ICCJ. Decizia nr. 1461/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1461/2006
Dosar nr. 8/1/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 110 din 8 martie 2005, Tribunalul Constanţa a condamnat pe inculpatul B.C., la un an închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., şi la 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 5 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
Pe latură civilă, în baza dispoziţiilor art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., şi cu referire la art. 998 şi următoarele C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile G.V., suma de 5.190.699 lei despăgubiri materiale. De asemenea, s-a admis, în parte, cererea aceleiaşi părţi civile şi inculpatul a fost obligat să-i achite 50.000.000 lei despăgubiri morale.
Inculpatul a mai fost obligat la plata către părţii civile C.A.S. Constanţa, a sumei de 17.692.567 lei despăgubiri reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei G.V.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
După divorţ, între inculpat şi fosta sa soţie G.V. s-au acutizat relaţiile conflictuale, în parte şi datorită diferendelor legate de creşterea şi întreţinerea copilului lor.
În acest context, la 2 iulie 2004, inculpatul s-a deplasat în localitatea de domiciliu al fostei soţi şi, aici, după ce a consumat alcool, a pătruns, fără drept, în garsoniera ocupată de ea.
Întrucât G.V. s-a opus acceptării prezenţei lui şi discuţiei cu el, inculpatul, folosind, pe rând, trei cuţite, a lovit-o în diferite zone ale corpului şi când lamele s-au rupt, a continuat să o lovească cu mânerul unuia dintre cuţite, cu pumnii, picioarele şi a intenţionat să folosească un al patrulea cuţit, însă strigătele de ajutor ale victimei şi prezenţa unor vecini la uşa locuinţei, l-au determinat să încerce să părăsească casa. Pentru moment, inculpatul a reuşit acest lucru, dar a fost imobilizat şi readus la faţa locului, de mai mulţi locatari ai imobilului, între timp, G.V., refugiindu-se, rănită fiind, la o vecină.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpatul şi partea civilă G.V.
Parchetul şi partea civilă au criticat hotărârea sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului şi greşita soluţionare a laturii civile în legătură cu cuantumul daunelor morale.
Inculpatul a formulat ca motiv de apel, netemeinicia pedepsei aplicată, considerată a fi prea mare.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 127 din 13 mai 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet, partea civilă şi inculpat.
Şi împotriva deciziei pronunţată în apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, partea civilă şi inculpatul au declarat recursuri, motivele invocate fiind aceleaşi ca şi în apel.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 4393 din 15 iulie 2005, a admis recursurile, a casat Decizia şi sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza pentru rejudecare în vederea reluării dezbaterilor, reţinându-se că încheierea de amânare a pronunţării sentinţei, respectiv cea din şedinţa din 1 martie 2005, a fost semnată numai de grefier, ca atare, aceasta este lovită de nulitate absolută. Totodată, s-a dispus şi examinarea, cu ocazia, rejudecării a motivelor de recurs formulate.
În rejudecarea cauzei, Tribunalul Constanţa, prin sentinţa penală nr. 429 din 13 octombrie 2005, a condamnat pe inculpat, la un an şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen., şi la 6 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 din acelaşi cod.
În baza art. 65 C. pen., cu referire la art. 66 din acelaşi cod, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Pe latură civilă s-a admis, în parte, acţiunea civilă a părţii civile G.V. şi inculpatul a fost obligat să plătească 10.000 lei despăgubiri civile, din care 5.000 lei materiale şi 5000 lei morale.
Totodată, s-a menţinut obligarea inculpatului la plata către partea civilă C.A.S. Constanţa, a sumei de 1.769,26 lei contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea victimei G.V.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei, considerată a fi prea aspră, în condiţiile în care a fost provocat să comită faptele reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia penală nr. 317 din 16 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Inculpatul, în termenul legal, a formulat recurs împotriva hotărârii instanţei de apel, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi pct. 14 C. proc. pen., respectiv nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen. şi s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (1) C. pen., pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, fără consimţământul persoanei care o foloseşte, constituie infracţiunea de violare de domiciliu. În cauză, inculpatul care divorţase de G.V., domiciliat în localitatea Basarabi, la 2 iulie 2004, s-a deplasat în Agigea, aici locuind fosta sa soţie şi, profitând de temerea insuflată acesteia, când ea a dorit să-l îndepărteze din faţa uşii garsonierei, şi-a pus piciorul între prag şi tocul uşii, astfel înfrângând dorinţa locatarei. Mai mult, la vederea lui, femeia i-a replicat că nu-l doreşte în locuinţă şi nu acceptă discuţia cu el.
Elementul subiectiv al infracţiunii constă în aceea că inculpatul era conştient că pătrunde, fără drept, în domiciliul fostei soţii, aceasta neconsimţind la cererile lui aşa cum s-a probat în cauză, deci, el a acţionat voit în acest sens, prevăzând rezultatul, respectiv atingerea libertăţii persoanei, şi acceptând producerea lui.
În ce priveşte pedeapsa rezultantă stabilită în cauză, aceea de 6 ani închisoare, se reţine că faţă de pericolul social grav al faptelor, de împrejurările în care ele au fost comise, de limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare şi de persoana inculpatului, ea a fost judicios aplicată şi în concordanţă cu criteriile generale de individualizare.
De asemenea, prin executarea acestei pedepse în regim de detenţie, se apreciază că se realizează scopul, acela al prevenţiei speciale şi generale, aşa cum prevede art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul B.C. fiind nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza dispoziţiilor art. 192 din acelaşi cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 317 din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 5 iulie 2004, la 7 martie 2006.
Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1429/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1467/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
