ICCJ. Decizia nr. 1469/2006. Penal

Prin sentința penală nr. 425 din 5 octombrie 2005, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpatul I.C., la:

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen. (faptă comisă la data de 1 noiembrie 2004).

Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 8 februarie 2005, la zi.

în temeiul art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul I.C. a fost obligat să plătească părții civile M.D. suma de 280 lei (RON) cu titlu de despăgubiri civile.

în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 350 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a dispus ca onorariul de avocat în sumă de 160 lei (RON) cuvenit apărătorului desemnat din oficiu (40 lei RON, la urmărirea penală, 20 lei RON, la verificarea arestării conform art. 3001C. proc. pen. și 100 lei RON, judecata în fond) să fie virată către Baroul de Avocați Galați din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

în seara zilei de 1 noiembrie 2004, în jurul orelor 17,30, partea vătămată M.D. și numita M.G.I. se aflau pe o bancă în parcul Cloșca, situa în zona inelului de rocadă din municipiul Galați.

Partea vătămată i-a împrumutat telefonul mobil Siemens A 55, cu carcasă de culoare bleumarin și gri, însoțitoarei sale pentru a transmite un SMS mamei sale.

în acest timp a intrat în parc și inculpatul I.C., însoțit de o persoană rămasă neidentificată care a trecut prin fața băncii unde se afla partea vătămată și prietena sa.

După circa 10 minute, cei doi s-au întors, iar inculpatul s-a apropriat de partea vătămată și M.G.I., în timp ce persoana care îl însoțea și-a continuat drumul.

în momentul în care a ajuns în dreptul lui M.G.I., inculpatul a tras de telefon, dar întrucât posesoarea a ținut de el, inculpatul a tras mai tare, reușind să-l smulgă, după care a fugit către magazinele cu piese auto din zonă.

După săvârșirea faptei, M.G.I. a încercat să-l urmărească pe inculpat, dar acesta a reușit să se facă nevăzut.

După săvârșirea faptei, partea vătămată a sesizat telefonic organele de poliție.

Și alte cunoștințe ale părții vătămate s-au plâns că în aceeași zi, o persoană cu semnalmentele inculpatului le-au deposedat, prin violență, de telefonul mobil.

Fiind identificat, inculpatul a fost recunoscut de către partea vătămată ca fiind persoana care, prin violență, a deposedat-o pe M.G.I. de telefonul mobil. Același lucru l-au făcut și numitele T.R.I., N.L. și S.N.A., în sensul că l-au recunoscut pe inculpat ca fiind autorul faptelor de tâlhărie, după fotografiile prezentate de organele de poliție.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul I.C. pe care a criticat-o ca fiind nelegală, întrucât nu el este autorul faptei, solicitând a se dispune achitarea.

în subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt, întrucât nu a folosit acte de violență împotriva persoanei de la care se pretinde că a sustras telefonul.

Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 89/ A din 20 decembrie 2005, a admis apelul declarat de inculpatul I.C. împotriva hotărârii primei instanțe pe care a desființat-o în parte și numai în ce privește latura penală în sensul că a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 3 ani și 6 luni închisoare la un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelată.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus, în continuare la zi, durata reținerii și arestării preventive.

S-a decis ca cheltuielile judiciare ocazionate de judecata apelului să fie suportate de stat, iar onorariul de avocat în sumă de 100 lei (RON) cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului să fie avansată către Baroul Galați din fondul Ministerului Justiției.

în motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că "instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului pe baza unei analize complete a materialului probator" situație de fapt confirmată de declarațiile părții vătămate M.D., care se coroborează cu declarațiile martorilor M.G.I., S.N.A., T.R.I. și N.L., precum și procesele verbale de recunoaștere din grup a inculpatului.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei a arătat instanța de apel, în sensul schimbării din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, nu se impune din moment ce s-a dovedit că inculpatul și-a însușit telefonul mobil de la numita M.G.I. prin smulgere, respectiv violență, deși aceasta a încercat să opună rezistență.

Cu privire la cererea inculpatului de a se dispune achitarea s-a arătat că nu poate fi primită, probele de la dosar, la care s-a făcut referire dovedind că este autorul faptei, iar în acest sens nu a adus dovezi care să stabilească contrariul.

în schimb a arătat instanța de apel, hotărârea primei instanțe este netemeinică sub aspectul pedepsei aplicată inculpatului care este prea severă.

în cauză nu s-a avut în vedere "modalitățile și împrejurările comiterii faptei" intensitatea redusă a violenței folosită de inculpat, cuantumul redus al prejudiciului, urmarea produsă și vârsta inculpatului care duc la concluzia că reeducarea să se poată realiza și prin aplicarea unei pedepse mai mici decât cea aplicată de prima instanță.

Decizia Curții de apel a fost cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați pe care a criticat-o cu privire la greșita reducere a pedepsei aplicată inculpatului, având în vedere gravitatea faptei, modalitatea în care a fost comisă dar și poziția procesuală a inculpatului care nu a recunoscut învinuirea ce i s-a adus; motiv pentru care a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe respectiv a pedepsei aplicată de aceasta.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați este nefondat.

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar se constată că, într-adevăr, atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, invocând fapta comisă de acesta în textele de lege corespunzătoare.

Se constată, de asemenea, că în mod judicios instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, corect menținute de instanța de apel.

în ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că instanța de apel a redus-o în mod nejustificat atâta vreme cât acesta a avut o poziție procesuală de nerecunoaștere a faptei și este cunoscut cu antecedente penale, chiar dacă nu este recidivist, de multitudinea, de asemenea, fapte care se săvârșesc în locuri publice, și care creează o stare de insecuritate socială, aspecte care sunt de natură să ducă la concluzia că pentru realizarea scopului pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen., se impune un tratament sancționator mai sever, pedeapsa aplicată de prima instanță redusă sub limita minimă a textului de lege incriminator neputând fi considerată severă și cu atât mai puțin exagerată, în speță, la individualizarea acesteia, menținându-se un echilibru între gravitatea faptei și persoana făptuitorului.

Pentru considerentele ce preced s-a avut în vedere că s-a verificat decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., nu s-a constatat existența și a altor motive care analizate din oficiu au dus la casare și sub alte aspecte, s-a constatat că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a fost fondat și admis în sensul că s-a respins apelul declarat de inculpatul I.C. împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță ce a fost menținută sub toate aspectele, penal și civil și s-a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1469/2006. Penal