ICCJ. Decizia nr. 1472/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 504 din 6 iunie 2005, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul D.V. la:
- 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74 lit. c) și art. 80 C. pen.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea aceluiași inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.
A fost respinsă acțiunea civilă promovată de partea civilă S.N.I.F., sucursala Dolj.
în baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri: o lopată, o casma, un ciocan, un clește, un patent, un cuțit, un dorn și cinci suporți izolatori.
Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
în ziua de 19 februarie 2004, inculpatul D.V. s-a deplasat la Stația de Irigații aparținând S.N.I.F., sucursala Dolj de pe raza comunei Izvoarele, cu o bicicletă, având asupra sa o lopată, o cazma, un ciocan, un clește, un petent, un cuțit ruginit, două dălți și un dorn cu intenția de a sustrage cabluri.
La locul cu pricina, inculpatul a săpat o groapă lângă peretele din partea estică, cu o lungime de 1,5 m și o lățime de 0,80 m, folosindu-se de cazma și lopată, celelalte unelte aflându-se pe marginea gropii.
în momentul în care săpăturile au dat la iveală un cablu de alimentare din cupru, inculpatul a fost observat de lucrătorul de poliție I.I. și numitul F.M., care se deplasau pe ruta Băilești - Izvoare.
La cererea lucrătorului de poliție de a-și declina identitatea, inculpatul a fugit de la locul faptei, abandonând bicicleta și o haină din vinilin de culoare neagră, precum și uneltele.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul D.V.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita achitare a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, din moment ce din procesul-verbal de cercetare la fața locului rezultă că, pe fondul gropii săpată de inculpat, a fost găsită o bucată de cablu de alimentare din cupru, cu diametru de 10 mm, secționat, aspect relatat și de martorul F.M., la care se adaugă și faptul că din adresa părții civile rezultă că au fost înlocuiți 35 ml cablu.
S-a solicitat condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea de distrugere și implicit, obligarea sa la plata de despăgubiri către partea civilă.
Suplimentar, parchetul a arătat că în cauză, încadrarea juridică a faptei de distrugere era cea prevăzută de art. 217 alin. (3) C. pen. și nu art. 217 alin. (1) C. pen.
Inculpatul a criticat aceeași hotărâre cu privire la greșita lui condamnare pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat, întrucât intenția sa nu a fost de a fura cabluri electrice, scopul real fiind acela de a prinde o vulpe care se ascunsese în acel loc.
în subsidiar, a solicitat a se constata că acțiunile executate până în momentul prinderii sale constituie acte preparatorii care nu sunt pedepsite de legea penală.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 349 din 8 noiembrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul D.V.
Prin aceeași decizie, inculpatul D.V. a fost obligat să plătească statului suma de 30 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
în motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că "în mod corect prima instanță a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că de fapt el a căutat o vulpe" și că acest motiv "este unul hazliu, deoarece este logic că o vulpe nu așteaptă" ca inculpatul să sape o groapă ca să o prindă și de regulă animalele sălbatice nu se adăpostesc în construcțiile ridicate de mâna omului", iar la prinderea acestora, în situația în care afirmația inculpatului ar fi reală, nu se justifică prezența celorlalte unelte, dorn, ciocan, patent, instrumente mai degrabă apte să ajute la secționarea unor cabluri decât la "prinderea vulpii".
în cauză, a arătat instanța de apel, nu se poate vorbi de existența unor acte preparatorii, cum susține inculpatul, din moment ce acesta a trecut la executarea acțiunii de decopertare a solului în vederea identificării cablurilor, pe care de altfel le-a și găsit, dar nu a putut să și le însușească datorită intervenției lucrătorilor de poliție, care a întrerupt realizarea rezoluției infracționale.
Referitor la critica formulată de parchet, privind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de distrugere s-a arătat că "prima instanță a făcut o apreciere corectă a probelor administrate, iar în cazul în care acea bucată de cablu, care fără îndoială a fost găsită la locul faptei, ar fi fost tăiată de inculpat, procesul-verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare ar fi relevat existența capetelor de cablu secționate (de unde s-ar fi tăiat acea bucată)" ori, precizează instanța de apel, în condițiile în care s-a constatat că acele cabluri de alimentare ale stației sunt întregi, singura explicație logică fiind aceea că bucata de cablu se afla întâmplător acolo și nu fusese secționată de inculpat.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei de distrugere s-a arătat că motivul de casare ce privește acest aspect nu este fondat, întrucât nu este vorba de cabluri de înaltă tensiune ci de cabluri de alimentare obișnuite.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul D.V.
Ambii recurenți au criticat decizia atacată pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume:
- parchetul cu privire la greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de distrugere, întrucât în cauză există dovezi de vinovăția a acestuia cât și la greșita încadrare juridică a acestei fapte care este art. 217 alin. (3) C. pen.;
- inculpatul D.V. cu privire la greșita sa condamnare pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat, întrucât intenția sa nu a fost de a sustrage cabluri electrice, ci de a prinde o vulpe care își avea vizuina în acel loc, iar activitățile desfășurate până în momentul depistării sale nu pot fi considerate decât acte preparatorii, nepedepsite de lege, motiv pentru care se impune achitarea sa.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul D.V. sunt nefondate.
Din analiza materialului probator existent la dosar, se constată că în mod corect, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat, pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat. Activitățile desfășurate de acesta până în momentul depistării de către lucrătorul de poliție, constituie acte de executare proprii infracțiunii de furt, care însă nu au putut fi finalizate nu din dorința și voința sa, ci a intervenirii unui factor extern (intervenția organului de poliție).
în ce privește achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, dispusă de prima instanță și menținută de instanța de apel este de asemenea, corectă.
Faptul că la locul faptei a fost găsită o bucată de cablu electric fără însă a se putea stabili că a fost desprinsă din cablurile la care ajunsese inculpatul prin săparea gropii până la descoperirea sa de către lucrătorul de poliție și nestabilirea de unde ar fi provenit acel fragment și de la ce instalație, cum și faptul că ar fi fost distrusă de inculpat, nu pot constitui temeiuri de condamnare a acestuia, ele încadrându-se în categoria presupunerii și prezumției care în cadrul procesului penal nu au valoare de probe. Sub acest aspect, instanțele au făcut corect aplicarea principiului.
Cât privește încadrarea juridică a faptei de distrugere, din moment ce nu s-a stabilit că inculpatul este autorul faptei și nici împrejurarea că prin deteriorarea cablului s-ar fi produs consecințe grave, punerea în discuție a acestui aspect este lipsit de relevanță. încadrarea juridică a faptei prezintă interes în situația în care inculpatul era autorul faptei, deoarece față de el s-a desfășurat urmărirea penală.
Problema schimbării încadrării juridice nu mai poate fi luată în discuție și în raport cu temeiul juridic în baza căruia inculpatul a fost achitat, art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece o faptă ce nu există, este susceptibilă de încadrare juridică.
Pentru considerentele ce preced, s-a avut în vedere că s-a verificat decizia atacată în raport și cu prevederile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., nu s-a constatat existența și a altor motive care analizate din oficiu au dus la casare, s-a constatat că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul D.V. au fost nefondate, a decis ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1477/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1469/2006. Penal → |
|---|
