ICCJ. Decizia nr. 1477/2006. Penal
| Comentarii |
|
Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 826/ F din 17 iunie 2005, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul M.N., pe care l-a obligat la 300.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Hotărând astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței, la data de 11 mai 2005, sub nr. 1909/2005, condamnatul M.N. a formulat contestație contra executării sentinței penale nr. 293 din 29 octombrie 1999, pronunțată de Tribunalul Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 134 din 14 martie 2000 a Curții de Apel Galați, solicitând aplicarea legii penale mai favorabile întrucât prin modificările aduse Codului penal, cuantumul prejudiciului cauzat prin faptele comise de el nu se mai înscrie în prevederile textului legal care se referă la "consecințe deosebit de grave".
Tribunalul a mai reținut că prin menționata sentință penală, contestatorul a fost condamnat, la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) din același cod.
A mai reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 15 C. pen., iar în raport de datele concrete ale cauzei și de persoana condamnatului reducerea pedepsei nu se justifică.
împotriva sentinței penale a declarat apel condamnatul solicitând admiterea cererii și reducerea pedepsei pentru motivul arătat.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 767/ A din 10 octombrie 2005, a respins apelul, ca nefondat, cu următoarea motivare:
"Instanța de fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt incidente prevederile art. 15 C. pen., privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile. Potrivit textului, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat pedeapsa, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.
Or, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, condamnatul recidivist, a mai fost condamnat pentru fapte asemănătoare la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, prin sentința penală nr. 307 din 2 octombrie 2000 a Tribunalului Brăila.
Aceste împrejurări, atestă că nu este justificată reducerea pedepsei, sens în care apelul va fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.".
împotriva deciziei penale, în termenul legal, condamnatul contestator M.N. a declarat recurs, precizând că temeiul contestației la executare îl constituie dispozițiile art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen., raportat la cele ale art. 12 C. pen.
A invocat existența unei împiedicări la executare, sens în care a arătat, în esență, că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 207/2000 și a Legii nr. 456/2001, faptele comise de el nu mai sunt considerate ca având consecințe deosebit de grave și chiar dacă, după apariția acestor reglementări, faptele sale rămân în continuare incriminate, ca denumire apreciază că, lipsind un element constitutiv, consecințele deosebit de grave, se impune a se dispune încetarea executării, considerente pentru care solicită admiterea recursului promovat în cauză.
Recursul declarat de condamnatul contestator nu este fondat.
Art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., prevede că împotriva executării hotărârii de condamnare, contestația se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, iar conform celor prevăzute la lit. d) a aceluiași articol: "când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării".
Art. 458 alin. (1) C. proc. pen., prevede că atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută sau urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12,art. 14 și art. 15 C. pen.
Revenind la cauză, se reține că prin recursul condamnatului contestator M.N. se solicită încetarea executării sentinței penale nr. 293 din 29 octombrie 1999, definitivă prin decizia penală nr. 134 din 14 martie 2000, prin care i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) C. pen.
Condamnatul contestator și-a motivat contestația la executare împotriva acestei hotărâri pe împrejurarea că, după condamnarea sa definitivă au fost adoptate O.U.G. nr. 207/2000 și Legea nr. 456/2001, care au modificat la un miliard și respectiv, două miliarde lei valoarea pagubelor materiale ce atrage încadrarea juridică în alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), paguba produsă prin fapta sa fiind sub această valoare, pedeapsa stabilită de lege este cuprinsă între 3 și 15 ani închisoare.
A mai apreciat că s-a ivit un caz de împiedicare a executării, întrucât faptei pentru care s-a dispus condamnarea sa, îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii și anume, cerința pricinuirii unei pagube cu consecințe deosebit de grave.
Din examinarea textului art. 458 C. proc. pen., rezultă că acesta se referă, pe de o parte, la ipoteza dezincriminării faptei și anume, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, intervine o lege nouă care nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, caz în care, instanța ia măsuri de aducere la îndeplinire a dispozițiilor art. 12 C. pen., înlăturând toate consecințele penale ale condamnării.
Iar pe de altă parte, textul art. 458 C. proc. pen., vizează modificarea pedepsei, care poate interveni ca urmare a înscrierii în legea nouă a unei pedepse mai ușoare decât cea avută în vedere de către legea veche și care să fie în curs de executare, fie urmează a se executa, caz în care, instanța va proceda conform dispozițiilor art. 14 și art. 15 C. pen.
Or, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele nici uneia dintre ipotezele prevăzute de art. 458 C. proc. pen., mai sus arătate, având în vedere că reglementările aduse prin O.U.G nr. 207/2000 și respectiv, prin Legea nr. 456/2001, nu dezincriminează infracțiunea de înșelăciune comisă de condamnatul contestator (astfel că nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 12 C. pen., invocate de acesta), ci doar statuează că asemenea faptă, care a avut drept consecință crearea unui prejudiciu sub două miliarde lei, nu mai constituie infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, agravantă prevăzută de alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Se observă însă, că prin cererea condamnatului contestator se solicită, în mod indirect, schimbarea încadrării juridice dată faptei, într-una mai ușoară, de vreme ce vizează înlăturarea de la încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune comisă de el, a alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Cum încadrarea juridică a faptei se face exclusiv în cursul judecății este inadmisibil ca în cursul executării hotărârilor să se încalce autoritatea lucrului judecat cu privire la încadrarea juridică a faptei, atâta timp cât prevederile art. 458 C. proc. pen., se referă numai la dezincriminarea faptei sau la modificarea pedepsei definitive.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de condamnatul contestator M.N. va fi respins, ca nefondat.
Conform art. 192 din același cod, recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în care s-a inclus și onorariul pentru apărarea din oficiu, ce s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1479/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1472/2006. Penal → |
|---|
