ICCJ. Decizia nr. 1462/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 170 din 8 septembrie 2005, Tribunalul Caraș-Severin a condamnat pe inculpații:
- C.C. la:
- 9 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 24 decembrie 2004, orele 23,00 la zi.
- M.I.V. la:
- 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), 74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a numitului inculpat, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive, de la 24 decembrie 2004 ora 23,00, la zi.
Pentru ambii inculpați, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost prelungită starea de arest preventiv, pe o durată de 59 zile, începând cu data de 9 septembrie 2005, ora 24,00.
în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați să plătească părții civile P.V. câte 5.000 lei (RON), fiecare, cu titlu de daune morale.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de câte 600 lei (RON).
S-a dispus virarea sumei de 24,6 lei (RON) din fondurile Ministerului Justiției în contul I.M.L. Timișoara, RO06TREZ6215009XXX 000389, deschis la Trezoreria Timișoara și a sumei de 227 lei (RON) în contul nr. 50411061626 al Spitalului Județean Reșița, reprezentând costul raportului medico-legal și al avizelor efectuate în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
La data de 24 decembrie 2004, după ora 12,00, inculpatul M.I.V. și victima P.V. s-au întâlnit la locuința inculpatului C.C. din Bocșa, unde au consumat băuturi alcoolice.
La un moment dat, între victimă și cei doi inculpați au apărut discuții contradictorii în legătură cu o amendă contravențională aplicată anterior inculpatului C.C., după părerea inculpaților, din vina victimei. Cu acest prilej cei doi inculpați i-au cerut victimei să plătească amenda, iar aceasta din urmă le-a făcut cunoscut că în acel moment nu dispune de bani.
Nemulțumiți de răspunsul victimei inculpații s-au manifestat violent față de aceasta.
Pentru a preîntâmpina o situație mai gravă, victima a intenționat să plece, în care sens a dat mâna cu inculpații.
Inculpatul M.I.V. i-a reproșat victimei faptul că l-a strâns prea tare de mâna dreaptă la care avea o leziune, motiv pentru care a început să o lovească.
între cei trei a avut loc o altercație, în cadrul căreia au fost răsturnate de pe masă paharele de țuică și ceștile de cafea, pe care inculpatul C.C. a încercat să le ridice.
întrucât a fost lovit de victimă, inculpatul C.C. s-a alăturat inculpatului M.I.V., astfel că amândoi inculpații au lovit pe aceasta cu pumnii în piept și abdomen, în timp ce aceasta (victima) se afla în pat.
La un moment dat, inculpatul M.I.V. a tras pe victimă jos din pat, după care ambii inculpați i-au aplicat lovituri cu picioarele. După ce inculpații au încetat agresiunea, victima a cerut să meargă la toaletă, refuzând să fie însoțită de inculpatul M.I.V.
La refuzul victimei de a fi însoțită, inculpatul M.I.V. a tras-o de picioare afară. Când inculpatul C.C. a ieșit și el afară, victima l-a rugat să-i spună inculpatului M.I.V. să nu o mai lovească.
între timp inculpatul C.C. a intrat în casă, iar după 10-15 minute de la încetarea agresiunii inculpatul M.I.V. i-a spus că victima a decedat.
După ce s-au convins că victima a decedat, inculpatul C.C. i-a propus inculpatului M.I.V. să anunțe poliția, iar la refuzul acestuia au hotărât să acopere cadavrul cu o ușă de lemn, aruncată în curte.
înainte de a se despărți, inculpații au hotărât să se întâlnească seara, ocazie cu care să transporte cadavrul victimei pe care să-l arunce în râul Bârzava.
între timp, inculpatul C.C. a plecat la Reșita, la sora sa, I.E., luând de pe masă, din greșeală, cheile aparținând victimei, iar inculpatul M.I.V. a plecat la familia B. unde a lucrat, cei doi urmând ca seara să se întâlnească.
