ICCJ. Decizia nr. 1387/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 173 din 4 aprilie 2005, Tribunalul Satu Mare a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului S.N., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) și c) și art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 și art. 264 C. pen.
Instanța a reținut că, în primăvara anului 2000, inculpatul S.N. l-a rugat pe G.Șt. să-i cumpere din Germania un autoturism la mâna a doua, acesta fiind de acord, având în vedere relațiile de prietenie între cei doi.
în luna mai 2000, G.Șt. l-a contactat telefonic din Germania pe inculpat, căruia i-a spus că a găsit un autoturism Opel Astra la prețul de 8500 mărci germane, comunicându-i câteva date tehnice.
Inculpatul a fost de acord să cumpere această mașină la prețul comunicat.
în luna iunie a aceluiași an, G.Șt. a adus în România un autoturism, mașina fiind introdusă în țară pe numele martorei H.M., de la care inculpatul a cumpărat-o, prin repatriere.
Până la sfârșitul anului 2000, inculpatul i-a plătit o parte din preț numitului G.Șt., adică suma de 6.500 mărci germane, rămânându-i de achitat o sumă de 2000 mărci.
Din declarațiile martorilor audiați instanța a reținut că în prima tranșe s-a achitat la sfârșitul lunii iulie 2000 și s-au achitat 3500 mărci și a doua, de 4000 mărci, în toamna aceluiași an, când familia S. a înstrăinat autoturismul vechi pe care îl avea în proprietate, rămânând de achitat suma de 1000 mărci germane.
Cu ocazia achitării primei tranșe de bani, inculpatul s-a înțeles cu numitul G.Șt. ca în schimbul sumei de 500 mărci germane să primească o cantitate de 100 litri de țuică, luată de la tatăl inculpatului, sens în care inculpatul împreună cu numitul G.Șt., s-au deplasat în județul Sălaj, unde domiciliază tatăl inculpatului, de unde numitul G.Șt. a luat cantitatea de 100 l țuică.
Neînțelegerile care au intervenit ulterior între inculpat și numitul G.Șt., cu privire la ultimele 500 de mărci germane, pe care inculpatul trebuia să-i mai achite, au avut ca punct de pornire cele 4 cauciucuri trecute în contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului și nepredate inculpatului.
Inculpatul i-a spus lui G.Șt. că îi va achita restul de bani când îi va aduce cauciucurile, despre care, acesta din urmă, susținuse că erau uzate și nu le-a adus în România.
Instanța a mai reținut că, la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august 2003, inculpatul, în calitatea sa de agent șef de poliție, a oprit un tractor cu remorcă al SC G.O. SRL, care circula pe raza comunei Călpeni, autovehicul condus de V.A. Solicitându-i-se actele la control, tractoristul i-a spus inculpatului că nu are documente pentru remorcă, deoarece nu este înmatriculată.
Inculpatul l-a atenționat pe șofer că a încălcat legea și a cerut ca G.Șt., în calitate de patron al firmei, să se prezinte la postul de poliție.
Când acesta s-a prezentat la postul de poliție, inculpatul l-a amenințat că îi va întocmi dosar penal pentru punerea în circulație pe drumurile publice a remorcii neînmatriculate, ocazie cu care inculpatului i-ar fi spus numitului G.Șt., conform celor reținute în rechizitoriu, că în legătură cu cele 2000 mărci germane ar fi "chit".
Discuția dintre cei doi s-a încheiat fără ca inculpatul să mai facă vreo referire la dosarele penale și fără să întocmească vreun act în legătură cu constatarea remorcii neînmatriculate.
Pentru stabilirea exactă a stării de fapt, prima instanță i-a audiat, în calitate de martori, pe șoferul tractorului și pe cei patru muncitori care se aflau pe platforma remorcii.
