ICCJ. Decizia nr. 1478/2006. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1478/2006
Dosar nr. 22260/1/2005
(nr. vechi 6751/2005)
Şedinţa publică din 07 martie 2006
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Contestatorul condamnat D.M., deţinut în Penitenciarul Jilava şi aflat în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare la care a fost condamnat de către Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, prin sentinţa penală nr. 89/2003 pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000, s-a adresat Tribunalului Bucureşti, ca instanţă competentă, cu contestaţie la executare pentru ca în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002 să i se reducă la jumătate pedeapsa pe care o execută.
S-a susţinut că el a formulat un denunţ împotriva numiţilor V.I.E. şi V.R., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., că cei doi au fost trimişi în judecată, iar lui nu i s-au aplicat prevederea legală menţionată, astfel încât pedeapsa să-i fie redusă la jumătate.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a ataşat dosarul în care s-a pronunţat sentinţa penală împotriva căreia a formulat contestaţie la executare şi în raport de conţinutul acesteia şi de motivele invocate, prin sentinţa penală nr. 1122 din 31august 2005, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de către contestatorul condamnat, ca nefondată, întrucât în cauză nu sunt incidente nici unul dintre cazurile înscrise la art. 461 C. proc. pen., în plus nu îşi găsesc aplicarea prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatorul condamnat, potrivit art. 362 şi 363 C. proc. pen., pe motiv că greşit i s-a respins contestaţia şi că instanţa de fond, în mod nejustificat nu i-a aplicat prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a examinat apelul declarat de către contestatorul apelant în raport de critica arătată, de actele şi lucrările de la dosar, de sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen. şi prin Decizia penală nr. 789 din 18 decembrie 2005 a respins apelul ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-a motivat în adoptarea acestei soluţii că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, în sensul că în cauză nu îşi găsesc aplicabilitatea nici una dintre situaţiile înscrise la art. 461 C. proc. pen. şi ca atare apelul declarat este nefondat.
În conformitate cu art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs de către contestatorul condamnat, pe considerent că în mod greşit i s-a respins contestaţia deşi beneficiază de o reducere a pedepsei la jumătate, aşa cum este prevăzut în art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Examinând recursul declarat, în raport de motivul arătat, care a constituit şi critică în apel, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 3859 C. proc. pen., se constată că recursul de faţă este nefondat şi se va respinge pentru considerente ce se vor dezvolta în continuare.
Recurentul contestator condamnat D.M. se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare aplicată de către Tribunalul Bucureşti prin sentinţa penală nr. 89 din 04 februarie 2003, hotărâre ce a fost menţinută cu privire la cuantumul pedepsei, deşi recurentul şi-a exercitat căile de atac prevăzute de lege, apel şi recurs.
Cu privire la pedeapsa de 10 ani închisoare la care a fost condamnat prin sus menţionata sentinţă, în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a solicitat ca motiv de recurs reducerea pedepsei la jumătate, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, motiv care se va înlătura ca fiind nefondat.
Potrivit art. 461 C. proc. pen., contestaţia la executare se poate face în următoarele cazuri:
- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
- când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
- când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau ori altă cauză de
- stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Având în vedere cazurile în care se poate face contestaţie la executare şi prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, în care se arată că persoana care a comis o infracţiune gravă, iar înainte sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii, denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducere la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, se constată că în mod just şi printr-o interpretare judicioasă şi conformă cu norma juridică, instanţa de fond cum şi cea de apel a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, întrucât cele arătate nu constituie caz de contestaţie, chestiunile invocate de către recurent îşi puteau găsii rezolvarea odată cu soluţionarea pe fond a cauzei sale şi nu în situaţia când el se află în faţa unei hotărâri definitive şi în executarea pedepsei, pentru a se aprecia dacă în raport de denunţul formulat organele de urmărire penală s-au putut descoperii şi trage la răspundere penală persoanele arătate de către denunţător.
Conchizând că, în cauză au fost pronunţate hotărâri legale şi temeinice, juste, drepte şi conforme cu prevederile legii, că motivul de recurs invocat nu constituie caz de casare în sensul pct. 171 de la art. 3859 C. proc. pen., iar potrivit pct. 3, din oficiu nu se constată cazuri de casare, astfel că recursul declarat se va respinge, ca nefondat în baza art. 38515 C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator D.M., împotriva deciziei penale nr. 789 din 18 octombrie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 140 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1471/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1485/2006. Penal → |
|---|