Inculpatul C.C. a relatat surorii sale incidentul care a avut loc la locuința sa, iar aceasta a anunțat organele de poliție.
Raportul medico-legal, întocmit în cauza a concluzionat că moartea victimei P.V. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei internă consecutivă rupturii de organe interne (ficat, rinichi drept) în cursul unui traumatism toraco-abdominal, ca urmare unor leziuni produse prin lovire directă și repetată cu corpuri contondente cu intensitate crescută, cât și prin compresia cu picioarele cu intensitate crescută, leziuni ce au legătură directă de cauzalitate cu decesul victimei.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă P.V. și inculpații C.C. și M.I.V.
Partea civilă a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la pedepsele aplicate inculpaților pe care le consideră prea blânde, solicitând majorarea acestora și la cuantumul daunelor morale acordate care, de asemenea, sunt necorespunzătoare, solicitând majorarea lor.
Inculpații au criticat aceeași hotărâre, după cum urmează:
Inculpatul M.I.V., referitor la: greșita reținere a situației de fapt, în sensul că nu este reală afirmația inculpatului C.C. că ar fi lovit pe victimă și după ce aceasta a fost scoasă afară din casă; încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea prevăzută de art. 183 C. pen. și la pedeapsa aplicată apreciază ca severă, solicitând reducerea ei prin reținerea în favoarea sa și a scuzei provocării, întrucât fapta a fost comisă ca urmare a unei puternice tulburări datorată comportării victimei.
Inculpatul C.C. referitor la faptul că el nu a aplicat victimei decât câteva lovituri, ușoare, care nu puteau duce la decesul acesteia, intervenind practic pentru a pune capăt conflictului, motiv pentru care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 412 din 15 decembrie 2005, a admis apelul declarat de partea civilă P.V., în sensul că a desființat hotărârea primei instanțe sub aspectul laturii civile, obligând pe inculpați să-i plătească, în solidar, suma de 10.000 lei (RON).
Prin aceeași decizie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați care au fost obligați să plătească statului suma de câte 150 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare, din care, suma de câte 100 lei (RON) reprezentând onorariile de avocat cuvenite pentru apărarea din oficiu, urmează a se plăti către Baroul de Avocați Timiș.
A fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a dedus, la zi, durata reținerii și arestării preventive a acestora.
în motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că apelurile declarate de inculpați sunt neîntemeiate "având în vedere că din probele dosarului rezultă că în data de 24 decembrie 2004 aceștia au agresionat victima P.V., din cauza unor discuții contradictorii în legătură cu o amendă contravențională aplicată anterior inculpatului C.C., după părerea celor doi din vina victimei. în aceste condiții cei doi inculpați au lovit în mod repetat victima pe patul din cameră cu pumnii în zona toraco-abdominală, cei doi inculpați au recunoscut că au participat împreună la agresionarea victimei, existând anumite diferențe în declarațiile date de aceștia referitoare la modul în care au acționat".
A mai arătat instanța de apel că "Din probatoriul administrat rezultă că cei doi inculpați au agresionat împreună victima, având calitatea de coautori la producerea rezultatului final, decesul victimei, situație în care "intervenția fiecărui autor se caracterizează prin conștiință că acțiunea constitutivă a infracțiunii se realizează prin acțiunea unită cu aceea a celorlalți coautori" situație în care "nu este necesar ca fiecare coautor să aibă intenția de autor unic, adică de a îndeplini singur întregul act de executare ci este suficientă existența intervenției de coautor, adică știința și voința ca activitatea să se completeze cu a altuia, constituind astfel cauza din care rezulta efectul dorit de el".
Față de această situație a concluzionat instanța de apel, în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, în acest sens fiind și constatările raportului medico-legal, din care rezultă că leziunile de violență toraco-abdominale s-au putut produce prin lovire directă și repetată cu corpuri contondente cu intensitate crescută, cât și prin compresia cu picioarele cu intensitate crescută și au legătură directă de cauzalitate cu decesul victimei astfel că vinovăția celor doi inculpați a fost corect stabilită, iar fapta corect încadrată în dispozițiile art. 174 C. pen.