Din declarațiile acestora, instanța a reținut că inculpatul, după ce a oprit cu un semn regulamentar tractorul, a venit în spatele acestuia, la remorcă și le-a atras atenția acestora să-și ridice picioarele de pe platformă, că se pot produce accidente. Nici unul dintre ei nu a auzit alte discuții, pe care inculpatul le-ar fi purtat cu șoferul tractorului și au declarat că acesta nu a prezentat nici un fel de acte inculpatului, astfel încât declarația numitului V.A., nu se coroborează cu nici o altă probă din dosar.
Referitor la acuzațiile aduse prin actul de sesizare al instanței, referitor la faptul că inculpatului, deși avea în atribuții și evidența autoturismelor și remorcilor, inclusiv a celor neînmatriculate, nu i-a întocmit dosar penal lui G.Șt. și V.A., instanța a reținut că, potrivit art. 30 din H.G. nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, autovehiculul și remorca se înmatriculează permanent, temporar sau pentru probă, iar art. 41 din același act normativ, prevede că mașinile autopropulsate pentru lucrări, mașinile agricole sau forestiere se înregistrează la consiliile locale, potrivit reglementărilor emise de acestea are, așa cum se prevede în alin. 3, stabilesc traseele de circulație ale acestora. Instanța a reținut că nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5 milioane la 20 milioane lei și față de aceste prevederi, inculpatul nu putea încheia acte cu caracter penal împotriva celor doi martori.
Din ansamblul tuturor probelor administrate în cauză, instanța a constatat că fapta de luare de mită pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu există, suma de 2000 mărci germane, pretinsa mită, fiind achitată, așa cum s-a probat ca parte a prețului rămânând suma de 500 mărci germane, contravaloarea celor 4 cauciucuri, iar în ceea ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanței, s-a reținut că nici aceasta nu există, dat fiind caracterul subsecvent al acestei infracțiuni care nu poate exista, ca infracțiune de sine stătătoare, fără o infracțiune anterior săvârșită de către o altă persoană.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel P.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, solicitând desființarea hotărârii atacate și condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) și b), art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 și art. 264 C. pen.
Prin decizia penală nr. 173/A/2005, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de P.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, a desființat sentința penală și în consecință:
în baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) și c), art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 a condamnat inculpatul S.N. la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
în baza art. 264 C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute 4 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
în baza art. 255 alin. (5) C. pen., s-a dispus restituirea în favoarea denunțătorului G.Șt. a sumei de 550 lei RON.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut fondate criticile formulate de parchet deoarece, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 și art. 30 din H.G. nr. 85/2003, mijlocul de transport, respectiv remorca destinată transportului produselor agricole sezoniere este supus imperativ înmatriculării, deoarece, în urma expertizării vehiculului în cauză, s-a constatat că aceasta nu se încadrează în categoria mijloacelor de transport cu privire la care era suficientă doar înregistrarea la consiliul local de pe lângă primăria în raza căreia se utilizează vehiculul respectiv pentru efectuarea transportului cu ocazia lucrărilor sezoniere. în această situație, s-a reținut că instanța de fond a calificat greșit fapta neînmatriculării ca fiind contravenție și nu infracțiune.
Instanța a reținut că declarațiile martorilor audiați conduc la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, câtă vreme denunțătorul i-a remis acestuia suma pretinsă de 5,5 milioane lei pentru a-și efectua concediul de odihnă, iar inculpatul nu a întocmit un dosar, nu a înregistrat vreo lucrare, în virtutea atribuțiilor de serviciu, având ca obiect fapta imputată, aceea de a utiliza în desfășurarea activităților societății pe care o patrona, un vehicul neînmatriculat în circulație.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivele de casare invocate de recurent sunt cele prevăzute de art. 3859pct. 12 și 17 C. proc. pen.
Recurentul susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen.
