ICCJ. Decizia nr. 1466/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1217 din 20 septembrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c), cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 75 C. pen., a condamnat pe inculpatul V.B. la 7 ani și 6 luni închisoare.
în baza art. 61 C. pen., a revocat restul de pedeapsă de 143 de zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 246 din 23 mai 2002 a Judecătoriei Răcari, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, în final, inculpatul având de executat 7 ani și 6 luni închisoare.
în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c), cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., a condamnat pe inculpatul V.D. la 3 ani și 6 luni închisoare.
A aplicat dispozițiile art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu privire la ambii inculpați.
în baza art. 88 din același cod, a computat durata arestării preventive a inculpaților de la 24 martie 2005 până la 20 septembrie 2005, pentru fiecare, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a acestora.
în baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul V.B. a sumelor de 500 lei noi și respectiv, de 350 lei noi, iar de la inculpatul V.D., a sumei de 150 lei noi.
Potrivit art. 116 C. pen., a interzis inculpaților să se afle în localitatea Chitila pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei.
A constatat că Spitalul Universitar de Urgență București și C.C. nu s-au constituit părți civile.
în baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de câte 300 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, inculpatul V.D., fiind obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență că, la data de 13 noiembrie 2004, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Oraș Buftea, județul Ilfov, au fost sesizați telefonic de Dispeceratul Poliției T.F. București, cu privire la faptul că, în noaptea de 12 noiembrie 2004, autori necunoscuți au pătruns într-un imobil situat pe strada Duzilor din comuna Chitila, județul Ilfov, unde l-au agresat pe numitul C.C., paznic la imobilul aflat în construcție și au sustras din interior o drujbă.
în urma cercetărilor efectuate în cauză, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției oraș Buftea i-au identificat pe autorii infracțiunii de tâlhărie, în persoanele inculpatului major V.B. și a inculpatului minor V.D.
Datorită agresiunilor exercitate de inculpați, partea vătămată C.C. a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență București, fiind internată la Secția de Ortopedie cu diagnosticul "Politraumatism. Contuzie cerebrală hemoragică minoră temporală stânga și mic revărsat sanguin extracerebral parietan stâng în remisiune. Fractură craniană liniară occipitală dreaptă. Fractură ambe oase antebraț drept".
împotriva sentinței penale au declarat apel cei doi inculpați solicitând redozarea pedepselor prin aplicarea dispozițiilor art. 74 - art. 76 C. pen.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 870/ A din 11 noiembrie 2005, a admis apelul declarat de inculpatul V.B., a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 61 C. pen. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A respins, ca nefondat, apelul inculpatului V.D. împotriva aceleiași sentințe penale.
A computat arestarea preventivă din 24 martie 2005 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului V.B.
în motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților în legătură cu săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Instanța de apel a apreciat, însă că, în mod greșit prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 61 C. pen. și a revocat un rest de pedeapsă rămas neexecutat, reținând că: "inculpatul V.B. a săvârșit fapta din prezenta cauză după considerarea că execută o pedeapsă anterioară și nu în timpul liberării condiționate" și a admis sub acest aspect apelul inculpatului.
Cu privire la solicitarea inculpaților de redozare a pedepselor, instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o justă și corectă individualizare a pedepselor aplicate, în raport de criteriile generale, prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen. și nu se justifică reducerea acestora sau schimbarea modalității de executare.
Nemulțumiți și de această din urmă hotărâre, în termen legal, inculpații V.B. și V.D. au declarat recurs, solicitând reindividualizarea pedepselor, în sensul de a fi reduse, în raport de circumstanțele reale și personale.
Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate.
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a Codului, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 din același cod, stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea de noi infracțiuni.
Raportând la cauză aceste texte de lege, se reține că instanța de fond, procedând la individualizarea pedepselor, a acordat semnificație juridică pericolului social grav al faptelor săvârșite, agravat de comiterea acestora de două persoane împreună, între care un minor, consecințele faptelor, dar și persoana inculpaților, V.B., săvârșind fapta în stare de recidivă postexecutorie și împreună cu un minor, ambii adoptând o poziție oscilantă, nerecunoscând decât parțial faptele comise, susținerile lor fiind însă, infirmate de probele de la dosar.
Ca atare, Curtea constată, că pedepsele de 7 ani și 6 luni închisoare și respectiv de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicate celor doi inculpați de instanța de fond și menținute de instanța de control judiciar, cu executarea în regim privativ de libertate, sunt de natură să răspundă și scopurilor, astfel cum prevede art. 52 C. pen., și nu sunt temeiuri pentru reducerea acestora.
în consecință, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpații V.B. și V.D., nefiind fondate, vor fi respinse, ca atare și se va deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 24 martie 2005, la 7 martie 2006, pentru fiecare inculpat.
Conform art. 192 C. proc. pen., inculpații recurenți au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-au inclus și onorariile pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului prezentei decizii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1473/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1462/2006. Penal → |
|---|