Cu privire la pedepsele aplicate s-a arătat că au fost just individualizate, cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acestea neputând fi apreciate ca severe, având în vedere că în favoarea acestora au fost reținute circumstanțe atenuante, motiv pentru care nu se impune reindividualizarea lor în sensul solicitat (reducere).
Cu privire la apelul părții civile P.V. s-a arătat că deși instanța de fond a stabilit corect cuantumul daunelor morale ce i se cuvin, în mod nejustificat, inculpații nu au fost obligați la plata acestora în solidar, ci separat, în care sens urmează a fi admis.
Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpații C.C. și M.I.V. pe care au criticat-o, în principal, cu privire la omisiunea instanței de apel, de a se pronunța asupra criticii formulată de inculpatul M.I.V. cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, motiv pentru care să se caseze decizia instanței de apel și să se trimită cauza pentru rejudecare.
în subsidiar, inculpații au mai solicitat reducerea pedepselor pe care le apreciază ca fiind prea severe.
Diferit, inculpatul C.C. a mai solicitat a se constata că deși a lovit pe victimă, loviturile aplicate au fost ușoare și nu puteau conduce la decesul acesteia.
Recursurile declarate de inculpații C.C. și M.I.V. sunt nefondate.
După cum este de observat, inculpații au reiterat ca motive de recurs, criticile pe care le-au formulat și la judecata în apel și anume greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de omor, apreciind că aceasta trebuia încadrată în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., severitatea pedepselor aplicate, iar inculpatul C.C. prin faptul că nu se consideră vinovat de moartea victimei, loviturile aplicate de el fiind ușoare și deci fără consecințe grave asupra sănătății și vieții acesteia.
Contrar susținerilor inculpaților, se constată că instanța de apel a răspuns punctual tuturor criticilor aduse hotărârii primei instanțe, inclusiv criticii privind încadrarea juridică a faptei, arătând considerentele pentru care fapta a fost corect încadrată în infracțiunea de omor, care au fost redate în cuprinsul prezentei decizii, motivare pe care înalta Curte și-o însușește pe deplin ca fiind în acord, atât cu probele de la dosar cât și cu prevederile legale aplicabile în cauză, motivare ce nu se mai impune a fi reluată, cu singura precizare că inculpații deși nu au urmărit în mod nemijlocit uciderea victimei, prin modul în care au acționat, respectiv aplicarea repetată de lovituri și cu intensitate victimei, în zone în care se află localizate organe vitale pentru viață au putut să-și dea seama și implicit au acceptat posibilitatea morții victimei, acționând cu intenție indirectă.
în cauză în mod corect s-a stabilit că inculpatul C.C. se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, cele arătate de instanța de apel și redate, de asemenea, în cuprinsul prezentei decizii, fiind corespunzătoare adevărului.
Nici critica inculpaților prin care solicită reducerea pedepselor nu este fondată. Atât prima instanță cât și instanța de apel au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la dozarea pedepselor ținând seama atât de pericolul social al faptelor imputate cât și de datele ce caracterizează persoana acestora, astfel că pedepsele au fost diferențiate, chiar dacă în favoarea lor au fost reținute circumstanțe atenuante, iar executarea acestora în limitele stabilite sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Pentru considerentele ce preced unite cu cele ale instanțelor de fond și apel, s-a avut în vedere și faptul că s-a analizat decizia atacată în raport și cu prevederile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., nu s-a constatat și existența altor motive care analizate din oficiu au dus la casare, s-a constatat că recursurile declarate de inculpații C.C. și M.I.V. au fost nefondate și respinse, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a dispus potrivit dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1466/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1463/2006. Penal → |
|---|