Punerea în circulație a utilajelor agricole nu mai constituie infracțiunea prevăzută de art. 77 alin. (1) din O.U.G. 195/2002, ci, conform art. 41 din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, nerespectarea prevederilor referitoare la punerea în circulație a unor asemenea utilaje și înregistrarea la Consiliile Locale a acestora, constituie contravenție. Având în vedere că infracțiunea de favorizare a infractorului presupune existența unei infracțiuni principale săvârșită de orice persoană, prin care se lezează regulile de ordine publică, recurentul susține că nu poate fi reținută în sarcina sa infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.
Cu privire la infracțiunea de luare de mită, consideră că fapta nu există.
Instanța a înlăturat ca subiective, în mod greșit declarațiile martorilor care au susținut că s-a făcut plata autoturismului achiziționat de inculpat în două tranșe, una de 3.500 de mărci germane și alta de 4000 mărci germane, urmând ca restanța să fie achitată în țuică de la tatăl inculpatului, aspect relatat de martora B.M.
De asemenea, susține recurentul că instanța de apel nu a avut în vedere declarațiile patronilor asociațiilor agricole din care rezultă că niciodată inculpatul nu le-a pretins bani sau alte produse.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța de recurs reține următoarele considerente:
în mod corect instanța de apel a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.
Potrivit art. 13 (3) din O.U.G. nr. 195/2002 evidența vehiculelor supuse înmatriculării se ține la unitatea de poliție competentă pe raza căreia își are domiciliul sau reședința proprietarul.
Cu adresa nr. 5 din 7693 emisă la 22 iunie 2004 de I.P.J. Satu Mare - Serviciul Poliția Rutieră s-a comunicat organelor judiciare că, pe teritoriul de competență, polițiștii țin evidența autovehiculelor și remorcilor inclusiv a celor neînmatriculate, precum și a vehiculelor cu tracțiune animală.
Polițiștii postului comunal efectuează cercetări în cazul tuturor infracțiunilor pe linie de circulație și al accidentelor cu excepția celor soldate cu morți.
în consecință, inculpatul avea ca atribuție de serviciu să efectueze actele de urmărire penală în cazul în care constata că, remorca al cărei proprietar era martorul G.Șt. este supusă înmatriculării.
Pentru a stabili aplicabilitatea în speță a art. 30 și 41 din H.G. nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, de natură să includă fapta în sfera contravențională, trebuie să se stabilească dacă remorca neînmatriculată făcea parte din categoria vehiculelor enumerate în art. 41 din acest act normativ.
încă din faza de urmărire penală, prin adresa P.N.A., emisă la data de 21 iunie 2004, s-a solicitat Compartimentului regim permise auto și certificate de înmatriculare din cadrul S.E.I.P. Satu Mare să se comunice dacă remorca menționată în factura fiscală nr. 6669225, anexată în copie, trebuie înmatriculată pentru a putea circula pe drumurile publice.
Cu adresa nr. 2603516 din 21 iunie 2004 se comunică faptul că, "acest tip de vehicul trebuia înmatriculat pentru a putea circula pe drumurile publice".
Pentru a fi eliminat orice dubiu asupra necesității înmatriculării remorcii s-au solicitat relații în acest sens și R.A.R., să se pronunțe asupra aceleiași probleme. Remorca a fost examinată efectiv de specialiștii R.A.R. (la cererea expresă a acestei instituții în scopul declarat de "încadrare exactă în categoria de folosință a vehiculului în cauză").
Din raportul de verificare tehnică rezultă că "pentru a fi pusă în circulație pe drumurile publice remorca de transport tulpini de cânepă și paie trebuie omologată și apoi înmatriculată".
Având în vedere că cele două instituții competente să se pronunțe în privința includerii remorcii într-o categorie de folosință sau alta, în funcție de care să se stabilească necesitatea sau nu a înmatriculării, s-au pronunțat în sensul obligativității acestei operațiuni, incidența art. 41 din H.G. nr. 85/2003 este într-adevăr exclusă, fapta numiților G.Șt. și V.A. constituind infracțiune și nu contravenție.
Situația preexistentă în cazul favorizării infractorului este conturată de o infracțiune săvârșită de altă persoană decât favorizatorul.
