/2003) deși vizează persoane care nu au o calitate specială, care să atragă competența curții de apel, totuși între cele două cauze există conexitate, astfel că, pentru ambele competentă este Curtea de Apel Pitești.
Prin sentința penală nr. 57/ F din 4 octombrie 2005, Curtea de Apel Pitești și-a declinat competența soluționării plângerilor formulate de petiționarii C.L. și C.G. împotriva soluției pronunțate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în dosarul nr. 3556/P/2003 privind pe numiții D.N., D.C.I. și D.N.L., toți din comuna Uda, județul Argeș, în favoarea Judecătoriei Pitești.
Prin aceeași sentință, au fost respinse plângerile formulate de aceiași petiționari împotriva soluției pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 1/P/2005 privind pe ofițerii de poliție M.M., L.C. și N.T.
S-a motivat că din actele aflate la dosarul cauzei, examinate în conformitate cu dispozițiile art. 2781alin. (7) C. proc. pen., se constată că, nu sunt îndeplinite cerințele privitoare la conexitate, prevăzute de art. 34 C. proc. pen., astfel că reuniunea în vederea judecării împreună a fost greșit făcută.
Sub acest aspect se relevă că, în cauza penală nr. 3556/P/2003, în care s-a pronunțat rezoluția de clasare a cauzei privind pe D.N., D.C.I. și D.N.L., persoanele respective nu au o calitate specială care să atragă o altă competență decât cea a judecătoriei.
Aceștia au fost reclamați pentru faptul că au sustras, în perioada 26 - 30 aprilie 2000, arbori de pe terenul petiționarilor.
Faptul că, în dosarul penal nr. 2615/1/2000, ofițerii de poliție reclamați M.M., N.T. și L.C. au făcut cercetări, nu este de natură să atragă reunirea cauzelor în înțelesul art. 34 C. proc. pen.
Ca urmare, competența de soluționare a plângerii pronunțate în dosarul nr. 3556/P/2003, privind pe numiții D.N., D.C.I. și D.N.L., reclamați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 98 din Legea nr. 26/1996, aparține judecătoriei, în concret Judecătoriei Pitești, a conchis Curtea de Apel Iași.
Referitor la plângerile formulate împotriva rezoluției în dosarul nr. 1/P/2005, privind pe cei trei ofițeri de poliție, după ce se reamintește că aceștia au fost reclamați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, 246, 266 și 2671 C. pen., susținându-se că în dosarele nr. 2615/P/2000, 2301/P/2001 și 543/P/2002 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, și-au exercitat abuziv îndatoririle de serviciu, determinând prin aceasta adoptarea unor soluții necorespunzătoare adevărului, se arată că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de ofițerii de poliție este temeinică și legală.
în continuare se arată că, din dosarul cauzei nu rezultă, așa cum corect a reținut și procurorul și că cei trei ofițeri de poliție au comis vreuna din infracțiunile imputate.
Se menționează că semnificativ este faptul că actele de cercetare penală întocmite de aceștia au fost validate de procuror prin soluțiile adoptate, iar măsurile dispuse își au corespondent în probele administrate în cauză.
Infracțiunile pretins comise sunt infracțiuni de intenție, ceea ce presupune prevederea și urmărirea producerii unui anumit rezultat socialmente periculos, ceea ce nu a fost cazul în speță.
împotriva sentinței penale nr. 57/F/2005 a Curții de Apel Pitești, petiționarii C.L. și C.G. au declarat recurs, criticând-o pentru următoarele motive: hotărârea atacată nu cuprinde motivele soluției pronunțate; instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute prin plângerea lor, că ofițerii din poliție au indus în eroare pe procurori, influențând soluțiile acestora, hotărârea este contrară dispozițiilor art. 3, 4, 69, 197 și 2781 C. proc. pen.; apreciind că ofițerii de poliție nu au comis infracțiunile imputate, instanța a comis o eroare gravă de fapt; judecata a avut loc în lipsa petiționarilor, deși au solicitat amânarea cauzei pentru că au introdus o cerere de strămutare, dar scrisoarea lor de trimitere a cererii de amânare nu a fost ridicată la timp de către curierul curții de apel.
Criticile formulate nu sunt întemeiate.
Din verificarea hotărârii atacate în raport cu criticile aduse și cu cercetările prealabile efectuate se constată că soluția dată de procurori și menținută de instanța de judecată, de neîncepere a urmăririi penale față de ofițerii de poliție M.M., L.C. și N.T. este corectă, întrucât faptele imputate nu există, nefiind probe sau indicii din care să rezulte vinovăția acestora.
Soluția procurorilor și a instanței de judecată nu este rezultatul unei erori grave de fapt a încălcării unor dispoziții legale, ci a unei analize temeinice și corecte a întregului material al dosarului cauzei, raportată la dispozițiile legale.
Și motivarea soluției este corectă și convingătoare.
Nici motivul referitor la faptul că petiționarii nu au putut să fie prezenți la judecarea plângerii, deoarece au formulat la instanța supremă o cerere de strămutarea judecării la o altă instanță, au trimis la instanță dovada înregistrării cererii de strămutare împreună cu o cerere de suspendarea judecării, dar cererea a ajuns tardiv, nu poate fi primit, deoarece introducerea unei cereri de strămutare nu suspendă judecarea dosarului.
Potrivit art. 56 alin. (3) C. proc. pen., suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă de președintele instanței supreme la primirea cererii sau de instanța supremă după ce a fost investită, ceea ce nu a existat în cauză.
în ceea ce privește cererea de amânare a judecării plângerii, aceasta a ajuns la curtea de apel după judecarea procesului. Soluția curții de apel este legală și corectă, neafectată de nici un motiv de nulitate, astfel recursurile petiționarilor sunt nefondate, urmând a se respinge ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
în ceea ce privește declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Pitești a plângerilor petenților privind pe numiții D.N., D.C.I. și D.N.L., nu este susceptibilă de recurs.
De altfel, deși în declarația de recurs petiționarii au arătat că atacă sentința, fără a preciza limitele, ulterior nu s-au referit la soluția de declinare a competenței.
Recurentul petiționar C.L. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1340/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1331/2006. Penal → |
|---|