în textul art. 264 C. pen., se menționează că ajutorul este dat "unui infractor".
Aceasta înseamnă, pe de o parte, că fapta favorizată poate fi numai o infracțiune cum corect s-a reținut și în cauză, adică o faptă pentru care să se poată legalmente porni acțiunea penală, iar, pe de altă parte că cel favorizat îndeplinise în momentul săvârșirii actelor de favorizare, toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerat ca atare, adică un infractor.
în cauză, cu probele administrate în cauză s-a dovedit această situație preexistentă.
Sub aspectul laturii obiective favorizarea s-a săvârșit prin omisiune.
Ajutorul dat unui infractor, care constituie enunțul material al infracțiunii în discuție poate consta și într-o inacțiune.
în cauză, inculpatul a efectuat controlul vehiculului în discuție nu a întocmit vreun act premergător în cauză.
Sub aspectul laturii subiective, fapta trebuie să se săvârșească cu intenție directă sau indirectă.
Este de necontestat că existau relații de amiciție între inculpat și proprietarul vehiculului și cu intenție nu a acționat potrivit dispozițiilor legale.
Chiar dacă inculpatul avea îndoieli cu privire la obligația de înmatriculare a vehiculului, în exercitarea atribuțiilor sale trebuia să facă demersurile necesare să stabilească ce fel de răspundere este angajată în acest caz, penală sau contravențională.
Neprocedând, cu intenție, astfel inculpatul este subiect activ al infracțiunii de favorizare a infractorului.
Referitor la infracțiunea de luare de mită, în mod corect instanța de fond a reținut că nu există și a achitat pe inculpat pentru această infracțiune.
Prezumția de nevinovăție este înscrisă în actuala legislație procesuală ca o normă legată de sarcina administrării probelor. Potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăția sa, iar în cazul când există probe de vinovăție, acesta are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Această prezumție este strâns legată de aflarea adevărului și dovedirea corectă a împrejurărilor de fapt ale cauzei, în așa fel încât vinovăția să fie stabilită cu certitudine.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că în virtutea relațiilor de prietenie în primăvara anului 2000 inculpatul S.N. l-a rugat pe G.Șt. să-i cumpere din Germania un autoturism la mâna a doua.
Acest autoturism a fost adus în România, și până la sfârșitul anului inculpatul i-a plătit lui G.Șt. prețul autoturismului în două tranșe, prima tranșă de 3500 mărci și a doua tranșă de 4000 mărci germane.
Cuantumul sumei și plata acesteia rezultă din declarațiile martorilor S.R. și S.M.
Deși prin ordonanța de 21 iunie 2004, P.N.A., a respins cererea formulată de inculpat privind audierea ca martori a soției inculpatului și fratelui acestuia precum și confruntarea acestora cu G.Șt., considerându-se că aceștia vor avea "o poziție vădit subiectivă" în mod corect instanța, cu respect, pentru prezumția de nevinovăție, a administrat și probele solicitate de inculpat.
Legătura de rudenie nu constituie prin sine însăși o prezumție a lipsei de obiectivitate, organul judiciar nu are dreptul să înlăture declarația unui martor numai pentru acest motiv.
Instanța poate aprecia sinceritatea martorului rudă numai în urma analizei declarației în complexul material probator.
Organele judiciare au dreptul de a asculta ca martori, în principiu, orice persoană care are cunoștință despre cauză. Rudele apropiate sau soțul inculpatului nu pot fi obligate să depună ca martori, însă ei nu sunt exceptați de lege de la audiere.
Având în vedere că este vorba de achiziționarea unui bun de către inculpat, evident că soția și fratele sunt persoanele care pot avea cunoștință de modul cum a fost dobândit bunul, așa încât în mod corect instanța de fond a acordat valoarea probatorie cuvenită acestor declarații.
După achitarea sumei de 7500 mărci germane, a mai rămas de achitat suma de 1000 mărci germane.
Ambii martori au susținut că la achitarea primei tranșe, inculpatul s-a înțeles cu numitul G.Șt. ca în schimbul sumei de 500 mărci germane, să primească 100 l țuică, luată de la tatăl inculpatului. Acest fapt este confirmat de martora B.M. care s-a deplasat împreună cu aceștia, părinții săi fiind vecini cu părinții inculpatului, aceasta asistând la discuția dintre inculpat și G.Șt., în sensul că țuica reprezintă contravaloarea a 500 mărci germane pe care inculpatul trebuia să o dea cu titlu de preț al mașinii. Martora a văzut în fața banchetei din spate și bidoanele cu țuică.
în mod corect instanța de fond a reținut că neînțelegerile intre inculpat și numitul G.Șt. cu privire la suma de 500 mărci germane au avut ca punct de pornire cele 4 cauciucuri, trecute în contractul de vânzare cumpărare.
Martorul S.M.M. a confirmat această neînțelegere. Acesta este cel care, dorind să vadă mașina cumpărată de inculpat, a privit atât la motorul autoturismului cât și în interiorul ei. Cu această ocazie martorul a găsit în torpedo mai multe acte, printre care și un document tipizat completat în limba germană, scris de mână, formular tipizat de culoare verde.
Cunoscând limba germană a citit acel act, și-a dat seama că este un contract de vânzare-cumpărare și la una din rubrici era scris de mână că autoturismul "se vinde cu radiocasetofon Balupunkt și patru cauciucuri de iarnă".
Cu această ocazie, inculpatul a aflat de existența cauciucurilor, deoarece nu le primise odată cu mașina. Indignat de comportamentul numitului G.Șt., inculpatul a condiționat achitarea diferenței de preț, 500 mărci germane de înmânarea cauciucurilor.
Martorul G.Șt. a recunoscut faptul că inculpatul nu a primit cauciucurile, susținând că acestea au fost uzate și nu le-a mai adus în țară. Pe fondul acestui conflict între părți, singura declarație a denunțătorului care susține că suma de 2000 mărci germane nu a fost achitată ci în final a fost reținută pentru a nu-i întocmi dosar penal, declarație care este susținută numai de declarațiile martorilor, angajații săi, care nu au făcut altceva decât să reproducă susținerile lui G.Șt. dar nu cunosc ce s-a întâmplat în realitate.
Referitor la suma de 5.500.000 lei, de asemenea, nu se poate susține că "este indubitabil că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, câtă vreme denunțătorul i-a remis acestuia suma solicitată de 5,5 milioane lei, iar inculpatul nu a întocmit dosar penal".
Inculpatul nu a recunoscut primirea acestei sume de bani și singura susținere a denunțătorului necoroborată cu altă probă nu poate conduce la concluzia că această discuție măcar a existat, sau dacă s-ar fi solicitat suma de către inculpat nici chiar G.Șt. nu știe cu ce titlu a solicitat și dacă nu cumva a fost cu titlu de împrumut.
împrejurarea că inculpatul l-a favorizat pe numitul G.Șt. nu poate atrage concluzia că el este subiect activ și al infracțiunii de luare de mită, având în vedere că cei doi erau prieteni.
Toate aceste considerente atrag concluzia că există dubiu cu privire la vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită, și acesta profită inculpatului.
în consecință, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va fi admis recursul inculpatului, va casa în parte decizia pronunțată rejudecând vor fi descontopite pedepsele aplicate inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va fi achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 1 lit. a) și c), art. 6 și art. 7 din Legea 78/2000, menținând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.
Va fi înlăturată obligarea inculpatului la restituirea sumei de 550 RON către denunțător.
Având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, este căsătorit și are un copil minor, se apreciază că pedeapsa aplicată își va atinge scopul preventiv și educativ fără executarea acesteia, fiind îndeplinite cerințele art. 81 C. pen.
Se va face aplicarea art. 359 C. proc. pen., art. 82 și art. 83 C. pen.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1391/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1385/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
